biblioteca de poezie

editura Muzeul Literaturii Române, 1999
copertă de Tudor Jebeleanu

Premiul USR şi premiul ASPRO

Mutilarea artistului la tinereţe O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

.

Nu mai aveam încredere în mine.

Dispăruse furnica de la care învăţasem

să pun pe picioare orice dezastru,

să înving fără să rănesc

nici măcar aerul pe care-l respir.

.

Până şi poezia

(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)

uitase să mai pună

sticla de lapte în faţa uşii.

Uitase să-şi mai aducă aminte de mine.

.

Atunci s-a întâmplat.

Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai

s-a aşezat la masa mea,

a aranjat cu grijă

cele două-trei firimituri insomniace de pâine,

şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)

în semn de trecerea timpului,

a bolborosit printre colţoasele-i falduri:

.

“încrederea în sine vine şi pleacă

după cum de la început

ai stat ghemuit la pământ

sau ai privit stelele drept în faţă.

.

Vei mai răsturna zaruri

şi lehamitea te va îmblânzi

în dulce scorpie parfumată.

Vei mai atârna de obsesii

cu acelaşi scris larg la pungă,

până când frumuseţea va zornăi

şi-n casa săracului

şi-n galeria de cârtiţă.

.

Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele

precum sexul, alcoolul

şi pisica ruptă-n două din suflet.

.

Te vei golăni tot mai mult.

Doar la apusul soarelui

vei începe cu adevărat să trăieşti

printre tufişuri şi sperme galinacee

de refacere a echilibrului psihic.

.

Va râde lumea de tine

când în pas cocoşat

vei debita despre munci şi zile

cu pagina albă.

.

Va hohoti duhoarea de proastă

agăţată de alţii mai proşti decât tine

dar cu şfanţ şi cu ştaif,

numit stil câteodată”.

.

O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

“Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 1996

Astazi am văzut un gîndac

astăzi am văzut un gîndac
cum străbătea sufrageria
şi tu astăzi trebuia
să vii la mine Mariaa rămas într-un colţ
nu vroia să intre în gaură
EU TE AŞTEPTAM şi mă gîndeam
că şi el poate te aştepta .
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări

Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi
m-am gîndit cît de tare ai îmbătrînit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mînă Altădată
beam vin împreună în parc Din staţie îţi vedeam ridurile Ţi se văd de la
o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tînăr degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris în caiete nişte gînduri
înţelepteAm urcat într-un troleu şi am coborît
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil .

Dar ce face omul ăla acolo
întreabă o muscăDAR CE face omul ăla acolo întreabă o muscă
pe o altă muscă
în timp ce zburau Mă duc să văd i-a spus
musca aia Şi a coborît Nu înţeleg NIMIC i-a
strigat ea de jos AŞA Ceva la noi în lumea
muştelor n-am mai văzut TOTUŞI CE FACE
Văd că stă întins în pat VĂD a strigat
musca aia cu disperare că şi-a scos
Pantalonii
VĂD CĂ STĂ CU FAŢA ÎN PERNĂ
şi se ridică în sus şi coboară
aşa ceva n-am mai văzut a strigat iar
musca aia apropiindu-se
de cealaltă muscă
DOUĂ MUŞTE zburau prin cameră şi erau extrem
de mirate
NIMENI NU putea să le spună
ŞI ATUNCI AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ DRAGOSTE
deasupra omului ăla care
se masturba

.
sunteţi curios să ştiţi dacă gîndacii au

SUNTEŢI CURIOS SĂ ŞTIŢI dacă gîndacii au
pulă Domnul Wolf cel mai important specialist
în domeniul sexului la gîndaci
crede că au
Chiar ne-a descris-o
Totuşi ceilalţi savanţi de la Academia din Chişinău
se îndoiesc
Domnul Wolf
a mai afirmat
că gîndacii chiar
se masturbează
în special în camerele de
camin
şi de nefamilişti

ea venea călare pe un fluture pe o muscă

ea venea călare pe un fluture pe o muscă
prin camera îi călărea îi bătea cu biciuşca Ei şi mai faşi dimitrie
îl întreba fluturele Bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse
ea gemea în a e r
departe
d
e
p
a
r
t
e
dimitrie de descălţa de pantofi un şobolan îi rodea
degetele i le mînca di undi vii dimitrie îl întrebau
muştele
şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi
vorbeau
şi totuşi tu
ce mai faci
îl întreba ea
şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti
o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti
îi spunea ea ieşind din
apă
dîndu-se jos de pe fluture
şi ăla plecînd 

“E închis vă rugăm nu deranjaţi”,

Ed. Pontica, Constanţa, 2004

dimitrie întreabă

feţele meselor
ridicate în sus
ca fustele fetelor
vîntul le umflă
le înfoaie
pe masă
sticle pahare
zăngănesc
un poet tînăr
bea bere
nişte mături într-un
colţ
cînd obişnuiţi
să scrieţi
întreabă
dimitrie
dimineaţa seara
berea foşneşte
pe masă
femeia ascultă
vîntul bate
eu
dimineaţă încă
n-am putut
să
pe alături cineva
ştiţi
zice unul dintre ei  

lolita

părul ei îi atingea
ţăţele
le acoperea
nici nu se mai vedeau
hainele îi erau prea
strîmte
fugea ca lolita prin gradină
ţăţele ei în formare
abia mijite
se clătinau
îi dădeai părul într-o parte
cu limba
simţeai cu gura deschisă
cum i se rotunjesc ţîţele
ai atins-o cu mîna
a zăngănit
hainele ei îi plesneau
ca nişte seminţe
între dinţi

  cu mîinile treceam

cu mîinile treceam prin parc
dar tu
nu mai veneai
un geam puneam
şi un geamăt se auzea
din gard
eu garda depăşeam
şi ardeam de febră
alţii beau bere
spumoasă
aşa-s femeile
îmi spuneai
iubesc logica
şi siguranţa
gura ta se uita
ţintă la mine 

dimitrie

am apăsat întrerupătorul
şi deodată s-a făcut
lumină
şi deodată am văzut
scaunele am văzut
masa
am apăsat
întrerupătorul
şi deodată am văzut
patul am văzut
cearceaful am apăsat
întrerupătorul şi deodată
s-a făcut lumină şi te-am
văzut

“falsul dimitrie”,

Ed. Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994 

 ce mai faci dimitrie

ea venea călare pe o muscă pe un fluture
prin cameră îi călărea îi bătea cu biciuşca
ei ce mai faci dimitrie îl întreba fluturele
bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse ea gemea în aer
departe departe
dimitrie se descălţa de pantofi
un şobolan îi rodea degetele i le mînca
de unde vii dimitrie îl întrebau muştele şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi vorbeau
şi totuşi tu ce mai faci îl întreba ea şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti îi spunea ea ieşind din apă
dîndu-se jos de pe fluture şi ăla plecînd

.  

***

 ai deschis oare şi tu vreodată uşa dimitrie şi ea
de fapt să fie goală şi înăuntrul ei să nu fie nimeni
şi uşa şi camera aia să fie de fapt ale tale
oare te-ai descălţat şi tu de papuci vreodată dimitrie
iar ei de fapt să fie murdari
te-ai dezbrăcat oare şi tu de haine
şi ai văzut oare că ele se tăvălesc pe jos pe podea ca o
femeie beată ţi-a fost şi ţie somn vreodată dimitrie
te-ai întins oare şi tu în pat şi alături de tine să simţi că
nu este nimeni că te prăbuşeşti într-un gol alb n-ai încercat
oare şi tu atunci dimitrie să te apuci de nişte sîni
moi ca de nişte scări de piatră dar să simţi că de fapt
şi ele lipsesc n-ai căutat oare şi tu atunci nişte coapse
primitoare şi pe care de fapt să nu le găseşti n-ai încercat
să te ascunzi sub un păr de femeie care şi el
lipsea te-ar fi strîns atunci nişte braţe subţiri dar şi ele
lipseau oare n-ai simţit şi tu dimitrie
că nu sunt nişte picioare umede care să ţi se întindă
ca nişte melci sub tine o dimitrie dimitrie
te mai gîndeai atunci la crime la literatură la şah
oare n-ai ieşit şi tu atunci în noapte să te plimbi
iar întunericul să ţi se dezgolească în faţă
de peste tot ca o imensă pizdă de fecioară 

  Dudu Crudu şi Mihai Vakulovski

*** 

aş vrea pur şi simplu
să beau o bere dimitrie
şi mai mult nimic nimic
nimic nimic nimic nimic nimic
mai mult
aş vrea pur şi simplu
să comand o bere
şi să stau în faţa ei
ca un prost
în larma aia din jur
aş vrea pur şi simplu dimitrie
să comand o sticlă
să mi-o aducă să
mi-o pună în faţă
o bere rece verzuie
pe care nici măcar
să n-o beau dimitrie
aş vrea pur
şi simplu să comand
o bere
doar o bere dimitrie
şi mai mult nimic
nimic nimic nimic
nimicnimicnimicnimicnimicnimicnimicnimic
nimicnimicnimic
nimic

Cartea războiului

editura Marineasa (Timişoara), 1997

5 (SĂ-MI NASCĂ DOUĂZECI DE BĂRBAŢI) 

Şi în dimineaţa aceea am scris celeia pentru

care aveam să-mi sfîrşesc viaţa mea de mai

tîrziu care nu aveam ştiinţă atunci nici

cît va ţine nici în ce fel de neprevăzut

avea să se desfăşoare cu dorinţa nestrămutată

să nască douăzeci de bărbaţi

în dimineaţa zilei următoare cărora avea

să le otrăvească din timp cu acid fosforic

ochii şi să le coasă cu sîrmă de spalier

buzele ca nu cumva în drumul lor

spre lumină să îndrăznească să o sărute

sau măcar să o privescă în locul acela

care-mi era hărăzit numai mie şi aşa

aveam să scap odată şi pentru totdeauna

de vedenia care avea să mă obsedeze

în toţi acei douăzeci de ani cînd o

vedeam ridicîndu-se şi mergînd prin cameră

cu burta aceea de animal umflat cu lucernă

care se ridica de lîngă mine în timp

ce eu nu puteam să deschid un ochi

urmărind umflătura aceea care creştea

sub ochii mei şi peste care aveam să-mi

arunc sămînţa la rugăminţile ei care

deveneau tot mai aprige fii bărbat ce dracu

în timp ce bărbăţia mea începea să cedeze

şi eu mă rugam ruşinat dă-mi putere

să o fac fericită nu mă părăsi chiar

acum cînd am cea mai mare nevoie

o priveam cum se ridică din pat

tîrîndu-şi picioarele care se lăţeau tot mai

mult şi mai mult ca două balene

în timp ce curăţa cartofii în bucătărie

din picioare căci nu putea să stea jos

şi ei s-au născut toţi douăzeci

dar fără sîrma de spalier cu care am

spus să le fie legate gurile

şi fără mirosul acela de fosfor

pe care trebuia numaidecît să-l simt

în clipa aceea toţi douăzeci de mărimea

unei cîrtiţe mijlocii fără să fi deschis

măcar unul din ei

un ochi să o vadă.   

.

“Savatie rejects many of his writings signed with the name Stefan Bastovoi, as being harmful for the soul”

http://bastovoi.blog.com/

.

8 (CÎINII CU DOUĂ FALUSURI)

Aveam un somn şi un nesomn

unul pentru zilele bune şi unul pentru zilele

rele aveam un avion şi un tren de marfă cu

care mergeam să fac cumpărături tocmai 

la capătul lumii pentru că aici totul era

prea scump şi eu nu mai aveam bani nici

pentru un lapte bătut aşa de tare s-a scumpit

totul în noaptea aceea cînd au intrat în

oraş cîinii aceia cu două falusuri

care au mîncat tot şi s-au făcut aşa peste

noapte din nişte cîini de mărimea unor

furnici zburătoare pe care le-au adus într-un

insectar pentru muzeul de ştiinţe naturale

care urma să fie deschis abia săptămîma vii-

toare cu ocazia semnării unui tratat de pace

dintre Ungaria şi România şi care nu a mai

fost deschis şi a rămas numai un zvon

care s-a răspîndit numai la cîteva persoane

dar care repede a fost dat uitării căci deveni-

se de necrezut şi cîinii crescuseră peste noap-

te ca nişte bizoni şi mîncau de la

tarabe tot ce găseau şi intrau în magazine

şi nimeni nu le făcea nimic de frică să nu

nu le trezească pofta pentru carnea de om dar

cu fiecare zi oraşul se golea de mîncare

încît preţurile au ajuns atît de mari că oame-

nii şi-au dat casele cu tot cu femeile lor cu

paturile şi cu robinetul cumpărat de la nemţi

pînă cînd cineva a tras un foc de armă din spa-

tele unui balcon şi cîinele cel mare s-a

prăbuşit iar ceilalţi s-au mîncat între ei ca

lupii şi au fost aduse atunci din alte oraşe

conserve cartofi şi tot felul de iaurt italie-

nesc şi nemţesc în trenuri de marfă care nu

mai încetau să vină şi să vină în avioane şi

cînd s-au terminat avioanele simple au trimis

avioanele de război şi tancuri şi au umplut o-

raşul cu mîncare şi cu haine de alea nemţeşti

de la casele de modă cu tot cu femeile care

le prezentau încît nimeni nu-şi mai amintea

de săptămîna aceea de coşmar cu cîinii cu două

falusuri care mîncaseră tot căci le părea

doar un zvon de necrezut.  

editura ARC, Chişinău, 1996

Ştefan Baştovoi

Născut la 4 august 1976 în Chişinău. A absolvit Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Călăraşi (1991) şi Liceul de Artă “O. Băncilă” din Iaşi, promoţia 1995. Debutează cu poezie în 1993 la Curierul de Nord, Bălţi. Publică în Caiete botoşănene, Basarabia, Dacia literară, Symposion. Premiul revistei Dacia literară (1994) la concursul naţional “Junimea”, ediţia a II-a. Marele premiu “Costache Conachi”, Tecuci. Premiul revistei Timpul “Junimea”, ediţia a IV-a (1996). Prezent în antologia Junimea azi.

Biografie Wikipedia

Ieromonah Savatie

MIREASA

 În pat trupul tău seamănă

cu drumul laptelui care curge pe cer.

Albă te întinzi de-a lungul păturii negre

dar te ghemuieşti repede

speriată de locul care ameninţă cu naşterea.

Eşti frumoasă

şi proaspătă ca laptele muls dimineaţa.

Nimeni nu a atins trupul tău.

Carnea ta fierbe.

Buzele ţi se înroşesc şi sînt moi.

Sînii se întăresc şi îşi ascut vîrfurile

aşa cum se ascut nişte vîrfuri de suliţe –

pieptul meu e străpuns!

Ca un taur rănit îmi simt rana

tot mai adîncă între picioarele tale.

Sîngele izbucneşte din tine

şi traversează cerul

ca o cometă.

Luna se sperie.

Încă puţin

şi trupul meu e de prunc

şi se naşte din tine

şi te iubeşte din nou. 

RUSOAICA 

Ochii ei sînt pestriţi

ca o hartă veche a Rusiei.

De jur împrejur cresc

pădurile şi Siberia verde,

în mijloc aleargă cerbii

şi veveriţele şi toate

animalele cafenii.

Cînd este surprinsă

sau cînd iubeşte

atît de înalţi devin ochii ei

că însuşi Petru cel Mare

poate intra fără să se aplece.

Cînd cade pe gînduri

ies din pădurile reci camioanele

şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.

De jur împrejur cresc păduri

şi Siberia rece

în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii

şi veveriţele stau la foc. 

.

 TIUK! ANTOLOGIE DE POEZIE

.

Dragă stradă, Azi îţi voi închina un poem 

Dragă stradă,

azi îţi voi închina

cel mai nefericit poem.

Dacă vrei

eu îmi pot arunca bocancii

şi ridurile tale pudrate

am să le calc desculţ,

singur şi abătut –

ca un elefant înainte de moarte. 

  (Ştefan Baştovoi, Alexandru şi Mihail Vakulovski) 

CHITARĂ 

De câte ori

grijuliu

îmi leg genele

de degetele picioarelor

o pasăre vine

şi îmi scobeşte în scîndura pieptului.

Sînt o chitară

în care muzica se întoarce.      

.

PEŞTIŞORUL DE AUR 

Omulvacă

de cîţiva ani buni

pescuieşte acelaşi peşte.

Vine dimineaţa pe mal

îşi scoate scăunelul pliant

viermii, undiţa

îşi aprinde foarte calm pipa

şi aşteaptă să vină peştele:

Vreau un trabuc, pălăria,

şi ochelarii lui Sigmund Freud,

zice el adunîndu-şi lucrurile,

şi,

dacă se poate,

un peştişor

pe care să nu-l pot pescui niciodată.        

.

ELEFANTUL PROMIS 

Ţi-am adus

elefantul promis.

Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi

din cînd în cînd îi poţi da

cîte o portocală.

De dormit doarme în picioare

nu sforăie

şi nu tuşeşte prin somn.

Nu-ţi face griji,

despre aceste animale se spune

că-şi simt moartea

cu puţin înainte

şi pleacă.   

ciclul UN DIAZEPAM PENTRU DUMNEZEU

Iulian FRUNTAŞU “Beata în marsupiu”, Ed. Cartier, Chişinău, 1996   

 

POEMUL INIMII

ea a bătut la uşă tuc-tuc şi-a intrat aşezîndu-se în fotoliul din ungherul cel mai întunecat al camerei m-a privit foarte atentă pentru un minut parcă dorind să-mi spună ceva apoi a aprins o ţigară Vogue a pus picior peste picior aşteptînd am sărit în sus m-am învîrtit de două ori par impar am vrut să strig ceva important pentru toată lumea m-am răzgîndit am alergat la balcon după ultima sticla de votcă pe care o ţineam de rezervă ah basarabenii ăştia sînt cu toţii nişte beţivi am băut-o pe nerăsuflate am înghiţit o jumătate de castravete lăsat de prietenul meu două zile în urmă şi am început să recit

inima mea este o pisică neagră ce te urmăreşte în fiecare seară
zbătîndu-se în perimetrul cartierului ca într-o strîmtă
cutie toracică
uneori cînd privirile tale sînt ca pietrele copiilor mici şi neghiobi
inima sare în sus în copac unde umilită aşteaptă

inima mea este o curvă care gîfîie sub cor(pu)ri(le) provinciale
sub ecoul marilor oraşe sub sticlele goale şi naftalina bunicii care
spunea scobindu-se în nas lumea se învîrteşte în jurul aceluiaşi întuneric
în care inima ca o curvă gîfîie şi oboseşte să creadă că
aşteptarea are sens

cînd am strigat aceste cuvinte netrebuincioase ea a vrut să iasă afară iar eu am vrut să-mi ies din minţi pînă la urmă ne-au ieşit ochii din orbite căci ea ţinea în braţe o inimă neagră enormă atunci s-a întîmplat lucrul pe care l-am ştiut de mai mult timp încoace am deschis fereastra şi am plîns afară pînă în zori inima mea ah inima mea este o curvă cu o pisică neagră în braţe
   

* * * * * * *

zilele cînd muream de pe un acoperiş pe altul săreau
ghearele mă gîndeam
casele de nisip curg peste mine şi pisica roşcată pe care
o ţin în braţele de lemn
ascultă cum mi se zbate inima ca o ciocănitoare ţicnită
ştie cu certitudine cum se termină poveştile de felul ăsta

ochii ei ca pastilele de relaniu ca
roţile bicicletei pe care fetiţa vecinilor o conduce strigînd:
bicycle, bicycle în ritm cu Freddie - preferatul verişorului care
stă lîngă fereastra deschisă cu o boxă pe pervaz şi priveşte
afară, fumînd zilele cînd vedeam lucrurile despre care povestesc murind cu o
pisică în braţe
ştiam că fotografia pe care o va face fotograful criminalist
îl va pensiona pe comisar care pînă la sfîrşitul vieţii se va
întreba
ce ţinea pisica roşcată în gură lîngă corpul neînsufleţit    

POEMUL MANSARDEI

mişcările fierbinţi alunecau în părţi diferite
urmele pe lenjeria de pat au scos-o din minţi pe matuşa Vera
care umbla semigoală prin cartier bolborosind furioasă
futicioşii curvarii dracului cînd au să piară odată

îţi povesteam despre dragostea care trăieşte în noi ca o vulpe
în vizuină
care doarme dar cînd se trezeşte muşcă şi linge sîngele roşcat
corpurile noastre se rostogolesc atunci din noapte în noapte
ca pepenii verzi ai mătuşii Vera pe caldarîm la vale care este batrînă şi grasă face pipi din picioare ţin minte striga
ghiavole unde eşti să vină mă-ta să te ieie odată
şi mergea după casă în sarai unde ţuica pic-pic
umplea borcanele pîntecoase sau dacă vreai bosumflatedar îţi povesteam despre dragostea care trăieşte în noi ca nişte
păpuşi ruseşti interminabile şi de aceea foarte frumoase
cînd alte mişcări fierbinţi vor aluneca în părţi diferite
gura ta va fi o mansardă roşcată şi va zîmbi

   

Editura “Arhipelag”, Tg. Mureş, 1993

serie coordonată de Al. Cistelecan

Poemul care nu poate fi înţeles

Eu lucrez la poemul care nu poate fi înţeles.

El este o piatră neagră şi lucioasă

din care brusc începe să crească părul aspru

                        a treizeci şi trei de sălbăticiuni;

El este mlaştină verde ce se întinde în piaţa oraşului -

din trestiile ei latră moale, linguşitor o vulpe

                        singuratică;

El este mireasa de lemn (o, minunată mireasă

                       de lemn!) - rochia vînătă,

                       gura de ierburi,

scîncetul acoperind ca un muşchi alb fereastra;

El este văgăuna din cer şi norul de sînge ce mîrîie

                         în văgăuna din cer;

El este stolul de ciori ce se roteşte cu voioşie

                        în jurul frunţii,

bruma neagră a frunţii mele: limba în gură e rece

                        ca gheaţa şi aproape casantă,

                        ca o decoraţie acordată de Dumnezeu

                        profeţilor;

El este vinul care nisip se face în gura ta.

.

O, vremuri pe cînd casa noastră înflorea pe ţărmul

                          unui limbaj lunecos!

Pe cuvintele ieşind din scorburi vorbitoare,

Pe cînd cuvintele ieşind din scorburi vorbitoare,

asemeni melcilor urcau pe ziduri…

Apoi, blîndele, prăfoasele arhive ale ospiciilor

unde am cercetat semnele inventate de nebuni,

unde am întocmit o mare istorie a lor,

.

pe care scriind-o în chiar semnele acelea uscate

nici eu vreodată nu am putut-o citi.

De aceea am cuprins-o în poemul care

                       nu poate fi înţeles.

Văd capul rotund ca un balon de aur

                       îndepărtîndu-se peste înaltele rafturi.

.

Aud valurile mării lovindu-se de zidurile unui

                       înalt şi galben depozit

şi aproape bătrîn, aproape gîrbov,

cu aureola împăturită sub braţ,

mă aşez la rînd, după sute şi sute de oameni,

să pot vedea şi eu, măcar spre sfîrşitul zilelor mele,

poemul tămăduitor,

poemul care nu poate fi înţeles.

Editura Pontica, 1993

Colecţia Euridice

O VACĂ, O POEZIE

La ce-ţi folosesc

Asceza umilă, abstinenţa impusă,

Cărţile şi ceaiurile medicinale, hîrtiile mototolite

Cîştigate spre dimineaţă, bancurile stupide

La care, totuşi, se rîde.

.

Cînd ea se dezbracă în camere străine,

Cînd senzorii străini receptează căldura

Pielii ei plină de pistrui, cîntecul trist

Al trupului ei animal.

.

La ce-ţi folosesc

Multele semne pe care

Le vor citi vietăţile fericite ale viitorimii, la ce

Mai pot folosi lumina solară şi-arbustul verde

Sperma divină şi diamantul, copiii de aur

Ai ochilor tăi, la ce folosesc?

.

Un animal gîfîind

Sub alt animal. O vacă, o poezie.

editura Magister, 1997

colecţia Frontiera, coordonată de Alexandru Muşina

Debut

PAS 11

tatăl meu e un cadavru răsfăţat, întins pe pat, cu mîinile pe piept şi ochii deschişi, care mai respiră şi priveşte televizorul.

De cîte ori vin acasă, are prins pe buzunarul de la veston un bileţel. Scrie: ce mai faci? Pe tavan e uscată o muscă. Mai e acolo o dîră de sînge întinsă în grabă de palma fratelui meu. Tatăl meu şi crainicul de la ştiri au devenit prieteni buni. Odată i-am surprins chiar vorbind unul cu altul şi tata l-a servit apoi cu o ţigară, dar crainicul a refuzat pentru că era în emisie. Tata a zîmbit numai. Şi crainicul a zîmbit.

de obicei, după masa ies să cumpăr lămpi pentru televizor.

a fost o dimineaţă obositoare. Ţineam în mînă o grămadă de lămpi pe care le tot schimbam în spatele televizorului, dar tot degeaba. Am împachetat televizorul în ziare, l-am pus în curte lîngă gard, între două oale găurite. de-atunci tata priveşte locul televizorului şi nici măcar odată n-a coborît din pat să ceară apă.”