„să-mi fie ruşine, mă duc să mă denunţ!” 

Mihnea Blidariu e din toate câte un pic şi încă ceva. Pe scenă, împreună cu “Luna Amară”, trece cu lejeritate de la trompetă la chitară, de la chitară la microfon. În momentele de singurătate Mihnea se aşază în faţa computerului şi scrie. Tot ce spune în cuvinte puţine în timpul concertelor, tot ce vrea să-i rămână doar sufletului său.

            Mihnea era o prezenţă constantă a KLUbului KLU. Poezia sa era revărsată aici în ritm de grunge sau hip-hop. Am văzut puţini poeţi care pot stârni astfel publicul. Oameni care nu citiseră în viaţa lor poezie veneau să-l vadă, poeţi consacraţi rămâneau cu gura căscată. Mulţi erau şi iritaţi. Fiindcă pe Mihnea ca poet ori îl iubeşti, ori îl urăşti.

            Sinceritatea lui te zguduie, sunt ca acele e-mailuri-poeme pe care le scria la internet cafe-uri şi mi le trimitea doar mie. Nici măcar el nu avea textele sale. Îi publicasem cu Mihai un volum underground (Biblioteka Tiuk!; KLU) – NO FUTURE, pe care îl regăsiţi şi aici. E un adevărat experiment, ce aduce poezia la viaţă, aşa cum fac şi “Paraziţii”, cum au făcut-o pe vremuri un Maiakovski sau un Ginsberg. Textele mustesc de viaţă, dar şi de depresia unui prezent infect. Eu, cel puţin, mă regăsesc foarte bine în ele. Poemele sunt scrise cu cuvinte “mici”, d-aia sunt şi adevărate.

            Socialul în textele lui Mihnea e la el acasă, veţi putea recunoaşte personaje care zilnic se bagă în viaţa noastră de prin ziare sau de la televizor şi încearcă să ne convingă că nu trăim într-o ţară din lumea a treia, că nu sunt comunişti, că viaţa noastră nu e mizeră din cauza lor. Găsim în poezia lui o Românie a noastră, care reacţionează la tot ce se întâmplă, care e încă vie şi deşi e într-o profundă depresie, mai speră.

            Totul merge parcă de la un No future la un Abracadabra miraculos. Abracadabra miraculos doar după un efort al nostru, cu mult mai mult decât poetic.

Ascultaţi-l sau dacă aveţi urechi prea fine, fugiţi de aici!

            Alexandru Vakulovski

Gabriel H. Decuble publica poezie in periodice inca din 1988, dar debutul sau editorial avea sa vina abia in 2001, la 33 de ani, prin volumul Epistole… si alte poeme. Miza volumului era sa permita personalitatii si formatiei plurivalente a autorului (poet, prozator, eseist, critic, istoric si teoretician al literaturilor germana si romana, traducator din germana, franceza si engleza) sa coexiste intr-un discurs suficient de matur, incit virstele poetice sa poata dialoga ca intr-un banchet al autocunoasterii, fara a le refuza, prin cumpanirea cvasi-ritualica a formei, prospetimea ludicului sau disponibilitatile (auto)ironice. Prin “Eclectica”, cel de-al doilea volum de poezie al lui Gabriel H. Decuble, scris pe parcursul ultimilor patru ani, autorul incearca sa se reinventeze dincolo de exigentele formei si de austeritatea discursurilor politic corecte.

(din volumul Eclectica, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007)

goiul ales 

un neamţ de la oficiul de marşalizare mă-ntreabă

ia-mi spune nu ţi-e ruşine că te-ai născut în

românia nu crezi că-i urît să te dai la fund

cum face poporul tău boicotînd istoria să te

faci că plouă cînd e clar că te-ai născut între

fecalele vinei şi urina ruşinii ca să-l citez îşi

drege glasul ridică ochii-n tavan mimînd

savantlîcul             pe ţiţero

.

aş putea prea bine să-i spun vreo două dar

vorbele lui mă rod pe dinăuntru mai tare ca

soda caustică aşa că-mi răspund mie însumi

.

generaţia mea n-a mîncat holocaust pe pîine

nu ştie ce-a fost la bug la odessa la iaşi

dar generaţia mea vrea să scrie frumos

vrea poezie şi proză cum vrea alcool şi tutun

bulbuleatăr haş cocaină sau opiu

vrea voluptăţi estetizante trăiri autentice

n-a învăţat umilinţa la şcoala de partid

nu şi-a băgat degetu-n cur ca să vadă dincotro

bate vîntul    

.     

ce pot să fac

aş căuta un ţadik să-l întreb cum e cu vina

dar mi-e frică să nu-mi ceară bani pentru sfat

încît rămîn prost cum rămîne omul sărac

toată viaţa              mi-e dor să bla bla

.

chiar ieri am bla bla încontinuu

dar în ziua de azi orice spui ţi

se-ntoarce-mpotrivă nu fi naiv nu

devine alb alb te trezeşti vrînd-nevrînd că

eşti iov jegul şi boala necazul şi furia îţi

muşcă din carne şi totuşi nu dai înapoi din

credinţă vrei să le-arăţi tolomacilor de îngeri

şi diavoli care se joacă cu sufletul tău că

ontologic vorbind nu-s mai breji decît tine

.

apropo de draci mai taci dracului din gură

îmi spune rené girard călare pe-o lungime

de undă că numai el ştie cît de greu i-a fost

unei mîini de evrei responsabili să facă

aufhebung cu ţapul ispăşitor

să-l convingă pe dumnezeu să se răstignească

pentru noi toţi                           păcătoşii

să moară cinci zile           prea mult

hai patru tot mult hai trei batem palma

.

dar toate trei mai cumplite ca veacul

cînd cerul şi-a ţinut temător răsuflarea

necrezînd că genitorului său îi va reuşi figura

cu reînvierea          ha      sare sartre jean-paul

ca fript de pe altă lungime de undă

şi-l arată cu degetul pe yoshua nazrin

cel care zice el ar fi întemeiat

cea mai reputată organizaţie teroristă vreodată

cu mult mai multe victime la activ

decît a putut pune courtois

pe seama comuniştilor de-aici şi de-aiurea

.

dar mie nici că-mi pasă le întorc spatele

fac mutre-mutre mă strîmb în oglindă

încerc să aflu cum aş arăta ca român get-beget

îmi trag urechea de-a dacii şi romanii

dar nu stă nicicum o lipesc

cu gumă       cu salivă      cu sîngele

care ţine de şase la colţul unui ţesut mai rebel

fiinţă ce eşti de ce nu-ţi schimbi numele

îmi zice un editor cumsecade

cu al tău n-ai nici-o şansă într-o ţară cu

imaculate genomuri                   eminovici

şi-a dat seama la timp n-a pregetat n-a zis nu

eu zic mda oricum totu-i un pseudonim

strănepoţii noştri purta-vor pesemne doar numere

corecte mecanice eufonice numere

unu trei şapte blond zero opt unu albaştri

.

ieri m-am văzut cu lumea

081137 i-am şuierat arătînd        cine sînt

e posibil să fi adăugat un gx din pedanterie

ea mi-a întors-o cu tîlc    alt român

i-aş zîmbi ipocrit îndărăt dar aştept

să-mi cadă toţi dinţii să pot zîmbi larg precum

iliescu deocamdată dantura nu-mi permite

mai mult de un rictus       pe deplin meritat

căci tot ce fac bine nu preţuieşte un zlot

aşa că mă cazn să fac rău tot ce fac

şi tot ce-am făcut rău să duc la perfecţiune

arborez politica lui oricum sinonim cu totuna

cînd orice om cu capul pe umeri ştie că

după auschwitz nu se mai poate scrie

nimic

  .

nimic din ce nu m-ar face să roşesc că trăiesc

nimic din ce m-ar putea face să uit că milioane

de oameni de om au murit putea să fie şi unul

de-ajuns ar fi fost ca să simt indicibila greaţă

faţă de ceea ce-şi spune mai mult ca nimicul

fiinţa

.

şi totuşi zac în mijlocul ei o singură zi

de-aş fi goiul ales aş da-o la pace cu dumnezeu

l-aş aburi i-aş smulge o lume ca-n basme cu bine

şi rău separat pe sertare ca-ntr-o servantă

cu lenjerie intimă chiloţii curaţi să învingă

mereu ciorapii murdari dar nu fi-va să fie

şi deocamdată nu-mi reuşeşte decît să-i trag lui

preşul de sub picioare şi să cad eu violent doar

un gag prăfuit de anii ’60 cînd părinţii noştri

rîdeau pe înfundate în faţa televizorului se

pipăiau în semi-obscur îşi trăgeau ocheade pline

de subînţeles arătînd spre dormitor din pupile

şi gîndeau cum să-i arunce lumii o nouă pradă

.

                                          generaţia mea 

(din volumul Epistole… şi alte poeme, Editura T, Iaşi, 2001) 

epistola a patra 

 Bila-i amar giuvaer, dragă Canida, cînd ochiu-ţi împroaşcă

                                                   pe dinlăuntru,

cînd cad pline de-otravă cuvintele, mai grele ca plumbul,

grozavă şi rea cînd îţi joac-o esteră-n pupile. unde-am

ajuns şi de ce, te întrebi? cum s-a pierdut nefiindul?

dînd glas raţiunii vei prinde de veste cînd a căzut

primul fulg peste patul bolnav, cînd a-nceput a creşte

                                              tumoarea în inimi. 

ştiutor nu prea şi naiv cu desăvîrşire cercat-am gardul

de suliţi din jur să-l străpung, să joc jocul lumii.

rîsul de-afară să-l rîd. să-ntrevăd copilul din mine

privind la copiii din jur. şi-am văzut – ce puteam dar să văd?

sîni mari şi mai mici; picioare mai lungi ori drastic de scurte;

unghii vopsite, machiaje, frizuri, ciorapi de mătase, veşminte 

                                               aţîţătoare. 

dar nu din acestea, din fructele lumii, s-a nutrit îndoiala,

căci nu certitudinile nasc întrebarea. (vreau să m-asigur,

prin asta, un minim consens că accepţi între noi.) ci iată:

veşteda-ţi poftă de manipulare în colbul din drum a stîrnit

                                            un vezuviu.

ea m-a împins spre lumina de-afară, ea mi-a adus crampele

ovoidale. e iarnă acum, ai ghicit. gîngănii şi broaşte,

în moarte de nu, măcar în găoace şi tot s-au retras,

nu mai orăcăie luna pe lac, nici nu mai bîzîie frunzele-n aer,

de pofta trupească electrizate, păsări deprins-au, care-au rămas

pe acasă, cu toate să croncăne-n stins dialectul esopic

(pleacă-ţi urechea, e plin de tristeţe-nţeleaptă). dar nu e

stingere-n toate, hibernala e-n toi fornicaţie-a lumii

                                                (din apartamente). 

te afli singură? ţi-e greu? gîndeşti cum să mă prinzi înnoit?

vechile practici dau greş, perimate-s. ţi-e clar între timp

că nu menstruîndu-mi cafeaua, sfatul hîdelor vidme

urmîndu-l, sau bobi fermecaţi strecurîndu-mi

în somnul nocturn, sub ureche, redobîndi-

                                              vei trecutul.

trecutul un cal este mort: oricît cu şfichiuri pe cur

de cravaşă l-ai arde, oricîte ghionturi în burtă i-ai da,

nu-l călăreşti, din păcate, şi-i clar ca lumina din zare:

                                       în genere

nu recîştigi, un lucru cînd pierzi, fie acesta iubirea,

decît o părere, un zeu-dumnezeu. (numenu-şi face

culcuş şi-nfloreşte mereu în absenţe,-n durerea

                                                 organului lipsă.)  

la ceas de bilanţ ne-ntrebăm ce-a rămas: cînd mersul

mi-l port ticăit peste cîmpul de tîrşuri, e bine încalte-

amintirea a ceea ce-a fost să re’nvie în sine, comoară

ascunsă pe veci: era, pe-atunci, atît de frumoasă iubirea,

că stam prostit, mă-ntrebam, cum de-o uitaseră în

                                              legalitate.

nu-i cunoscusem încă reversul, nu mă lovise magma de ură.

n-am apucat să-i spunem adio, căci nu a plecat – e aici,

                                                doar pe dos. 

                                          Poezia ca ştiinţă “pă bune”

Să mai bem frate dac, / Băutura / Face bine la stomac, / Ura! // Să coacă mielul în propria-i blană / Ca spada într-o teacă romană” ş.a.m.d., etc. – cîte trimiteri, cît intertext, cît meşteşug! În ciuda lungimii şi a hiper-livrescului, textele lui GHD, vii şi vivace, care curg şi se scurg, unul cîte unul, spre “Cuprins”, se citesc cu plăcere, şi asta şi în cazul cînd, trebuie să recunoaştem, ne-am cam lictisit de atîta făcătură în literatură (rimă involuntară, se înţelege).  Ca şi celelalte părţi ale cărţii, dacă nu eşti foarte grăbit ca să citeşti cu fruntea încreţită cît mai repede carte, şi “Glosele” sînt foarte haioase, construite din textul propriu-zis (zis cum?), tradiţional, şi, lîngă el, “ca şi timbrul de scrisoare”, textul-trîntor, care se caţără cu multă măiestrie, rînd după rînd, vers după vers, pe fratele lui (aproape) geamăn, prima parte a textului de glosă, după cum vă puteţi convinge, dacă încă n-aţi citit cartea: “s-a pus ceaţa pe orbul găinii (“Maria, te vreau doar în mini”) / o grindină de foc izbeşte-n aşternut (“Lili, te-aştept diseară în Stud”) / oră de oră răzbate un scrîşnet de iască (“Trăiască Ardealul, Moldova şi Ţara Românească!”) / înspre ochiul de lemn înflorit (“Discover grange bit by bit”)…”. Şi aşa mai departe. V-am mai ura, v-am mai ura: Gabriel H. Decuble este un poet excelent, dar nu ştim ce va urma, poate că-şi va schimba stilul şi va veni, data viitoare, cu ceva care ne va uimi pe toţi, va trece la proză, la teatru sau nu va mai scrie decît eseuri ştiinţifice şi va face traduceri, nu ştiu dacă de poezie, un lucru însă este cert: aşa nu se mai poate (a fo o glumă, se înţelege).

“Epistole… şi alte poeme” de Gabriel H. Decuble, Ed. T, Iaşi, 2001        

editura Muzeul Literaturii Române, 1999
copertă de Tudor Jebeleanu

Premiul USR şi premiul ASPRO

Mutilarea artistului la tinereţe O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

.

Nu mai aveam încredere în mine.

Dispăruse furnica de la care învăţasem

să pun pe picioare orice dezastru,

să înving fără să rănesc

nici măcar aerul pe care-l respir.

.

Până şi poezia

(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)

uitase să mai pună

sticla de lapte în faţa uşii.

Uitase să-şi mai aducă aminte de mine.

.

Atunci s-a întâmplat.

Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai

s-a aşezat la masa mea,

a aranjat cu grijă

cele două-trei firimituri insomniace de pâine,

şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)

în semn de trecerea timpului,

a bolborosit printre colţoasele-i falduri:

.

“încrederea în sine vine şi pleacă

după cum de la început

ai stat ghemuit la pământ

sau ai privit stelele drept în faţă.

.

Vei mai răsturna zaruri

şi lehamitea te va îmblânzi

în dulce scorpie parfumată.

Vei mai atârna de obsesii

cu acelaşi scris larg la pungă,

până când frumuseţea va zornăi

şi-n casa săracului

şi-n galeria de cârtiţă.

.

Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele

precum sexul, alcoolul

şi pisica ruptă-n două din suflet.

.

Te vei golăni tot mai mult.

Doar la apusul soarelui

vei începe cu adevărat să trăieşti

printre tufişuri şi sperme galinacee

de refacere a echilibrului psihic.

.

Va râde lumea de tine

când în pas cocoşat

vei debita despre munci şi zile

cu pagina albă.

.

Va hohoti duhoarea de proastă

agăţată de alţii mai proşti decât tine

dar cu şfanţ şi cu ştaif,

numit stil câteodată”.

.

O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

“poooooooooate”,

Ed. Vinea, Bucureşti, 2004 

preferi să stai în piciore cînd nu e nimeni acasă? Ştiu, cînd

afară-i noroi

nu te speli pe dinţi

Dumitru Crudu (n. 8 noiembrie 1967 Flutura din judeţul Ungheni, Republica Moldova). A frecventat cursurile Universităţii de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism (1985-1987) şi ale Universităţii de Stat din Tbilisi, Georgia (1988-1992), fără să le finalizeze. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, secţia Filologie, a Universităţii “Transilvania” din Braşov, 1995. Masterat la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, 1996. În perioada studenşiei frecventează cenaclurile “Erata” şi “Interval” şi iniţiază, în anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, fracturismul, lansat printr-un manifest publicat în revistele “Paralela 45″ şi “Vatra”. Profesor la Liceul Forestier din Codlea şi ziarist la “Monitorul de Braşov”. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova şi al Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Comentator cultural la RADIO EUROPA LIBERĂ, biroul din Republica Moldova. Coordonatorul Clubului Literar de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova împreună cu Nicolae Popa.

Volume: Falsul Dimitrie (poezie), editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu deranjaţi (poezie), editura Pontica, Constanţa, România, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), editura Paralela 45, Piteşti, 1996; Falsul Dimitrie Crudu (poezie), editura Vinea, Bucureşti, 2003; Poooooooooate (poezie), editura Vinea, 2004; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), editura Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), editura Cartier, Chişinău, 2001; Alegerea lui Alexandru Suţo (teatru), editura Unitext, Bucureşti, 2004; Duelul şi alte texte (teatru), editura Eikon, Cluj, 2004; Le septieme kafana (coautori Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu), editions L’espace d’un instant, Paris, 2004; Un concert la violă pentru cîini, editura Xerox, Chişinău, 2004; Steaua fără…Mihail Sebastian, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006; Oameni ai nimănui, editura Cartier, Chişinău, 2007

Piesa America unu a apărut în Antologia Piesei Scurte din Europa Centrală şi de Est - 10 ani în Europa, editura FrancoAngeli, Milano, Italia, 2001; Piesa Un vals de adio aproape ca în Bertolluci a fost inclusă în antologia “5 piese de teatru într-un act”, editura Axa, Botoşani, 2002. Piesa Doi jucători a apărut în revista Sud-Est, Chişinău, 2002; Piesa Eugene Ionesco nu a existat a fost publicată în revista Basarabia, Chişinău, 2003; Piesa Visul Visul lui Mihail Sebastian a fost publicată în revista electronică Tiuk!, 2002.

Prezent cu texte în antologia PORTRET DE GRUP (poeţi tineri din Republica Moldova), editura Arc, 1995. Textele sale au mai fost incluse în volumul antologic Experimentul literar românesc postbelic, editura Paralela 45, 1998; ANTOLOGIA POEZIEI ROMÂNE tradusă în engleză şi franceză, editura Paralela 45, Piteşti, 1998; Antologiile de dramaturgie şi proză scurtă din secolul XX din Republica Moldova, editura Arc, 2004; Antologia Poeziei Române Postbelice, trad. Dieter Schlesak (Rumanische Lyrik der Gegenwart, Erstausgabe, Erschienen bei Druckhaus Galrev, Berlin, 1998); SINGULAR DESTINIES (Contemporary Poets of Basarabia), în limba engleză, editura Cartier, 2003; EUROPEAN THEATRE TODAY, editată de European Theatre Convention, 2006, Paris; No longer poetry. New romanian poetry edited and translated by David Morley and Leonard-Daniel Aldea, editura Heaventree, Londra, 2007; LITERATURA TÂNĂRĂ 2007, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

Piesele sale au fost jucate în Tg Mureş, Chişinău, Craiova, Piatra Neamţ, Botoşani, Galaţi, Cluj Napoca, Iaşi, Buzău, Helsingborg(Suedia), Douala(Camerun), Trieste(Italia), Bonn, Bremen,Regensburg (Germania), Paris, Kiev

din decembrie 2007, coordonator (alături de Marius Ianuş) al revistei Stare de urgenţă

Dudu Crudu - fişa de autor din micul ftiriadi

“Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 1996

Astazi am văzut un gîndac

astăzi am văzut un gîndac
cum străbătea sufrageria
şi tu astăzi trebuia
să vii la mine Mariaa rămas într-un colţ
nu vroia să intre în gaură
EU TE AŞTEPTAM şi mă gîndeam
că şi el poate te aştepta .
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări

Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi
m-am gîndit cît de tare ai îmbătrînit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mînă Altădată
beam vin împreună în parc Din staţie îţi vedeam ridurile Ţi se văd de la
o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tînăr degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris în caiete nişte gînduri
înţelepteAm urcat într-un troleu şi am coborît
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil .

Dar ce face omul ăla acolo
întreabă o muscăDAR CE face omul ăla acolo întreabă o muscă
pe o altă muscă
în timp ce zburau Mă duc să văd i-a spus
musca aia Şi a coborît Nu înţeleg NIMIC i-a
strigat ea de jos AŞA Ceva la noi în lumea
muştelor n-am mai văzut TOTUŞI CE FACE
Văd că stă întins în pat VĂD a strigat
musca aia cu disperare că şi-a scos
Pantalonii
VĂD CĂ STĂ CU FAŢA ÎN PERNĂ
şi se ridică în sus şi coboară
aşa ceva n-am mai văzut a strigat iar
musca aia apropiindu-se
de cealaltă muscă
DOUĂ MUŞTE zburau prin cameră şi erau extrem
de mirate
NIMENI NU putea să le spună
ŞI ATUNCI AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ DRAGOSTE
deasupra omului ăla care
se masturba

.
sunteţi curios să ştiţi dacă gîndacii au

SUNTEŢI CURIOS SĂ ŞTIŢI dacă gîndacii au
pulă Domnul Wolf cel mai important specialist
în domeniul sexului la gîndaci
crede că au
Chiar ne-a descris-o
Totuşi ceilalţi savanţi de la Academia din Chişinău
se îndoiesc
Domnul Wolf
a mai afirmat
că gîndacii chiar
se masturbează
în special în camerele de
camin
şi de nefamilişti

ea venea călare pe un fluture pe o muscă

ea venea călare pe un fluture pe o muscă
prin camera îi călărea îi bătea cu biciuşca Ei şi mai faşi dimitrie
îl întreba fluturele Bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse
ea gemea în a e r
departe
d
e
p
a
r
t
e
dimitrie de descălţa de pantofi un şobolan îi rodea
degetele i le mînca di undi vii dimitrie îl întrebau
muştele
şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi
vorbeau
şi totuşi tu
ce mai faci
îl întreba ea
şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti
o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti
îi spunea ea ieşind din
apă
dîndu-se jos de pe fluture
şi ăla plecînd