Doina Ioanid – un interviu inedit (7-8)

7. Lumea literară. Să ne oprim puţin la această fascinantă sintagmă. Există, fără îndoială, nişte reguli ale jocului. Dar, în principiu, şi această lume funcţionează ca oricare alta. Cu ierarhiile, istoriile, mărturiile şi războaiele aferente. Ceea ce mi se pare, însă, curios, e că, cu cît „teritoriul” se restrînge (vorbesc de rolul efectiv pe care literatura îl mai are în societate), cu atît „răfuielile” devin mai acide. Întrebările vizează următoarele aspecte. Ce dezamăgiri ai avut în raport cu „lumea literară”? Ce te intrigă în această relaţie, care, teoretic trebuie să fie de bun simţ (avem 50-60 de scriitori buni, să-i punem la lucru, la lucru însemnînd să le luăm interviuri, să-i arătăm, să le facem vizibilitate) şi care riscă, mă repet, să devină clientelară şi să uzeze de „arme” periferice? Caz concret. La un anumit moment, din lipsă de argumente, un poetaş altfel simpatic, dar efectiv naiv în comportament şi fără coloană vertebrală (ştii ping-pongul editorial, azi te-njuri cu x, mîine sînteţi fraţi de cruce şi descoperiţi America), mi-a trimis pe mail… o manea. Nici n-am ascultat-o, dar bănuiesc că mesajul era cu „numărul 1, să moară duşmanii”. Bun, aduc în discuţie acest episod penibil pentru că, fără îndoială, te-ai trezit cu genul acesta de reacţii pitoreşti, venite din partea unor „confraţi”. Acum vin şi te-ntreb. Ce-i de făcut? Cum fentezi aceşti păcălici, regi sau valeţi în „lumea literară”, care cred că „lumea literară” chiar mai are un cuvînt de spus? (un cristian)

 

doina-ioanid-foto-un-cristian-20082Lumea literară, jocurile ei nu m-au interesat niciodată. Bătălia pentru ierarhii, dedesubturile literare, grupurile, găştile, răfuielile dintre ele, toate astea nu sînt pentru mine. Mi se pare prea obositor şi fără noimă. Am stat mereu deoparte (chiar dacă de cîţiva ani sînt la o revistă literară), am evitat sindrofiile şi viaţa de boemă, nu numai pentru a nu mă amesteca în lumea asta colorată, chiar pestriţă, ci pentru a putea avea libertatea de a spune sincer dacă-mi place o carte au ba. După cum îţi spuneam, sistemul te aserveşte, marginalitatea îţi lasă libertate de mişcare. Probabil că lumea asta are şi ea farmecul ei pentru istoria literară. Faptul că unii uzează de arme periferice, cum spui tu, că există tot felul de oameni care se poartă cel puţin aiurea, care se înjură şi se pupă după cum bate vîntul mă intrigă sau, mai bine spus, m-a intrigat, dar cred că nu ţine numai de lumea literară, ci şi de calitatea umană. M-am trezit şi eu odată că sînt luată la rost pentru că am intrat într-un top, iar altcineva nu, e vorba de Marius Ianuş. Evident nu aveam nici un amestec şi mi s-a părut de domeniul absurdului. Pe moment, mi-a picat prost, am şi scris un text în Vatra, cred că se chema Un război care nu dovedeşte nimic. Pe urmă, mi-a părut rău că l-am scris. Astfel de reacţii meschine nu merită să te consumi, să risipeşti energie. Ce-i de făcut cu astfel de oameni? Nimic. Pînă nu demult, credeam că se poate face ceva. Între timp, mi-am dat seama că nu poţi să schimbi lumea, ci doar să eviţi să te molipseşti de ce-i rău în ea. Meschinăria, vanitatea lumii literare te pot afecta, te pot „virusa”, dacă ajungi să crezi că asta este într-adevăr ce-ţi doreşti. Sînt însă şi oameni faini în lumea literară, care nu trebuie judecaţi după majoritate.

 

8. Şi-o să mă folosesc de alt exemplu, oarecum apropiat. Într-o sîmbătă, spre 2 p.m., eram împreună cu Oana Ninu şi Angela Marinescu. Am mai povestit episodul, dar mi se pare concludent. Intrăm, mai mult din inerţie, în restaurantul USR. Ne-aşezăm la o masă. Ospătarul ne fixează superior, întrebînd-o pe Angela Marinescu: „Şi ei tot scriitori?” A.M. răspunde instinctiv: „Da”. „Pot să le văd legitimaţiile?” Evident că m-am ridicat şi-am plecat din „sanctuar”. Ei, cînd ai mîncat ultima oară în restaurantul Uniunii? (insist, nu vreau să atac Uniunea, vreau doar să explic nişte anomalii). Şi, apoi, care a fost cea mai mare dezamăgire pe care ai avut-o, raportîndu-ne la aşteptările tale în relaţia cu această reprezentare a „lumii”? Statutul de scriitor te-a ajutat? Ai primit bilete la film pentru asta sau ai simţit că te serveşte cineva la masă cu mai multă rîvnă? Sigur, exagerez. Dar cînd te-ai recomandat ca „scriitor”, ce reacţii au avut cei din jurul tău (scriitori sau nu) ? (un cristian)

 

Nu ştiam că există legitimaţii de scriitor. Şi o legitimaţie chiar te face scriitor? Iar dacă nu ai legitimaţie n-ai dreptul să mănînci la cîrciuma USR-ului? Ce mai comedie! Chestia cu sanctuarul, cu instinctul de castă, mai ales venind din partea unui chelner, mi se pare atît de comică. Ultima oară (în total cred că am fost de 4-5 ori) cînd am trecut pe acolo a fost nu ca să socializez, ci ca să mănînc. Mi-era chiar foame şi eram cu o colegă care lucra la Muzeul Literaturii Române. Cred că era acum aproape doi ani. Nu m-a legitimat nimeni, dar cred că m-ar fi pufnit un rîs nebun. Practic, în mod concret, nu ştiu dacă m-a ajutat cu ceva faptul că sînt scriitoare. Dar n-am avut parte nici de reacţii tîmpite cînd m-am recomandat ca scriitoare.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: