Arhiva

Archive for Decembrie 2007

Mircea Ivănescu – versuri poeme poesii

Mircea Ivănescu – versuri poeme poesii

altele aceleaşi vechi nouă

editura Polirom, 2003

antologie şi prefaţă de Matei Călinescu

m-ivanescu-001.jpg

„Înainte de a vedea tipărită opera poetică integrală a poetului, situaţie ideală în care fiecare cititor şi-ar putea face antologiile sale efemere, înlocuindu-le la (re)lectură cu altele, mereu altele, antologia de faţă răspunde, cred, unei necesităţi: publicate în tiraje confidenţiale, volumele lui Mircea Ivănescu – şi mă refer acum şi la cele autoantologice – sunt pur şi simplu de negăsit. (Ce să mai vorbesc de cazul cu totul special al celui mai recent, aceleaşi versuri, scos de Editura Dacia în 2002, pe care nu l-am putut vedea şi despre care autorul însuşi mi-a spus – poate în glumă – că ar exista doar în două exemplare.) […] În această situaţie, m-am simţit îndemnat să alcătuiesc antologia de faţă, amicală, subiectivă, destul de amplă totuşi, pentru a împărtăşi astfel unele din bucuriile estetice pe care le poate oferi poezia lui Mircea Ivănescu.” (Matei Călinescu)

vorbe, vorbe, vorbe… (Versuri, 1968)

trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme – îţi aminteşti

mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşează

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine – că simţi.

oricine poate să facă vorbe unele după altele –

oricine poate să vorbească – nu asta

e principalul – ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă…

Anunțuri

Ştefan Baştovoi – Cartea războiului

Cartea războiului

editura Marineasa (Timişoara), 1997

picture.jpg

5 (SĂ-MI NASCĂ DOUĂZECI DE BĂRBAŢI) 

Şi în dimineaţa aceea am scris celeia pentru

care aveam să-mi sfîrşesc viaţa mea de mai

tîrziu care nu aveam ştiinţă atunci nici

cît va ţine nici în ce fel de neprevăzut

avea să se desfăşoare cu dorinţa nestrămutată

să nască douăzeci de bărbaţi

în dimineaţa zilei următoare cărora avea

să le otrăvească din timp cu acid fosforic

ochii şi să le coasă cu sîrmă de spalier

buzele ca nu cumva în drumul lor

spre lumină să îndrăznească să o sărute

sau măcar să o privescă în locul acela

care-mi era hărăzit numai mie şi aşa

aveam să scap odată şi pentru totdeauna

de vedenia care avea să mă obsedeze

în toţi acei douăzeci de ani cînd o

vedeam ridicîndu-se şi mergînd prin cameră

cu burta aceea de animal umflat cu lucernă

care se ridica de lîngă mine în timp

ce eu nu puteam să deschid un ochi

urmărind umflătura aceea care creştea

sub ochii mei şi peste care aveam să-mi

arunc sămînţa la rugăminţile ei care

deveneau tot mai aprige fii bărbat ce dracu

în timp ce bărbăţia mea începea să cedeze

şi eu mă rugam ruşinat dă-mi putere

să o fac fericită nu mă părăsi chiar

acum cînd am cea mai mare nevoie

o priveam cum se ridică din pat

tîrîndu-şi picioarele care se lăţeau tot mai

mult şi mai mult ca două balene

în timp ce curăţa cartofii în bucătărie

din picioare căci nu putea să stea jos

şi ei s-au născut toţi douăzeci

dar fără sîrma de spalier cu care am

spus să le fie legate gurile

şi fără mirosul acela de fosfor

pe care trebuia numaidecît să-l simt

în clipa aceea toţi douăzeci de mărimea

unei cîrtiţe mijlocii fără să fi deschis

măcar unul din ei

un ochi să o vadă.   

.

„Savatie rejects many of his writings signed with the name Stefan Bastovoi, as being harmful for the soul”

http://bastovoi.blog.com/

.

