biblioteca de poezie

 

Gabriel H. Decuble publica poezie in periodice inca din 1988, dar debutul sau editorial avea sa vina abia in 2001, la 33 de ani, prin volumul Epistole… si alte poeme. Miza volumului era sa permita personalitatii si formatiei plurivalente a autorului (poet, prozator, eseist, critic, istoric si teoretician al literaturilor germana si romana, traducator din germana, franceza si engleza) sa coexiste intr-un discurs suficient de matur, incit virstele poetice sa poata dialoga ca intr-un banchet al autocunoasterii, fara a le refuza, prin cumpanirea cvasi-ritualica a formei, prospetimea ludicului sau disponibilitatile (auto)ironice. Prin “Eclectica”, cel de-al doilea volum de poezie al lui Gabriel H. Decuble, scris pe parcursul ultimilor patru ani, autorul incearca sa se reinventeze dincolo de exigentele formei si de austeritatea discursurilor politic corecte.

(din volumul Eclectica, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007)

  

goiul ales 

un neamţ de la oficiul de marşalizare mă-ntreabă

ia-mi spune nu ţi-e ruşine că te-ai născut în

românia nu crezi că-i urît să te dai la fund

cum face poporul tău boicotînd istoria să te

faci că plouă cînd e clar că te-ai născut între

fecalele vinei şi urina ruşinii ca să-l citez îşi

drege glasul ridică ochii-n tavan mimînd

savantlîcul             pe ţiţero

.

aş putea prea bine să-i spun vreo două dar

vorbele lui mă rod pe dinăuntru mai tare ca

soda caustică aşa că-mi răspund mie însumi

.

  

generaţia mea n-a mîncat holocaust pe pîine

nu ştie ce-a fost la bug la odessa la iaşi

dar generaţia mea vrea să scrie frumos

vrea poezie şi proză cum vrea alcool şi tutun

bulbuleatăr haş cocaină sau opiu

vrea voluptăţi estetizante trăiri autentice

n-a învăţat umilinţa la şcoala de partid

nu şi-a băgat degetu-n cur ca să vadă dincotro

bate vîntul    

.     

     

ce pot să fac

aş căuta un ţadik să-l întreb cum e cu vina

dar mi-e frică să nu-mi ceară bani pentru sfat

încît rămîn prost cum rămîne omul sărac

toată viaţa              mi-e dor să bla bla

.

  

chiar ieri am bla bla încontinuu

dar în ziua de azi orice spui ţi

se-ntoarce-mpotrivă nu fi naiv nu

devine alb alb te trezeşti vrînd-nevrînd că

eşti iov jegul şi boala necazul şi furia îţi

muşcă din carne şi totuşi nu dai înapoi din

credinţă vrei să le-arăţi tolomacilor de îngeri

şi diavoli care se joacă cu sufletul tău că

ontologic vorbind nu-s mai breji decît tine

.

  

apropo de draci mai taci dracului din gură

îmi spune rené girard călare pe-o lungime

de undă că numai el ştie cît de greu i-a fost

unei mîini de evrei responsabili să facă

aufhebung cu ţapul ispăşitor

să-l convingă pe dumnezeu să se răstignească

pentru noi toţi                           păcătoşii

să moară cinci zile           prea mult

hai patru tot mult hai trei batem palma

.

  

dar toate trei mai cumplite ca veacul

cînd cerul şi-a ţinut temător răsuflarea

necrezînd că genitorului său îi va reuşi figura

cu reînvierea          ha      sare sartre jean-paul

ca fript de pe altă lungime de undă

şi-l arată cu degetul pe yoshua nazrin

cel care zice el ar fi întemeiat

cea mai reputată organizaţie teroristă vreodată

cu mult mai multe victime la activ

decît a putut pune courtois

pe seama comuniştilor de-aici şi de-aiurea

.

  

dar mie nici că-mi pasă le întorc spatele

fac mutre-mutre mă strîmb în oglindă

încerc să aflu cum aş arăta ca român get-beget

îmi trag urechea de-a dacii şi romanii

dar nu stă nicicum o lipesc

cu gumă       cu salivă      cu sîngele

care ţine de şase la colţul unui ţesut mai rebel

fiinţă ce eşti de ce nu-ţi schimbi numele

îmi zice un editor cumsecade

cu al tău n-ai nici-o şansă într-o ţară cu

imaculate genomuri                   eminovici

şi-a dat seama la timp n-a pregetat n-a zis nu

eu zic mda oricum totu-i un pseudonim

strănepoţii noştri purta-vor pesemne doar numere

corecte mecanice eufonice numere

unu trei şapte blond zero opt unu albaştri

.

