foto Maxim Dumitraş, 29 mai 2009, Sîngeorz Băi, Muzeul de Artă Comparată
Arhiva categoriei 'Marin Mălaicu-Hondrari'
Apropierea
adusese o figurină ciobită, un coşuleţ
şi una niña enferma
(„încetează cu aceste vorbe străine”)
pe un cearşaf sfârtecat
încropea o cină.
mi se strâmtaseră maţele cât pribegise.
ay, mi vida, mida mia.
(“încetează”)
treceau nişte femei lungi (oase de moft)
ce le sălta de pe frunte pe ochi
şi de pe ochi pe buze? (o negură.
un filigran).
“ridică-te. să mergem”
mă prefăceam că umblu.
preferam grămada de moloz.
“dejame en paz, mujer.
găseşte-ţi un însoţitor mai bun,
o fire mai veselă.
azi-mâine voi şchiopăta
cu adevărat lipsit de inimă”
“încetează. nu ştii ce vorbeşti”
faţa îi lucea ca o piatră udă.
urmarea era că fetiţa sa (o idioată)
la lăsatul nopţii va pretinde
un cântec de leagăn
acelaşi împuţit de cântec de leagăn
iar dinţii mei nu vor mai fi în stare
să muşte carnea asta stoarsă
care-şi făcuse loc lângă mine.
FINIS MUNDI
un om stă în bibliotecă
cu gândul să-şi ia viaţa
cărţile sunt mute
autorii au aţipit
desigur nemuritor nu înseamnă atotputernic
e seară
fumul ţigării somnolează în lente volute
mâine dimineaţă femeia va şterge praful
am aşteptat în paturi călduţe
iar şarpele charismatic ne încolăcea glezna
.
marea s-a adâncit în propriile-i ape
(şi păsările se gudurau pe lângă cârtiţe)
.
cuvintele-au spurcat frumuseţea
s-a născut un singur copil
.
vede numai pe întuneric
—
Pentru video, am ales versiunea brută, neprelucrată, cu zgomote aferente, atât de plăcut amatoristică a micului canon. Mi s-a părut mult mai autentică şi mai vie decât filmarea clară, “artistică”, cenzurată.
Bistriţa a dat în ultimii ani scriitori foarte valoroşi, nu doar promisiuni, cât cărţi. Cum îţi explici, dacă se poate explica, această concentrare scriitoricească? Nimic nu pregătea acest val şi-iată- putem vorbi practic de un raft întreg de cărţi de cea mai bună calitate. Ba, mai mult, interesant mi se pare faptul că unii dintre voi, Bradea sau grupul vostru (putem vorbi, nu-i aşa, de un grup, Coman-Partene-Mălaicu) rămâne acolo, nu migrează spre centrele culturale să le spunem tradiţionale. Practic acolo încercaţi (prin ideea Ioanei, prin cenaclul din cameră) să creaţi ceva. Cum sunteţi văzuţi de către mediul local (inclusiv de grupul scriitoricesc local, inevitabil în orice judeţ)? Ce reviste există în judeţ, cam câţi scriitori sunt în oraş şi cum vă vede “marea literatură locală”? Nu se zăreşte niciun război practic, iar voi, prin fire şi educaţie, nu-mi păreti deloc războinici, puşi pe “înlocuiri”/”destituiri”/”demascări”… (un cristian)
Marin Mălaicu-Hondrari, 1991
Nu am nicio explicaţie pentru această „concentrare scriitoricească”, cred că lucrurile se întâmplă pur şi simplu. Mă îndoiesc să existe semne premergătoare apariţiei unui scriitor. Poate chiar acum, într-o bucătărie din Georgia, cineva scrie un poem minunat. Nimeni şi nimic nu-l anunţă; aşa cum nimic nu anunţa apariţia Ioanei Bradea, ori a Ioanei Nicolae, sau a Anei Dragu. In cazul CAMERA, faptele stau la fel. Intâlnirea după spusele lui John Florin Partene s-a petrecut aşa: el venea din sus, Dan Coman din jos şi eu eram la intersecţie. Să ne întâlnim a fost fundamental, pentru fiecare în parte. Primii scriitori care ne-au băgat în seamă au fost Mihai Dragolea, Iustin Panţa şi Alexandru Uiuiu. Lui Mihai Dragolea (care continuă să se bucure de ceea ce scriem), îi datorăm prima apariţie la tv, era prin 1995. Lui Iustin Panţa şi lui Alexandru Uiuiu le datorăm apariţia volumului Camera.
Nu încercam şi nu încercăm să creăm altceva decât literatură de calitate, poezie, să nu trişăm faţă de noi înşine în primul rând, apoi faţă de cititori. Eram şi suntem atenţi la ce se scrie. Cumpăram şi cumpărăm cărţi. Incercăm să ne ţinem departe de coterii literare. „Viaţa literară” care ne preocupă e biblioteca. Acolo e măsura valorii, în cărţi. Majoritatea scriitorilor mei preferaţi sunt morţi, unii de sute de ani. Intotdeauna am preferat să scriem mai mult decât să publicăm şi să citim în singurătate cărţile altora decât să citim în public cărţile noastre. Retrospectiv, ne putem da seama că am practicat, mai mult inconştient decât conştient, rezistenţa la oportunism, la ieşitul în faţă prin orice mijloace. Nu ne interesează strategii de mai ştiu eu ce fel. Mă interesează să pot deschide liniştit o carte şi să mă întâlnesc cu alţi scriitori fără să mi se facă ruşine. Aşa că poziţionarea noastră ex-centrică este lămurită tocmai prin faptul că a fi scriitor de Bucureşti, ori de Londra sau Lisabona, nu conferă niciun fel de calitate scrierilor tale. „Pretutindeni e patria verbului” zicea Magistrul Ursachi (cam preţios, dar adevărat). Astfel, încrederea mea în poezie este totală. Caracterul este destin, ne spune Iustin Panţa într-un poem.
Scriitori bistriţeni sunt, din câte am auzit, vreo 30. Ne ignorăm reciproc. Mai sunt şi două societăţi scriitoriceşti care mereu îşi dispută câte ceva. Cred că există o singură revistă literară : Mişcarea literară. Acolo, Ioan Pintea se străduie să scoată numere cât mai interesante, dar e greu, foarte greu să faci interesantă o revistă de literatură.
De mediul local nu prea suntem văzuţi, dar nici nu ne plângem de asta. Gavril Ţărmure este singurul om care ne acordă atenţie maximă de fiecare dată când apelăm la el, dar Gavril Ţărmure este un caz fericit, un manager cultural extraordinar care aduce la Bistriţa (din anii 90 încoace) oameni de mare valoare, scriitori, pictori, mulţi muzicieni, oameni de teatru. Si totul pe bani obţinuţi prin proiecte. Cam asta ar fi situaţia prin Bistritz, cum ar fi zis împărăteasa Maria Tereza.
Până una-alta se pare că e ok, rezistăm neînregimentaţi.
Marin Mălaicu-Hondrari (1995 sau 1996)
Trebuie să te avertizez mai întâi că asta o să fie o (nouă) întrebare hibridă hiperdezvoltată.
Începem:
1. scriitorul preferat (n-ai voie să zici Dan Coman);
Julio Beckett Samuel Córtazar Franz Bolaño Roberto Kafka
2. regizorul preferat (n-ai voie să zici Lynch);
Unul singur nu pot alege; îmi plac : Tarkovski („Nostalgia”, „Sacrificiul”, „Călăuza”), Patrice Leconte („Fata de pe pod”, „Soţul frizeriţei”), Eliseo Subiela (El lado oscuro del corazón) Gus Van Sant („Gerry”), Bergman – prea multe pentru a le înşira aici.
3. muzica preferată (capitol fără restricţii);
Rock progresiv/psihedelic/alternativ/trip hop. Ascult zilnic trupe cum ar fi : Van der Graaf Generator, Gentle Giant, King Crimson, Jack the Ripper, Par Lind Project, Legendary Pink Dots, Portishead, Los Planetas, Noir Desir.
4. pictorul preferat (aici trebuie să improvizez eu şi improvizez: n-ai voie Goya şi Munch);
Vincent Van Gogh
5. sportul preferat (al doilea capitol fără restricţii);
Formula 1 (şi mersul în mâini practicat de Van Veen în „Ada sau ardoarea”)
6. dansul preferat (poate să fie şi un dans descris într-o operă literară, nu mă deranjează);
Tango
7. călătoria imaginară preferată;
Călătoria realvisceraliştilor într-un Ford Impala în deşertul Sonora.
8. planul ratat preferat
La asta cu planul ratat preferat nu prea ştiu ce să răspund. Am ratat câteva planuri de cărţi.
9. şi, ultima, (pentru că nu vreau să ajung la 10), care ţi se pare mai poetic: masochismul sau sadismul şi bineînţeles DE CE? Ai la dispoziţie 24 de ore. (Cristina Ispas)
Sadismul pentru că prefer să ofer decât să primesc (hi hi hi)
37(de ani). E mult, e puţin? Mult prea mult, mult prea puţin? Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai puţin? (un cristian)
37 e locul gol dintre 36 şi 38. Pentru formula unu, ar fi din ce în ce mai mult, aproape mult prea mult. Pentru proză e ca un start, iar pentru poezie e mult, puţin, mult prea mult, mult prea puţin, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai puţin – toate astea deodată. 37 = sunt în viaţă, uneori sunt chiar viu, ba mai mult, mi se întâmplă chiar să trăiesc. Cam atât.
Săvîrşin 2007 (Cristina Ispas)
03
Nov
08
Marin Mălaicu-Hondrari
Fişa individuală (din “un chestionar” 2008) – toate răspunsurile într-un număr viitor al Observatorului cultural
Nume: Mălaicu-Hondrari
Prenume: Marin
Pseudonim(e) literar(e): -
Data şi locul naşterii: 29 ianuarie 1971, Năsăud
Cărţi publicate:
2004 – Zborul femeii pe deasupra bărbatului, ed. Eikon, Cluj-Napoca
2006 – Cartea tuturor intenţiilor, ed. Vinea, Bucureşti
2008 – Cartea tuturor intenţiilor, ediţia a II-a , ed. Cartea Românească, Bucureşti
1.
încă de dimineaţă mă aşezasem lângă ferestruică.
îndepărtasem praful de pe sticlă
şi în lumina aceea ca de lampă
şopârlele se desfătau pe zidul cald.
urmăream cum o femeie îşi aranja gulerul subţire.
îi vedeam foarte clar degetele:
zece sloiuri începute de scarlatină.
şi-a tăiat unghiile
le-a adunat pe făraş
le-a lăsat la intrare.
o auzeam cum se îndepărtează.
vedeam cum i se albesc nările de parcă ele
s-ar fi aflat în pragul leşinului.
adu aminte: pe ziduri calde ne-am desfătat şi noi ca târâtoarele
în noroi cu bivolii şi porcii
în praf precum găinile şi caii.
habar n-aveam de naufragiu.
experimentam cele 7 suferinţe obligatorii
mutam munţii de cărţi
întindeam coarda până pârâia spinarea
echilibristică simplă pe o sârmă la înălţime.
era suficient să alătur două cuvinte
şi sârma se făcea incandescentă.
2.
mă chemai în Groenlanda
acolo noaptea ţine patru luni
şi trupurile sunt lipsite de grabă.
oamenii umblă cu trenuri de gheaţă,
iubiţii sunt de gheaţă, nu-i aşa?
se bea cafea din ceşti de gheaţă.
orice femeie ar trebui să umble desculţă
la 10 cm deasupra vacarmului
da, da, în Groenlanda
numai de n-ar fi sunetul acesta şi persistenţa lui
ajunge să te opreşti o clipă
şi totul se duce de râpă.
un sunet alb despică ţestele
zdrobeşte coşul pieptului
loveşte peste gură cu puterea unui armăsar
asta este.
picioare amorţite ochii tuse cu junghiuri.
la ce bun
să mut munţii de cărţi peste munţii de cărţi
să înalţ o structură impertinentă
ca să se prăbuşească la suflarea unui prunc.
mai bine aici
în dosul şopronului
să dau apă la câini
şi ceai la şoareci.
să ascult cum pleznesc prunele sub presiunea sâmburilor.
3.
să mergem înăuntru.
bem cafeaua uităm ce a fost.
închide. ţi-au căzut ciorapii.
laptele a dat în foc.
rămânem aici cu muştele.
ne mutăm de pe aragaz pe prăjitorul de pâine
într-un bâzâit familiar atât zborului
cât şi naufragiului.
vrei să zici îngropăciunii.
mă rog, mă rog fă-mi şi mie loc
pe fărâma asta de pepene.
vorbeşte.
se aud măruntaiele.
vorbeşte cu mine.
să stăm aici.
să potrivim genunchi slăbiţi
la dunga pantalonilor de stofă.
în vacarmul generalizat
revolverul de aur aşteaptă
rece
şi
aluziv.