8 (CÎINII CU DOUĂ FALUSURI)

Aveam un somn şi un nesomn

unul pentru zilele bune şi unul pentru zilele

rele aveam un avion şi un tren de marfă cu

care mergeam să fac cumpărături tocmai 

la capătul lumii pentru că aici totul era

prea scump şi eu nu mai aveam bani nici

pentru un lapte bătut aşa de tare s-a scumpit

totul în noaptea aceea cînd au intrat în

oraş cîinii aceia cu două falusuri

care au mîncat tot şi s-au făcut aşa peste

noapte din nişte cîini de mărimea unor

furnici zburătoare pe care le-au adus într-un

insectar pentru muzeul de ştiinţe naturale

care urma să fie deschis abia săptămîma vii-

toare cu ocazia semnării unui tratat de pace

dintre Ungaria şi România şi care nu a mai

fost deschis şi a rămas numai un zvon

care s-a răspîndit numai la cîteva persoane

dar care repede a fost dat uitării căci deveni-

se de necrezut şi cîinii crescuseră peste noap-

te ca nişte bizoni şi mîncau de la

tarabe tot ce găseau şi intrau în magazine

şi nimeni nu le făcea nimic de frică să nu

nu le trezească pofta pentru carnea de om dar

cu fiecare zi oraşul se golea de mîncare

încît preţurile au ajuns atît de mari că oame-

nii şi-au dat casele cu tot cu femeile lor cu

paturile şi cu robinetul cumpărat de la nemţi

pînă cînd cineva a tras un foc de armă din spa-

tele unui balcon şi cîinele cel mare s-a

prăbuşit iar ceilalţi s-au mîncat între ei ca

lupii şi au fost aduse atunci din alte oraşe

conserve cartofi şi tot felul de iaurt italie-

nesc şi nemţesc în trenuri de marfă care nu

mai încetau să vină şi să vină în avioane şi

cînd s-au terminat avioanele simple au trimis

avioanele de război şi tancuri şi au umplut o-

raşul cu mîncare şi cu haine de alea nemţeşti

de la casele de modă cu tot cu femeile care

le prezentau încît nimeni nu-şi mai amintea

de săptămîna aceea de coşmar cu cîinii cu două

falusuri care mîncaseră tot căci le părea

doar un zvon de necrezut.  

Ştefan Baştovoi – Elefantul promis

Decembrie 17, 2007 3 comentarii

editura ARC, Chişinău, 1996

Ştefan Baştovoi

Născut la 4 august 1976 în Chişinău. A absolvit Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Călăraşi (1991) şi Liceul de Artă „O. Băncilă” din Iaşi, promoţia 1995. Debutează cu poezie în 1993 la Curierul de Nord, Bălţi. Publică în Caiete botoşănene, Basarabia, Dacia literară, Symposion. Premiul revistei Dacia literară (1994) la concursul naţional „Junimea”, ediţia a II-a. Marele premiu „Costache Conachi”, Tecuci. Premiul revistei Timpul „Junimea”, ediţia a IV-a (1996). Prezent în antologia Junimea azi.

Biografie Wikipedia

Ieromonah Savatie

picture-003.jpg

MIREASA

 În pat trupul tău seamănă

cu drumul laptelui care curge pe cer.

Albă te întinzi de-a lungul păturii negre

dar te ghemuieşti repede

speriată de locul care ameninţă cu naşterea.

Eşti frumoasă

şi proaspătă ca laptele muls dimineaţa.

Nimeni nu a atins trupul tău.

Carnea ta fierbe.

Buzele ţi se înroşesc şi sînt moi.

Sînii se întăresc şi îşi ascut vîrfurile

aşa cum se ascut nişte vîrfuri de suliţe –

pieptul meu e străpuns!

Ca un taur rănit îmi simt rana

tot mai adîncă între picioarele tale.

Sîngele izbucneşte din tine

şi traversează cerul

ca o cometă.

Luna se sperie.

Încă puţin

şi trupul meu e de prunc

şi se naşte din tine

şi te iubeşte din nou. 

bastovoi-1.jpg

RUSOAICA 

Ochii ei sînt pestriţi

ca o hartă veche a Rusiei.

De jur împrejur cresc

pădurile şi Siberia verde,

în mijloc aleargă cerbii

şi veveriţele şi toate

animalele cafenii.

Cînd este surprinsă

sau cînd iubeşte

atît de înalţi devin ochii ei

că însuşi Petru cel Mare

poate intra fără să se aplece.

Cînd cade pe gînduri

ies din pădurile reci camioanele

şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.

De jur împrejur cresc păduri

şi Siberia rece

în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii

şi veveriţele stau la foc. 

.

 TIUK! ANTOLOGIE DE POEZIE

.

Dragă stradă, Azi îţi voi închina un poem 

Dragă stradă,

azi îţi voi închina

cel mai nefericit poem.

Dacă vrei

eu îmi pot arunca bocancii

şi ridurile tale pudrate

am să le calc desculţ,

singur şi abătut –

ca un elefant înainte de moarte. 

 vklvsk_bastovoi_vklvsk.jpg (Ştefan Baştovoi, Alexandru şi Mihail Vakulovski) 

CHITARĂ 

De câte ori

grijuliu

îmi leg genele

de degetele picioarelor

o pasăre vine

şi îmi scobeşte în scîndura pieptului.

Sînt o chitară

în care muzica se întoarce.      

.

PEŞTIŞORUL DE AUR 

Omulvacă

de cîţiva ani buni

pescuieşte acelaşi peşte.

Vine dimineaţa pe mal

îşi scoate scăunelul pliant

viermii, undiţa

îşi aprinde foarte calm pipa

şi aşteaptă să vină peştele:

Vreau un trabuc, pălăria,

şi ochelarii lui Sigmund Freud,

zice el adunîndu-şi lucrurile,

şi,

dacă se poate,

un peştişor

pe care să nu-l pot pescui niciodată.        

.

ELEFANTUL PROMIS 

Ţi-am adus

elefantul promis.

Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi

din cînd în cînd îi poţi da

cîte o portocală.

De dormit doarme în picioare

nu sforăie

şi nu tuşeşte prin somn.

Nu-ţi face griji,

despre aceste animale se spune

că-şi simt moartea

cu puţin înainte

şi pleacă.   

ciclul UN DIAZEPAM PENTRU DUMNEZEU

Nicoleta Cliveţ – Prezentare Ştefan Baştovoi

Decembrie 17, 2007 1 comentariu

bastovoi-2.jpg

  

Întrebat, într-o anchetă a defunctei Erate (nr.4/1998), ce aduce nou în poezia tînără, Ştefan Baştovoi răspundea ferm, deşi uşor dezamăgit de platitudinea întrebării: „Nimic. Pentru că poezia înseamnă în primul rînd modalitate. Ceea ce aduc eu nou nu este propriu poeziei, ci este împrumutat mai degrabă dintr-o filosofie religioasă“. În realitate, însă, autorul Elefantului promis (1996), al Cărţii războiului (1997) şi al Peştelui pescar (1998) scrie şi altfel, şi despre altceva. În esenţă, despre cum – într-o lume în derivă, ce-ţi hrăneşte copios angoasele şi-ţi lichidează prompt seninătatea – este posibilă salvarea. Spasmele, trăirile contradictorii, declinul (ontologic) surprinse de poeziile lui Ştefan Baştovoi nu sînt articulate pe un fond nevrotic-delirant, cum s-ar putea crede (şi cum s-a crezut!), ci pe unul patetic, în bună măsură legat de o inocenţă structurală şi de un fior religios autentic. Cu o dicţie pasională, profetică pe alocuri, dar deloc lipsită de limpezime şi directeţe, poetul face să vibreze tot ce-i cade sub ochi. E, cu siguranţă, o privire de „ales“, aptă să transforme instantaneu percepţia în frison şi realitatea percepută în mediu pulsatil.

 

Firescul, uşurinţa cu care intră în viziunea poetică e un semn al forţei talentului său. Poţi avea strania senzaţie că el nici nu-şi aparţine, că se lasă disputat de impulsuri şi răscolit de energii ce cristalizează, finalmente, în structuri poetice. Că scrie aşa cum respiră. Nimic mai fals, însă, pentru că Ştefan Baştovoi îşi trudeşte versurile, scrise cu toţi nervii, cu toate disperările la vedere şi cu un scop reperabil: resacralizarea lumii prin poezie. Deşi imaginarul său e construit pe un regim de forţă (fiind unul nocturn şi thanatic, în principal), poemele nu mizează pe asta, ci pe ţinuta penitentă, cvasimonahală a discursului. Sinceritatea de confesional şi tranşanţa întreţin tensiunea, în timp ce privirea alunecă pe sub „coaja lucrurilor“ mărunte, banale, previzibile, făcînd să ţîşnească de-aici adevăruri de mult uitate: „totul e sfînt“ – sînt cuvinte pentru care-ţi trebuie curajul simplităţii şi darul mărturisirii ei.