  

ieri m-am văzut cu lumea

081137 i-am şuierat arătînd        cine sînt

e posibil să fi adăugat un gx din pedanterie

ea mi-a întors-o cu tîlc    alt român

i-aş zîmbi ipocrit îndărăt dar aştept

să-mi cadă toţi dinţii să pot zîmbi larg precum

iliescu deocamdată dantura nu-mi permite

mai mult de un rictus       pe deplin meritat

căci tot ce fac bine nu preţuieşte un zlot

aşa că mă cazn să fac rău tot ce fac

şi tot ce-am făcut rău să duc la perfecţiune

arborez politica lui oricum sinonim cu totuna

cînd orice om cu capul pe umeri ştie că

după auschwitz nu se mai poate scrie

nimic

  .

nimic din ce nu m-ar face să roşesc că trăiesc

nimic din ce m-ar putea face să uit că milioane

de oameni de om au murit putea să fie şi unul

de-ajuns ar fi fost ca să simt indicibila greaţă

faţă de ceea ce-şi spune mai mult ca nimicul

fiinţa

.

  

şi totuşi zac în mijlocul ei o singură zi

de-aş fi goiul ales aş da-o la pace cu dumnezeu

l-aş aburi i-aş smulge o lume ca-n basme cu bine

şi rău separat pe sertare ca-ntr-o servantă

cu lenjerie intimă chiloţii curaţi să învingă

mereu ciorapii murdari dar nu fi-va să fie

şi deocamdată nu-mi reuşeşte decît să-i trag lui

preşul de sub picioare şi să cad eu violent doar

un gag prăfuit de anii ’60 cînd părinţii noştri

rîdeau pe înfundate în faţa televizorului se

pipăiau în semi-obscur îşi trăgeau ocheade pline

de subînţeles arătînd spre dormitor din pupile

şi gîndeau cum să-i arunce lumii o nouă pradă

.

                                          generaţia mea 

(din volumul Epistole… şi alte poeme, Editura T, Iaşi, 2001) 

epistola a patra 

 Bila-i amar giuvaer, dragă Canida, cînd ochiu-ţi împroaşcă

                                                   pe dinlăuntru,

cînd cad pline de-otravă cuvintele, mai grele ca plumbul,

grozavă şi rea cînd îţi joac-o esteră-n pupile. unde-am

ajuns şi de ce, te întrebi? cum s-a pierdut nefiindul?

dînd glas raţiunii vei prinde de veste cînd a căzut

primul fulg peste patul bolnav, cînd a-nceput a creşte

                                              tumoarea în inimi. 

ştiutor nu prea şi naiv cu desăvîrşire cercat-am gardul

de suliţi din jur să-l străpung, să joc jocul lumii.

rîsul de-afară să-l rîd. să-ntrevăd copilul din mine

privind la copiii din jur. şi-am văzut – ce puteam dar să văd?

sîni mari şi mai mici; picioare mai lungi ori drastic de scurte;

unghii vopsite, machiaje, frizuri, ciorapi de mătase, veşminte 

                                               aţîţătoare. 

dar nu din acestea, din fructele lumii, s-a nutrit îndoiala,

căci nu certitudinile nasc întrebarea. (vreau să m-asigur,

prin asta, un minim consens că accepţi între noi.) ci iată:

veşteda-ţi poftă de manipulare în colbul din drum a stîrnit

                                            un vezuviu.

ea m-a împins spre lumina de-afară, ea mi-a adus crampele

ovoidale. e iarnă acum, ai ghicit. gîngănii şi broaşte,

în moarte de nu, măcar în găoace şi tot s-au retras,

nu mai orăcăie luna pe lac, nici nu mai bîzîie frunzele-n aer,

de pofta trupească electrizate, păsări deprins-au, care-au rămas

pe acasă, cu toate să croncăne-n stins dialectul esopic

(pleacă-ţi urechea, e plin de tristeţe-nţeleaptă). dar nu e

stingere-n toate, hibernala e-n toi fornicaţie-a lumii

                                                (din apartamente). 

te afli singură? ţi-e greu? gîndeşti cum să mă prinzi înnoit?

vechile practici dau greş, perimate-s. ţi-e clar între timp

că nu menstruîndu-mi cafeaua, sfatul hîdelor vidme

urmîndu-l, sau bobi fermecaţi strecurîndu-mi

în somnul nocturn, sub ureche, redobîndi-

                                              vei trecutul.

trecutul un cal este mort: oricît cu şfichiuri pe cur

de cravaşă l-ai arde, oricîte ghionturi în burtă i-ai da,

nu-l călăreşti, din păcate, şi-i clar ca lumina din zare:

                                       în genere

nu recîştigi, un lucru cînd pierzi, fie acesta iubirea,

decît o părere, un zeu-dumnezeu. (numenu-şi face

culcuş şi-nfloreşte mereu în absenţe,-n durerea

                                                 organului lipsă.)  

la ceas de bilanţ ne-ntrebăm ce-a rămas: cînd mersul

mi-l port ticăit peste cîmpul de tîrşuri, e bine încalte-

amintirea a ceea ce-a fost să re’nvie în sine, comoară

ascunsă pe veci: era, pe-atunci, atît de frumoasă iubirea,

că stam prostit, mă-ntrebam, cum de-o uitaseră în

                                              legalitate.

nu-i cunoscusem încă reversul, nu mă lovise magma de ură.

n-am apucat să-i spunem adio, căci nu a plecat – e aici,

                                                doar pe dos. 

editura Muzeul Literaturii Române, 1999
copertă de Tudor Jebeleanu

Premiul USR şi premiul ASPRO

Mutilarea artistului la tinereţe O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

.

Nu mai aveam încredere în mine.

Dispăruse furnica de la care învăţasem

să pun pe picioare orice dezastru,

să înving fără să rănesc

nici măcar aerul pe care-l respir.

.

Până şi poezia

(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)

uitase să mai pună

sticla de lapte în faţa uşii.

Uitase să-şi mai aducă aminte de mine.

.

Atunci s-a întâmplat.

Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai

s-a aşezat la masa mea,

a aranjat cu grijă

cele două-trei firimituri insomniace de pâine,

şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)

în semn de trecerea timpului,

a bolborosit printre colţoasele-i falduri:

.

“încrederea în sine vine şi pleacă

după cum de la început

ai stat ghemuit la pământ

sau ai privit stelele drept în faţă.

.

Vei mai răsturna zaruri

şi lehamitea te va îmblânzi

în dulce scorpie parfumată.

Vei mai atârna de obsesii

cu acelaşi scris larg la pungă,

până când frumuseţea va zornăi

şi-n casa săracului

şi-n galeria de cârtiţă.

.

Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele

precum sexul, alcoolul

şi pisica ruptă-n două din suflet.

.

Te vei golăni tot mai mult.

Doar la apusul soarelui

vei începe cu adevărat să trăieşti

printre tufişuri şi sperme galinacee

de refacere a echilibrului psihic.

.

Va râde lumea de tine

când în pas cocoşat

vei debita despre munci şi zile

cu pagina albă.

.

Va hohoti duhoarea de proastă

agăţată de alţii mai proşti decât tine

dar cu şfanţ şi cu ştaif,

numit stil câteodată”.

.

O casă nouă,

ca un alt mormânt,

mai aproape parcă de cel definitiv,

mai aproape de ceasul

pentru care atât am trudit.

“poooooooooate”,

Ed. Vinea, Bucureşti, 2004 

   

preferi să stai în piciore cînd nu e nimeni acasă? Ştiu, cînd

afară-i noroi

nu te speli pe dinţi

 

Dumitru Crudu (n. 8 noiembrie 1967 Flutura din judeţul Ungheni, Republica Moldova). A frecventat cursurile Universităţii de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism (1985-1987) şi ale Universităţii de Stat din Tbilisi, Georgia (1988-1992), fără să le finalizeze. Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe, secţia Filologie, a Universităţii “Transilvania” din Braşov, 1995. Masterat la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, 1996. În perioada studenşiei frecventează cenaclurile “Erata” şi “Interval” şi iniţiază, în anul 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, fracturismul, lansat printr-un manifest publicat în revistele “Paralela 45″ şi “Vatra”. Profesor la Liceul Forestier din Codlea şi ziarist la “Monitorul de Braşov”. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO), al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova şi al Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Comentator cultural la RADIO EUROPA LIBERĂ, biroul din Republica Moldova. Coordonatorul Clubului Literar de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova împreună cu Nicolae Popa.

Volume: Falsul Dimitrie (poezie), editura Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994; E închis vă rugăm nu deranjaţi (poezie), editura Pontica, Constanţa, România, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (poezie), editura Paralela 45, Piteşti, 1996; Falsul Dimitrie Crudu (poezie), editura Vinea, Bucureşti, 2003; Poooooooooate (poezie), editura Vinea, 2004; Crima sîngeroasă din staţiunea violetelor (teatru), editura Arc, Chişinău, 2001; Salvaţi Bostonul (teatru), editura Cartier, Chişinău, 2001; Alegerea lui Alexandru Suţo (teatru), editura Unitext, Bucureşti, 2004; Duelul şi alte texte (teatru), editura Eikon, Cluj, 2004; Le septieme kafana (coautori Nicoleta Esinencu şi Mihai Fusu), editions L’espace d’un instant, Paris, 2004; Un concert la violă pentru cîini, editura Xerox, Chişinău, 2004; Steaua fără…Mihail Sebastian, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006; Oameni ai nimănui, editura Cartier, Chişinău, 2007

Piesa America unu a apărut în Antologia Piesei Scurte din Europa Centrală şi de Est - 10 ani în Europa, editura FrancoAngeli, Milano, Italia, 2001; Piesa Un vals de adio aproape ca în Bertolluci a fost inclusă în antologia “5 piese de teatru într-un act”, editura Axa, Botoşani, 2002. Piesa Doi jucători a apărut în revista Sud-Est, Chişinău, 2002; Piesa Eugene Ionesco nu a existat a fost publicată în revista Basarabia, Chişinău, 2003; Piesa Visul Visul lui Mihail Sebastian a fost publicată în revista electronică Tiuk!, 2002.

Prezent cu texte în antologia PORTRET DE GRUP (poeţi tineri din Republica Moldova), editura Arc, 1995. Textele sale au mai fost incluse în volumul antologic Experimentul literar românesc postbelic, editura Paralela 45, 1998; ANTOLOGIA POEZIEI ROMÂNE tradusă în engleză şi franceză, editura Paralela 45, Piteşti, 1998; Antologiile de dramaturgie şi proză scurtă din secolul XX din Republica Moldova, editura Arc, 2004; Antologia Poeziei Române Postbelice, trad. Dieter Schlesak (Rumanische Lyrik der Gegenwart, Erstausgabe, Erschienen bei Druckhaus Galrev, Berlin, 1998); SINGULAR DESTINIES (Contemporary Poets of Basarabia), în limba engleză, editura Cartier, 2003; EUROPEAN THEATRE TODAY, editată de European Theatre Convention, 2006, Paris; No longer poetry. New romanian poetry edited and translated by David Morley and Leonard-Daniel Aldea, editura Heaventree, Londra, 2007; LITERATURA TÂNĂRĂ 2007, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

Piesele sale au fost jucate în Tg Mureş, Chişinău, Craiova, Piatra Neamţ, Botoşani, Galaţi, Cluj Napoca, Iaşi, Buzău, Helsingborg(Suedia), Douala(Camerun), Trieste(Italia), Bonn, Bremen,Regensburg (Germania), Paris, Kiev

din decembrie 2007, coordonator (alături de Marius Ianuş) al revistei Stare de urgenţă

Dudu Crudu - fişa de autor din micul ftiriadi

“Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 1996

Astazi am văzut un gîndac

astăzi am văzut un gîndac
cum străbătea sufrageria
şi tu astăzi trebuia
să vii la mine Mariaa rămas într-un colţ
nu vroia să intre în gaură
EU TE AŞTEPTAM şi mă gîndeam
că şi el poate te aştepta .
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări

Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi
m-am gîndit cît de tare ai îmbătrînit
Şi n-am vrut să intru în clădirea asta
Stăteai de vorbă cu o sticlă de lapte în
mînă Altădată
beam vin împreună în parc Din staţie îţi vedeam ridurile Ţi se văd de la
o poştă
Degeaba porţi ochelari şi bei lapte
şi flirtezi acum cu portarul ăla tînăr degeaba
degeaba ai mers cinci ani la facultate
şi ai transcris în caiete nişte gînduri
înţelepteAm urcat într-un troleu şi am coborît
peste o staţie Poate eu arăt şi mai
lamentabil .

Dar ce face omul ăla acolo
întreabă o muscăDAR CE face omul ăla acolo întreabă o muscă
pe o altă muscă
în timp ce zburau Mă duc să văd i-a spus
musca aia Şi a coborît Nu înţeleg NIMIC i-a
strigat ea de jos AŞA Ceva la noi în lumea
muştelor n-am mai văzut TOTUŞI CE FACE
Văd că stă întins în pat VĂD a strigat
musca aia cu disperare că şi-a scos
Pantalonii
VĂD CĂ STĂ CU FAŢA ÎN PERNĂ
şi se ridică în sus şi coboară
aşa ceva n-am mai văzut a strigat iar
musca aia apropiindu-se
de cealaltă muscă
DOUĂ MUŞTE zburau prin cameră şi erau extrem
de mirate
NIMENI NU putea să le spună
ŞI ATUNCI AU ÎNCEPUT SĂ FACĂ DRAGOSTE
deasupra omului ăla care
se masturba

.
sunteţi curios să ştiţi dacă gîndacii au

SUNTEŢI CURIOS SĂ ŞTIŢI dacă gîndacii au
pulă Domnul Wolf cel mai important specialist
în domeniul sexului la gîndaci
crede că au
Chiar ne-a descris-o
Totuşi ceilalţi savanţi de la Academia din Chişinău
se îndoiesc
Domnul Wolf
a mai afirmat
că gîndacii chiar
se masturbează
în special în camerele de
camin
şi de nefamilişti

ea venea călare pe un fluture pe o muscă

ea venea călare pe un fluture pe o muscă
prin camera îi călărea îi bătea cu biciuşca Ei şi mai faşi dimitrie
îl întreba fluturele Bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse
ea gemea în a e r
departe
d
e
p
a
r
t
e
dimitrie de descălţa de pantofi un şobolan îi rodea
degetele i le mînca di undi vii dimitrie îl întrebau
muştele
şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi
vorbeau
şi totuşi tu
ce mai faci
îl întreba ea
şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti
o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti
îi spunea ea ieşind din
apă
dîndu-se jos de pe fluture
şi ăla plecînd 

“E închis vă rugăm nu deranjaţi”,

Ed. Pontica, Constanţa, 2004

dimitrie întreabă

feţele meselor
ridicate în sus
ca fustele fetelor
vîntul le umflă
le înfoaie
pe masă
sticle pahare
zăngănesc
un poet tînăr
bea bere
nişte mături într-un
colţ
cînd obişnuiţi
să scrieţi
întreabă
dimitrie
dimineaţa seara
berea foşneşte
pe masă
femeia ascultă
vîntul bate
eu
dimineaţă încă
n-am putut
să
pe alături cineva
ştiţi
zice unul dintre ei  

lolita

părul ei îi atingea
ţăţele
le acoperea
nici nu se mai vedeau
hainele îi erau prea
strîmte
fugea ca lolita prin gradină
ţăţele ei în formare
abia mijite
se clătinau
îi dădeai părul într-o parte
cu limba
simţeai cu gura deschisă
cum i se rotunjesc ţîţele
ai atins-o cu mîna
a zăngănit
hainele ei îi plesneau
ca nişte seminţe
între dinţi

  cu mîinile treceam

cu mîinile treceam prin parc
dar tu
nu mai veneai
un geam puneam
şi un geamăt se auzea
din gard
eu garda depăşeam
şi ardeam de febră
alţii beau bere
spumoasă
aşa-s femeile
îmi spuneai
iubesc logica
şi siguranţa
gura ta se uita
ţintă la mine 

dimitrie

am apăsat întrerupătorul
şi deodată s-a făcut
lumină
şi deodată am văzut
scaunele am văzut
masa
am apăsat
întrerupătorul
şi deodată am văzut
patul am văzut
cearceaful am apăsat
întrerupătorul şi deodată
s-a făcut lumină şi te-am
văzut

“falsul dimitrie”,

Ed. Arhipelag, Tîrgu-Mureş, 1994 

 ce mai faci dimitrie

ea venea călare pe o muscă pe un fluture
prin cameră îi călărea îi bătea cu biciuşca
ei ce mai faci dimitrie îl întreba fluturele
bine bine îi răspundea dimitrie
fluturele îi băga pula între coapse ea gemea în aer
departe departe
dimitrie se descălţa de pantofi
un şobolan îi rodea degetele i le mînca
de unde vii dimitrie îl întrebau muştele şi îi zîmbeau
i se aşezau pe limbă şi îi vorbeau
şi totuşi tu ce mai faci îl întreba ea şi-i mîngîia
maţele ficatul maiera îi îmbrăţişa
da tu cine eşti o întreba dimitrie
o cum nu-ţi aminteşti îi spunea ea ieşind din apă
dîndu-se jos de pe fluture şi ăla plecînd

.  

***

 ai deschis oare şi tu vreodată uşa dimitrie şi ea
de fapt să fie goală şi înăuntrul ei să nu fie nimeni
şi uşa şi camera aia să fie de fapt ale tale
oare te-ai descălţat şi tu de papuci vreodată dimitrie
iar ei de fapt să fie murdari
te-ai dezbrăcat oare şi tu de haine
şi ai văzut oare că ele se tăvălesc pe jos pe podea ca o
femeie beată ţi-a fost şi ţie somn vreodată dimitrie
te-ai întins oare şi tu în pat şi alături de tine să simţi că
nu este nimeni că te prăbuşeşti într-un gol alb n-ai încercat
oare şi tu atunci dimitrie să te apuci de nişte sîni
moi ca de nişte scări de piatră dar să simţi că de fapt
şi ele lipsesc n-ai căutat oare şi tu atunci nişte coapse
primitoare şi pe care de fapt să nu le găseşti n-ai încercat
să te ascunzi sub un păr de femeie care şi el
lipsea te-ar fi strîns atunci nişte braţe subţiri dar şi ele
lipseau oare n-ai simţit şi tu dimitrie
că nu sunt nişte picioare umede care să ţi se întindă
ca nişte melci sub tine o dimitrie dimitrie
te mai gîndeai atunci la crime la literatură la şah
oare n-ai ieşit şi tu atunci în noapte să te plimbi
iar întunericul să ţi se dezgolească în faţă
de peste tot ca o imensă pizdă de fecioară 

  Dudu Crudu şi Mihai Vakulovski

*** 

aş vrea pur şi simplu
să beau o bere dimitrie
şi mai mult nimic nimic
nimic nimic nimic nimic nimic
mai mult
aş vrea pur şi simplu
să comand o bere
şi să stau în faţa ei
ca un prost
în larma aia din jur
aş vrea pur şi simplu dimitrie
să comand o sticlă
să mi-o aducă să
mi-o pună în faţă
o bere rece verzuie
pe care nici măcar
să n-o beau dimitrie
aş vrea pur
şi simplu să comand
o bere
doar o bere dimitrie
şi mai mult nimic
nimic nimic nimic
nimicnimicnimicnimicnimicnimicnimicnimic
nimicnimicnimic
nimic

Mircea Ivănescu -  versuri poeme poesii

                                  altele aceleaşi vechi nouă

editura Polirom, 2003

antologie şi prefaţă de Matei Călinescu

“Înainte de a vedea tipărită opera poetică integrală a poetului, situaţie ideală în care fiecare cititor şi-ar putea face antologiile sale efemere, înlocuindu-le la (re)lectură cu altele, mereu altele, antologia de faţă răspunde, cred, unei necesităţi: publicate în tiraje confidenţiale, volumele lui Mircea Ivănescu - şi mă refer acum şi la cele autoantologice - sunt pur şi simplu de negăsit. (Ce să mai vorbesc de cazul cu totul special al celui mai recent, aceleaşi versuri, scos de Editura Dacia în 2002, pe care nu l-am putut vedea şi despre care autorul însuşi mi-a spus - poate în glumă - că ar exista doar în două exemplare.) [...] În această situaţie, m-am simţit îndemnat să alcătuiesc antologia de faţă, amicală, subiectivă, destul de amplă totuşi, pentru a împărtăşi astfel unele din bucuriile estetice pe care le poate oferi poezia lui Mircea Ivănescu.” (Matei Călinescu)

vorbe, vorbe, vorbe… (Versuri, 196

trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme - îţi aminteşti

mai târziu de ele - aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva - ceva ce nu se mai aşează

