Arhiva

Archive for August 2007

Cosmin Perţa – Santinela de lut

cosmin-perta-30-august.jpg

editura Vinea, 2006

De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui

fluture mic cât o viespe

îi cade-o aripă-n noroi

şi vinele grase şi parfumate

ale plăcerii

se umflă,

se umflă.

Păşeşti încet prin camera copilului beat

şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de ceară  

Ha ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o

dimineaţă de iarnă, albă ca un iepure şchiop.

Ne vom ospăta cu sângele şi ficatul

taţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro,

albastru,

nemaivăzut – pe bani de argilă.

Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioare

şi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea

voi împleti o cămaşă de noapte

pentru prietenii mei trişti şi la fiecare le voi da un

petec călduros

pentru iarnă.

Cu degetele astea voi închiria o cameră

şi-o să mă-mbăt în ea

şi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu fiecare goliciune a mea,

cu fiecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corp

ca un cearşaf de teracotă caldă şi mă vei împărţi

bucată cu bucată

prietenilor mei.

 

Amazon şi alte poeme – Ştefan Manasia

editura Tritonic, 2003
premiul pentru DEBUT, filiala Cluj U.S.R.
ediţia a doua, Vinea (2005)

manasia.jpg

creierul meu friguros e nebraska

creierul meu friguros e nebraska
creierul meu din gumă de mestecat

prin el trec accelerând marfarele
pline cu crime pe care aş fi putut să le fac

mecanicii au chipuri albastre şi stranii
sub prelate rugoase băieţii negri fac

orice ca să scape de melasă şi bici
visează Nordul şi cerul ca o crustă de rac

marfarele lungi ca viermii de mirodenie
se clatină în preerie când greierii tac

iar sclavii adorm între trestii cu Doamna Tenie
în creierul meu din gumă de mestecat

Cronici:
Observator cultural – Şerban Gheorghiu
Ziarul de duminică – Daniel Cristea-Enache

fetiţa cu o mie de riduri – Nora Iuga

editura Cartea Românească premiul revistei Cuvântul, 2005 27. sînt atît de tristă că m-am născut dintr-o mamă, îi spuneam mesteacănului, cred că eram la a patra întîlnire cu el, nu mi se părea deplasat să ne facem confesiuni; dar acolo în mansardele lemnului tău, pe priciurile strîmbe ale lemnului tău, spune-mi cum fac dragoste amanţii, prin ce organe se înnoadă ei unii cu alţii, cu ce fire se cos să se unească incizia dintre cărnurile lor şi ele să se facă una fără să lase cicatrice; învaţă-mă tu, mesteacănule, cum fac dragoste bărbaţii cu femeile din gubernia ta, ce tehnici folosesc şi dacă sperma lor e verde? video Nora Iuga 33. dar eu nu-s femeie, dragul meu – vorbeam în gînd cu rusul alb -, de-aia te fac atent. lacul e gol şi-n metrou sînt doamne mari şi albe ca nişte perne, îţi vine să-ţi culci capul pe ele. chiar nu auzi cum foşneşte puful acolo, în zona din care lebedele au plecat? 99. plicul era deschis şi fără scrisoare, o gură căscată, o burtă cu măruntaiele scoase, se spune că femeile au prin părţile alea lipsite de umbră pielea spuzită, vulve pipernicite, eretice. poate-s mai convenabile, mai cinstite vechiturile astea cu ţesătura rărită de prea mult purtat, te lasă să vezi ce-i dedesubt… dar eu niciodată cu rusul alb noaptea în pat noaptea cu ferigile negre noaptea cu lăstarul argintiu alunecos noaptea apăsînd mult adînc pînă la pînza de apă unde se sfîşie tot şi nimic nu se vede prapurul cerului cu dîra alburie spuma caldă merg prin plăcere merg şi curg niciodată în pat noaptea cu ferigile negre noaptea niciodată cu rusul alb Video Nora Iuga Cartea Românească cronici: Simona Sora – Măştile seducţiei Carmen Muşat – Poezie şi erotism

cîntece eXcesive – Dan Sociu

editura Cartea Românească, 2005
premiul Uniunii Scriitorilor

cintece_excesive.jpg

Cîntec eXcesiv I

Încă mi se mai întîmplă să cred
că în curînd mi se vor trezi superputerile:
zborul, invizibilitatea, întoarcerea în timp,
superelasticitatea, trecerea prin ziduri,
dragostea ta –

La 26 de ani,
la mijlocul speranţei de viaţă din România,
la începutul lui decembrie,
la capătul scării abrupte din Green
am încercat să te sărut &
ai dat înapoi şi era să cad –

Ultima dată m-ai atins la muzeu,
ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta,
urechea de braţul meu
şi a fost atît de bine,
ca şi cum m-ai fi atins prima oară –

Ca şi cum m-ai fi atins în vară
cînd ratasem ceva
şi te-ai aşezat lîngă mine
şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac,
a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci –

Cînd aveam nevoie,
la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat,
şi data viitoare, poate chiar mîine,
cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu
o să fie ca şi cum ai face-o acum –

cînd te caut pe străzi
pentru că am nevoie.

Îmi lipseşte fix o mie de lei
ca să intru oriunde la cald,
şi sînt prea timid să cerşesc
şi nu sunt norocos să găsesc bani,
nu am telefon, nu am cartelă să te sun,
nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător,
pentru că tu eşti acasă cu el,

te iubesc dar acum
nu mai vreau să te caut pe străzi.

Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile
pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine
pentru că s-ar putea să te întîlnesc.
Mă bărbieresc pentru tine,
mă dau cu deodorant pentru tine,
mă împrumut de haine pentru tine –

Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine
pentru că nu am un loc al meu,
dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor
ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani –
gaudeamus-25112007-038.jpg
O să învăţ să fiu mai cool decît el,
o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele
trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe
cînd o să plîngi –

Troleibuzele care nu duc la tine
nu-mi folosesc la nimic.
Troleibuzele care duc la tine
nu-mi folosesc la nimic.
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din
faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti
enervată să te ridici din pat de lîngă el –

În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri,
la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta,
şi pofta ta morbidă mă bucură.
Cîndva vom face amîndoi cancer la plîmîni şi-mi
doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,

ca Bonham Carter & Norton
Tori Amos & Kafka –

Cronici
Simona Sora – Elegii de fragedă maturitate (Dilema Veche, nr 110, martie 2006)
Cartea Românească

Nou
video DAN SOCIU august 2007 (terasa Twice) („dragoste cu hainele mele” şi „tu te gîndeşti acum”)


video Octavian Soviany citind „Drumul spre casă nu mai e drumul spre casă.”

Opere – Virgil Mazilescu

Editura Muzeul Literaturii Române
Bucureşti, 2003

Colecţia Integrala Operei
ediţie alcătuită de Alexandru Condeescu

mazilescu-001.jpg

cineva pe lume are nevoie de mine
VERSURI, 1968

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gîndeşte-te la mine
în spaţiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul
fiecare să-şi ascundă bine îngerul
în buzunar
ca la bîlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va ţîşni printre zdrenţe şi urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
şi unghiul dintre toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

dormi dragostea mea
FRAGMENTE DIN REGIUNEA DE ODINIOARĂ, 1970

plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)

şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)

tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă

Nou VIDEO (Nora Iuga – tribute to)



prefaţă
VA FI LINIŞTE VA FI SEARĂ, 1979

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din
adîncul pămînturilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au
topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că
probabil voi muri cutremurîndu-mă (ceea ce dealtfel am vrut să
spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu
pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începînd chiar din clipa
de faţă. o sucesc o mîngîi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în
care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută
nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n
pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul
în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură

mazilescu-002.jpg

poetul i se destăinuie lui guillaume
(într-o scrisoare)
GUILLAUME POETUL ŞI ADMINISTRATORUL, 1983

am văzut şi eu ciori pe acoperişul bisericii o guillaume
se încălzeau cu aripile desfăcute la soare
ciorile din emblemă ciorile din embemă

sub fereastra mea echilibru scîrbos – universal – negru
nici că mai poţi
să murmuri ceva să îngaimi o silabă guillaume

„şi liliacul e în plină expansiune privighetoarea cîntă”
pentru drumul despre care ştii totul mi-am reparat cu
grijă încălţămintea
n-a văzut numai kavafis n-a văzut numai eminescu

„mă copilul meu mă străinul meu mă
unde te duci tu mă”

mazilescu-003.jpg

patru fără un sfert
(Opera poetică – Postume)

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gîndul cît un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
cînd plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu era prea departe de mormînt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

ecograffiti.poeme pedagogice.steaguri pe turnuri – Ruxandra Novac

editura Vinea, 2003
debut

ruxandra.jpgruxandra-2.jpg

clovnii

în duminica aceea rîioasă
nu mai ştiam ce să facem
Venea tristeţea mică apoi tristeţea mijlocie
apoi tristeţea mare
Veneau melcii şi greierii înspăimîntători
şi Marile Oase care ne-au dat viaţă.

ne aciuisem şi noi pe acolo
tîrîndu-ne hebefrenia şi insomniile şi tusea seacă
şi inima şi maţele şi mila
jucîndu-ne cu noi

şi aruncîndu-ne ca pe nişte monezi.

Ne era frig deşi trupul ne fumega
ne aduceam aminte.
(altădată ieşeam îmbrăcaţi în flori de nalbă
pluteam pe lîngă valeţii încotoşmănaţi şi
lalele negre şi nisip ni se scurgea
pe gură)
cerul se deschidea în fîşii violet în casa scărilor
şi noi
credeam că vine Domnul Dumnezeu
şi Domnul Dumnezeu nu venea
-Da, dom’ sergent, să trăiţi,
aşa credeam şi trebuia să stăm drepţi.

Domnul Dumnezeu se uita la noi compătimitor
aşa cum
noi ne uitam la Domnul Dumnezeu compătimitor
Doamna Dumnezeu se rujează
şi acoperă bulevardul
cu panglici şi portjartiere.

Noi vom trece de stomacul amabil al zilei acesteia
pentru noi melodia lucrurilor s-a descojit
noi sîntem purecii de baltă
noi scoatem limba de-un cot
şi cădem şi bombănim şi ne dăm peste cap
şi urlăm în trompete

Existenţo, scumpete,
tu eşti cea mai bună din cartier
o să-ţi trimit urechea mea tăiată
civilizaţi-o, cuţu-cuţu
o să-ţi dau şi ţie rana ascultătoare din stînga

Cînd ne veţi fixa electrozii
nici nu ma mai fi nevoie de ei
dincolo de marele cîmp de săbii
ne vom tîrî singuri
doar cu şarpele nenorocului nostru
şarpele de casă, negru şi blînd.

Noi izbim cu copitele
oglinda şi patriarhul şi tampoanele
domnişoarelor şi ministerele şi
marile culturi şi oxigenul şi reflexele condiţionate
şi mai ales cutia plămînilor noştri
o izbim cu copitele
noi nu ciocănim la poarta raiului
ci la nevasta unui şef local de partid

noi sîntem ţapii
bărbile noastre sînt pînă la pămînt
şi nimeni nu mai strigă
nimeni

Noi sîntem o fotografie din Marele Ziar

Noi construim obsesiile funcţionarului mărunt din colţ

Noi construim liniştea funcţionarului mărunt din colţ

noi dresăm metafizica şi hamsterii şi
dragostea şi ale tinereţii valuri
sîntem exhibiţionişti primăvara şi voyeuri toamna.
claustrofobi tot sezonul.

Ceasurile torc umede în duminica aceasta
rîioasă
plimbă-ţi psihicul în altă parte aici
nu a mai rămas nimic.

Vals – Nicolae Fechete

fechete.jpg

editura Magister, 1997

colecţia Frontiera, coordonată de Alexandru Muşina

Debut

PAS 11

tatăl meu e un cadavru răsfăţat, întins pe pat, cu mîinile pe piept şi ochii deschişi, care mai respiră şi priveşte televizorul.

De cîte ori vin acasă, are prins pe buzunarul de la veston un bileţel. Scrie: ce mai faci? Pe tavan e uscată o muscă. Mai e acolo o dîră de sînge întinsă în grabă de palma fratelui meu. Tatăl meu şi crainicul de la ştiri au devenit prieteni buni. Odată i-am surprins chiar vorbind unul cu altul şi tata l-a servit apoi cu o ţigară, dar crainicul a refuzat pentru că era în emisie. Tata a zîmbit numai. Şi crainicul a zîmbit.

de obicei, după masa ies să cumpăr lămpi pentru televizor.

a fost o dimineaţă obositoare. Ţineam în mînă o grămadă de lămpi pe care le tot schimbam în spatele televizorului, dar tot degeaba. Am împachetat televizorul în ziare, l-am pus în curte lîngă gard, între două oale găurite. de-atunci tata priveşte locul televizorului şi nici măcar odată n-a coborît din pat să ceară apă.”