Prima pagină > Cronici de Mihail Vakulovski > Gabriel H. Decuble – „Epistole…şi alte poeme” (cronică de M. Vakulovski)

Gabriel H. Decuble – „Epistole…şi alte poeme” (cronică de M. Vakulovski)

                                          Poezia ca ştiinţă “pă bune”

 

Cartea de debut a lui Gabriel H. Decuble, “Epistole… şi alte poeme”(2001), are exact 100 de pagini, cu tot cu postfaţa lui O. Nimigean, paginile de început şi fără “Cuprins”, care e numerotat cu 101. Aşa cum ne promite în titlu, şi poetul GHD ce zice – face!, cartea este compusă din “Epistole”(10) şi “Addenda”, care, la rîndu-I, cuprinde “Sonete către cei din stirpea-i lui Diomede”(7), “Glose”(4), “Cîntece primitive”(7), “Epigramate”(20) şi “Palingenezie lingvistică. Afinităţi elective”(5 bucăţi).Cartea începe cu două “Închinări” ca o închinăciune (în două feluri – poziţii?-) din luptele orientale, menite cititorului, pas înainte în care se vede că Gabriel H. Decuble, atunci cînd scrie, ştie. Ştie cum îi va fi cartea abia începută, aşa cum ştie de ce culoare (roşie) va fi această carte de poezie, încă o dată, de debut. Accentuez că e vorba de o carte de debut numai din cauza că asta nu se vede – nu se simte, GHD fiind un meseriaş pă bune, un scriitor deadevă. Pentru el poezia e chiar o ştiinţă şi asta poate că i se trage din faptul că poetul nostru este, la servici, lector, studiind, de-a lungul vieţii sale de …33 de ani (născut în 1968), românistică, germanistică şi filologie clasică la universităţile A.I.Cuza (Iaşi), Albert-Ludwig (Freiburg i. Br.) şi Sorbona (Ecole pratique des Hautes Etudes, Paris), este doctor în medievalistică al Universităţii din Fraiburg, fost bursier al Ministerului Culturii din Grecia, al fundaţiilor germane DAAD şi Konrad-Adenauer, între 1999 şi 2001 – lector de limbă şi literatură română la INALCO din Paris şi, din 1992, – membru al Catedrei de Germanistică de la Iaşi, autor de eseuri serioase şi lucări cît se poate de ştiinţifice, publicate în ţară şi în , ca să zic aşa, străinătate, cronicar şi traducător, iată. Se pare că, atunci cînd scrie poezie, Gabriel H. Decuble nu se gîndeşte deloc la cititori, la glorie, etc., – de aici şi acele închinăciuni, care vin ca o scuză, ca un fel de scuză, dacă tot trebuie să le publice, pe aceste texte făcute în , parcă, glumă, atît de serioase şi exacte încît, parcă îl văd, cînd le termina, îl apuca rîsul. “Epistole-le” sînt texte fabricate sută la sută, cu sute (mii) de trimiteri intertextuale şi trimiteri în subsolul paginii, unde, de asemenea în versuri, poetul explică şi exemplifică, parcă dintr-un trecut (“trecutul un cal este mort: oricît cu şfichiuri pe cur / de cravaşă l-ai arde, oricîte ghionturi în burtă i-ai da, / nu-l călăreşti, din păcate, şi-i clar ca lumina din zare: în genere / nu recîştigi, un lucru cînd pierzi”), ce zice acum, în scrisoare, care, fie vorba între noi, prea docte şi prea intelectualiceşti par pentru a crede că chiar au fost citite vreodată de, să zicem, un prieten de copilărie, cum ar fi, de exemplu, acel George din “epistola a treia”, un poem bun de exemplu, la fel ca şi celelalte, poem din care citez un fragmentuţ, cel de la început, care poate să ilustreze şi nelipsitele trimiteri din poem în poem, şi altele: “Băieţi fiind, ţi-aduci aminte George?, nimb mai frumos / purtam pe vreştetul blond, pe vorbele spuse cu ochii, / decît cohorte de îngeri şi sfinţi din cerul hîd în / nemărginirea-i. / nu prea cuminţi, certaţi permanent cu tutela, / mai mult lipsind de-acas’, “pilotînd scaieţi” pe tăpşan, / cu vulturi semeţi o dată zburam în volute de abur neuronal, / vorbeam în limbi, pufăiam şi-notam în a’niculiţelului* / tulburatice ape…

Să mai bem frate dac, / Băutura / Face bine la stomac, / Ura! // Să coacă mielul în propria-i blană / Ca spada într-o teacă romană” ş.a.m.d., etc. – cîte trimiteri, cît intertext, cît meşteşug! În ciuda lungimii şi a hiper-livrescului, textele lui GHD, vii şi vivace, care curg şi se scurg, unul cîte unul, spre “Cuprins”, se citesc cu plăcere, şi asta şi în cazul cînd, trebuie să recunoaştem, ne-am cam lictisit de atîta făcătură în literatură (rimă involuntară, se înţelege).  Ca şi celelalte părţi ale cărţii, dacă nu eşti foarte grăbit ca să citeşti cu fruntea încreţită cît mai repede carte, şi “Glosele” sînt foarte haioase, construite din textul propriu-zis (zis cum?), tradiţional, şi, lîngă el, “ca şi timbrul de scrisoare”, textul-trîntor, care se caţără cu multă măiestrie, rînd după rînd, vers după vers, pe fratele lui (aproape) geamăn, prima parte a textului de glosă, după cum vă puteţi convinge, dacă încă n-aţi citit cartea: “s-a pus ceaţa pe orbul găinii (“Maria, te vreau doar în mini”) / o grindină de foc izbeşte-n aşternut (“Lili, te-aştept diseară în Stud”) / oră de oră răzbate un scrîşnet de iască (“Trăiască Ardealul, Moldova şi Ţara Românească!”) / înspre ochiul de lemn înflorit (“Discover grange bit by bit”)…”. Şi aşa mai departe. V-am mai ura, v-am mai ura: Gabriel H. Decuble este un poet excelent, dar nu ştim ce va urma, poate că-şi va schimba stilul şi va veni, data viitoare, cu ceva care ne va uimi pe toţi, va trece la proză, la teatru sau nu va mai scrie decît eseuri ştiinţifice şi va face traduceri, nu ştiu dacă de poezie, un lucru însă este cert: aşa nu se mai poate (a fo o glumă, se înţelege).

  

Epistole… şi alte poeme” de Gabriel H. Decuble, Ed. T, Iaşi, 2001        

 

*Cîntec de luptă la daci (1986)
Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: