Prima pagină > nr. 03 (Rita Chirian, din ianuarie 2009), Rita Chirian > Rita Chirian în „Pana mea” (răspuns la ancheta numărului 2 / „De ce migrează autorii de la o editură la alta?”)

Rita Chirian în „Pana mea” (răspuns la ancheta numărului 2 / „De ce migrează autorii de la o editură la alta?”)

Nu am l’usage du monde, nu mă pricep la lucruri pe care alţii le fac cu dezinvoltură. Aşa că şi debutul meu a fost atipic. Fără gesturi largi, fără retorisme emfatice. L-am reîntâlnit pe Ţone la un festival semirural, prin Gorj, după câţiva ani. Ştia ce scriu şi propunerea a venit spontan. Sevraj s-a depărtat de mine după un an, rotofei-sănătos, ca un prunc sămănătorist. Un telefon, mecanismul s-a pus în funcţiune, o viteză ameţitoare pentru provinciala incurabilă care sunt. rita-chirian-la-clujComunicarea cu editura a fost exclusiv internautică, asta însemnând că nu am avut, malheureusement, prilejul să văd cartea înainte de definitivarea ei (în ziua lansării, adicătelea). Poate ăsta a fost motivul pentru care nu am rezonat deloc cu coperta kitch şi cu formatul bizar. Cert este că nu am cerut nimic explicit editurii, în bunul meu simţ (sau indolenţa), de-acum proverbial(ă). Nu mi s-a impus nimic. Nu mi s-a cerut părerea, însă. Asta am pus-o pe seama grabei. Pseudonimul mi s-a inoculat subtil, în alte circumstanţe (am încercat, succesiv, o varietate). A fost o decizie ad hoc, a mea, cu câteva zile înainte de expedierea manuscrisului. Se pare că nu poţi intra în literatură, mai nou, cu un sufix diminutival în coadă. Asta e, chestiuni exterioare… Fiecare pagină are calea ei. Deşi unii cred obstinat că volumul a fost supralicitat, că a fost vorba numai despre political correctness (i-auzi, la noi?!), îmi spun c-am fost norocoasă (a circulat – dacă aş fi activat în Bucureşti, probabil ar fi avut un impact ceva mai puternic) şi nu m-am mirat aflând că cine a avut de citit/cumpărat cartea a făcut-o. Vinea contează, să nu negăm, în impunerea unui titlu. Cel puţin la nivel „elitist”. Nu printr-o promovare acerbă, susţinută, din nefericire, pentru că noi suferim încă de premaiorescianism, ci prin autoritatea ei. O autoritate, fireşte, care nu este infailibilă. De când se poartă best seller-ul în poezie?! Pătrunderea în mase, lectura din – să zicem – Coman  a vânzătoarei din colţ este utopică, să fim serioşi; la fel, elongaţia asta financiară, ce demon! Şi, nota bene, acesta nu e un encomion pentru cel care m-a editat. Pentru mine a fost pozitivă solicitudinea lui Ţone, fiindcă provincia izolează, erodează. Te face, e drept, flexibil. Eu nu am scos cartea gândindu-mă că o să am un trai decent post factum (pentru asta îmi ard după-amiezele dând meditaţii şi încercând să obţin un credit să-mi iau o casă, una mică-mică), nu m-am gândit că voi fi recunoscută la butic c-am fost văzută la TV, ci pentru liniştea asta din mine, autodevorantă. În rest, fluctuaţia preţurilor de achiziţie, două cuvinte modificate inutil (unul în textele mele, altul în postfaţa lui Terian), absenţa de pe piaţă…, astea-s aiureli. Nu faci cursuri despre relaţia editor-scriitor, nu ştii cum să-ţi negociezi clauzele. Cel puţin ca debutant. Poate inapetenţa mea pentru real, neputinţa de a descifra până şi factura de energie, obtuzitatea birocratică mă fac să spun asta. E paradoxal că am aşteptat atâţia ani debutul, am scos la Vinea (făcând slalom printre propuneri de editare ale unor nume obscure sau nu) şi nu ridic obiecţii? Erorile îmi aparţin, ca şi opţiunile. Nu vituperez şi nu aştept gesturi providenţial-corective. Îmi lipseşte combativitatea aridă, e un defect de construcţie. Şi, până la urmă, am făcut compromisuri mult mai dureroase de-a lungul anilor. Ăsta ar fi insignifiant, chiar dacă s-ar numi aşa. Acum, ceea ce primează este definitivarea lui Kirke. Unde va apărea? Şi cartea asta va avea propriul ei destin.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: