Cosmin Perţa – „Numele meu este Mihai”

xxx

Numele meu este Mihai. Povestea mea începe ca

toate celelalte: un fetus rozaliu într-o placentă albicioasă.

Mi s-a spus că am venit pe lume zâmbind.

Probabil încă unul dintre miturile

autopotenţatoare ale părinţilor mei.

Îmi amintesc foarte puţine lucruri din copilăria mea.

De fapt prima amintire o am de pe la trei ani: o

bărcuţă gonflabilă pe Mureş, un copil durduliu în ea

şi ţipetele mele. – Treci acasă, Mihai!

Îmi amintesc cu exactitate lăzile de ciocolată

chinezească şi portocale, care se aşezau în frigiderul

din „bujdă”, camera în care nu aveam niciodată voie

să intru. Camera în care se aflau cele mai de preţ

lucruri ale casei: acordeonul mamei, flautul şi

hainele de sâmbătă ale bunicului.

Portocale şi ciocolată, un tandru substitut al

părinţilor. – Nu, Mihai, portocala aceasta nu este

mama ta. Mănânc-o şi fii fericit. Doar ştii că nimeni

nu mai are portocale ca tine. Ceauşescu le mănâncă

pe toate.

.

Părinţii tăi lucrează departe. Părinţii tăi sunt în nămol până în gât şi nu îi mai dor ochii.

.

Îmi amintesc cu exactitate şedinţele lungi de

la psihiatrie: Da, sigur, în imaginea asta văd balaurul

acela roşu care mănâncă oameni. Da, îl visez în

fiecare noapte şi nu mi-e frică. Nu, doamnă, eu

îl iubesc pe prietenul meu Adi, el ştie cel mai bine să

mă înveţe să joc fotbal.

.

Nu, mamă, nu am nimic. Sunt normal.

Nu voi mai fi niciodată.

.

Imense culoare lăsate în urmă de coasa bunicului

prin iarba grasă ce-mi ajungea până la umeri. Melci,

broscuţe, şopârle, greieri şi mere.

– Bunicule, unde se termină iarba?

.

din volumul „Santinela de lut” (2006)

video document inedit de Violeta Vavură