 

Cît de riguros orchestrate sînt textele lui Ştefan Baştovoi se vede de la prima ochire. Efortul de construcţie, atît pe cicluri, cît şi în ansamblu, e tot mai susţinut de la un volum la altul. Faptul că are o imagistică, o sintaxă poetică şi un proiect propriii (cel al reontologizării pe fundamente religioase) ţine şi el de domeniul evidenţei. În lumea lui, bizară, crepusculară, întotdeauna ceva cedează, urmînd dezastrul sau înălţarea; golurile, absenţele sînt savant distribuite, astfel încît – oriunde te-ai uita – o teamă născîndă prinde contur. Este cazul celor 10 poeme ale lui Garcia Marquez din Cartea războiului; ample, narative, cu spaime infinitezimal detaliate, ele reuşesc o nouă combinaţie de termeni în interiorul formulei realist-magice: apariţii fabuloase animează o scenă amplasată parcă în adîncul unei prăpăstii. Neguroase, entropice, poemele tentează permanent atingerea unui fragil echilibru în dezechilibru, situaţie avînd ca emblemă imaginea devoratorilor „cîini cu două falusuri“. În continuare, ciclul Copiii graşi mor în somn oferă spectacolul unei sălbăticii, a unei primitivităţi sacre, cu ecouri vechi şi nou testamentare. Universul pe care îl reprezintă, la modul arhetipal, „copilul cel gras“ este de o vitalitate agresivă, marcată prin gesturi ritualic-dionisiace şi prin energii vitale ce răvăşesc asemenea unor orgii elementale. Somnul este cel care, ca un spaţiu matriceal, protejează jocul stihiilor şi-i neutralizează parţial nota de terifiant. Astfel, delirul fabulos, matematic conceput, se impregnează de aerul rarefiat al esenţelor şi devine o încercare de recuperare în şi prin text a vîrstei ce-şi rîdea de încremenire şi de crize.

 

În Mergem să ucidem băşinoşii pămîntului, un eu hipertrofiat se prevalează de valorile sacre ale violenţei, cu scopul instaurării unei noi ordini. Belicoase, cum rar se-ntîmplă pe la noi, poemele sînt orientate, cu o inocenţă furioasă, împotriva răului, a negativismului, a descompunerii. Limbajul e vituperant, „războiul“ – atroce (cruzimea lui poate fi afiliată imaginaţiei fără cusur şi limite, în domeniu, a copiilor), iar exigenţele „războinicului “ ingenuu – cu adevărat supraumane. Forţa purităţii şi puritatea forţei ar fi, cu un chiasm, comandamentele ce-ar guverna noua realitate.

 Tensionata relaţie cu ceilalţi face loc, în ultimele poeme, îndreptării exclusive spre sine şi spre origini. E un traseu invers („În susul curgerii,/ înspre izvoarele tainice ale vînturilor,/ gîndul meu a pornit“ – Peisaj stradal), prefigurat însă de creaţiile anterioare, pe care le continuă în sensul hieratizării expresiei. Alura ascetică e mai pregnantă, atît tematic, cît şi stilistic, iar dicţiunea biblică îşi proiectează la modul fericit influenţa asupra celei poetice. De la Elefantul promis şi pînă la Peisaj stradal, drumul lui Ştefan Baştovoi nu e decît o apropiere, pe căi diferite, dar purtînd toate însemnul experienţei religioase, de „esenţa trandafirie a lucrului în sine“, cum ar zice Emil Brumaru. Un astfel de proiect scapă înregimentării în vreun –ism în vogă şi anunţă o schimbare de sensibilitate. 

Categorii:Ştefan Baştovoi

Iulian Fruntaşu

 iulianfruntasu1.jpg

Născut la 5 iulie 1970 în Chişinău.

Autor al volumelor

    * Beata în marsupiu, 1996.
    * O istorie etnopolitică a Basarabiei: 1812 – 2002, 2002.
    * St. B.B., 2006.

Toate la editura Cartier.

Iulian FRUNTAŞU – „St.BB (St. Bosnia Blues)

Iulian FRUNTAŞU „St. BB (St. Bosnia Blues)”, Ed. Cartier, Chişinău, 2006 

 coperta_fruntasu.jpg

               POEM

asta e ţeasta mea crăpată

ăsta e creierul meu

mîncat pe jumătate de viermi

şi umed de atîtea ploi în două cu ceaţă

asta e Srebrenica – între două stînci

ruinele caselor în aşteptarea celor care nu vor mai veni

drumuri şi cărări înverzite doar calea

spre minele de argint curată

şi urmele celora care L-au vîndut încă o dată

şi sîngele celora care L-au iubit cu ţeasta crăpată

    

fruntasu.jpg

POEM CU UN CORP DE FEMEIE ŞI UNUL DE BĂRBAT

                        

Dimineaţa căzută peste capul şi corpul meu

atît de albă femeia care iubeşte

şi arma care împuşcă

iarna în munţi.

Fugi de dragoste, fugi de moarte! – spune

îngerul masacrat capul lui capul meu

se rostogolesc la vale ca bostanii

boşturi – Ce mai Haloyween! –  vei exclama surîzînd.

Pe străzile înguste şi însîngerate

ca venele pe care ţi le vei tăia

dragostea mea nebună

departe de mine departe de

tine acolo undei ai fugit şi unde

ai crezut c-ai ajuns.

Dimineaţa

corpul meu corpul tău în soare –

natură statică. 

Iulian FRUNTAŞU – „Beata în marsupiu”

Decembrie 8, 2007 1 comentariu

Iulian FRUNTAŞU „Beata în marsupiu”, Ed. Cartier, Chişinău, 1996   

 222.jpg

POEMUL INIMII

ea a bătut la uşă tuc-tuc şi-a intrat aşezîndu-se în fotoliul din ungherul cel mai întunecat al camerei m-a privit foarte atentă pentru un minut parcă dorind să-mi spună ceva apoi a aprins o ţigară Vogue a pus picior peste picior aşteptînd am sărit în sus m-am învîrtit de două ori par impar am vrut să strig ceva important pentru toată lumea m-am răzgîndit am alergat la balcon după ultima sticla de votcă pe care o ţineam de rezervă ah basarabenii ăştia sînt cu toţii nişte beţivi am băut-o pe nerăsuflate am înghiţit o jumătate de castravete lăsat de prietenul meu două zile în urmă şi am început să recit

inima mea este o pisică neagră ce te urmăreşte în fiecare seară
zbătîndu-se în perimetrul cartierului ca într-o strîmtă
cutie toracică
uneori cînd privirile tale sînt ca pietrele copiilor mici şi neghiobi
inima sare în sus în copac unde umilită aşteaptă

inima mea este o curvă care gîfîie sub cor(pu)ri(le) provinciale
sub ecoul marilor oraşe sub sticlele goale şi naftalina bunicii care
spunea scobindu-se în nas lumea se învîrteşte în jurul aceluiaşi întuneric
în care inima ca o curvă gîfîie şi oboseşte să creadă că
aşteptarea are sens

cînd am strigat aceste cuvinte netrebuincioase ea a vrut să iasă afară iar eu am vrut să-mi ies din minţi pînă la urmă ne-au ieşit ochii din orbite căci ea ţinea în braţe o inimă neagră enormă atunci s-a întîmplat lucrul pe care l-am ştiut de mai mult timp încoace am deschis fereastra şi am plîns afară pînă în zori inima mea ah inima mea este o curvă cu o pisică neagră în braţe
   

* * * * * * *

zilele cînd muream de pe un acoperiş pe altul săreau
ghearele mă gîndeam
casele de nisip curg peste mine şi pisica roşcată pe care
o ţin în braţele de lemn
ascultă cum mi se zbate inima ca o ciocănitoare ţicnită
ştie cu certitudine cum se termină poveştile de felul ăsta

ochii ei ca pastilele de relaniu ca
roţile bicicletei pe care fetiţa vecinilor o conduce strigînd:
bicycle, bicycle în ritm cu Freddie – preferatul verişorului care
stă lîngă fereastra deschisă cu o boxă pe pervaz şi priveşte
afară, fumînd
zilele cînd vedeam lucrurile despre care povestesc murind cu o
pisică în braţe
ştiam că fotografia pe care o va face fotograful criminalist
îl va pensiona pe comisar care pînă la sfîrşitul vieţii se va
întreba
ce ţinea pisica roşcată în gură lîngă corpul neînsufleţit
    221.jpg

POEMUL MANSARDEI

mişcările fierbinţi alunecau în părţi diferite
urmele pe lenjeria de pat au scos-o din minţi pe matuşa Vera
care umbla semigoală prin cartier bolborosind furioasă
futicioşii curvarii dracului cînd au să piară odată

îţi povesteam despre dragostea care trăieşte în noi ca o vulpe
în vizuină
care doarme dar cînd se trezeşte muşcă şi linge sîngele roşcat
corpurile noastre se rostogolesc atunci din noapte în noapte
ca pepenii verzi ai mătuşii Vera pe caldarîm la vale
care este batrînă şi grasă face pipi din picioare ţin minte striga
ghiavole unde eşti să vină mă-ta să te ieie odată
şi mergea după casă în sarai unde ţuica pic-pic
umplea borcanele pîntecoase sau dacă vreai bosumflate
dar îţi povesteam despre dragostea care trăieşte în noi ca nişte
păpuşi ruseşti interminabile şi de aceea foarte frumoase
cînd alte mişcări fierbinţi vor aluneca în părţi diferite
gura ta va fi o mansardă roşcată şi va zîmbi