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine - că simţi.

oricine poate să facă vorbe unele după altele -

oricine poate să vorbească - nu asta

e principalul - ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă…

Cartea războiului

editura Marineasa (Timişoara), 1997

5 (SĂ-MI NASCĂ DOUĂZECI DE BĂRBAŢI) 

Şi în dimineaţa aceea am scris celeia pentru

care aveam să-mi sfîrşesc viaţa mea de mai

tîrziu care nu aveam ştiinţă atunci nici

cît va ţine nici în ce fel de neprevăzut

avea să se desfăşoare cu dorinţa nestrămutată

să nască douăzeci de bărbaţi

în dimineaţa zilei următoare cărora avea

să le otrăvească din timp cu acid fosforic

ochii şi să le coasă cu sîrmă de spalier

buzele ca nu cumva în drumul lor

spre lumină să îndrăznească să o sărute

sau măcar să o privescă în locul acela

care-mi era hărăzit numai mie şi aşa

aveam să scap odată şi pentru totdeauna

de vedenia care avea să mă obsedeze

în toţi acei douăzeci de ani cînd o

vedeam ridicîndu-se şi mergînd prin cameră

cu burta aceea de animal umflat cu lucernă

care se ridica de lîngă mine în timp

ce eu nu puteam să deschid un ochi

urmărind umflătura aceea care creştea

sub ochii mei şi peste care aveam să-mi

arunc sămînţa la rugăminţile ei care

deveneau tot mai aprige fii bărbat ce dracu

în timp ce bărbăţia mea începea să cedeze

şi eu mă rugam ruşinat dă-mi putere

să o fac fericită nu mă părăsi chiar

acum cînd am cea mai mare nevoie

o priveam cum se ridică din pat

tîrîndu-şi picioarele care se lăţeau tot mai

mult şi mai mult ca două balene

în timp ce curăţa cartofii în bucătărie

din picioare căci nu putea să stea jos

şi ei s-au născut toţi douăzeci

dar fără sîrma de spalier cu care am

spus să le fie legate gurile

şi fără mirosul acela de fosfor

pe care trebuia numaidecît să-l simt

în clipa aceea toţi douăzeci de mărimea

unei cîrtiţe mijlocii fără să fi deschis

măcar unul din ei

un ochi să o vadă.   

.

“Savatie rejects many of his writings signed with the name Stefan Bastovoi, as being harmful for the soul”

http://bastovoi.blog.com/

.

8 (CÎINII CU DOUĂ FALUSURI)

Aveam un somn şi un nesomn

unul pentru zilele bune şi unul pentru zilele

rele aveam un avion şi un tren de marfă cu

care mergeam să fac cumpărături tocmai 

la capătul lumii pentru că aici totul era

prea scump şi eu nu mai aveam bani nici

pentru un lapte bătut aşa de tare s-a scumpit

totul în noaptea aceea cînd au intrat în

oraş cîinii aceia cu două falusuri

care au mîncat tot şi s-au făcut aşa peste

noapte din nişte cîini de mărimea unor

furnici zburătoare pe care le-au adus într-un

insectar pentru muzeul de ştiinţe naturale

care urma să fie deschis abia săptămîma vii-

toare cu ocazia semnării unui tratat de pace

dintre Ungaria şi România şi care nu a mai

fost deschis şi a rămas numai un zvon

care s-a răspîndit numai la cîteva persoane

dar care repede a fost dat uitării căci deveni-

se de necrezut şi cîinii crescuseră peste noap-

te ca nişte bizoni şi mîncau de la

tarabe tot ce găseau şi intrau în magazine

şi nimeni nu le făcea nimic de frică să nu

nu le trezească pofta pentru carnea de om dar

cu fiecare zi oraşul se golea de mîncare

încît preţurile au ajuns atît de mari că oame-

nii şi-au dat casele cu tot cu femeile lor cu

paturile şi cu robinetul cumpărat de la nemţi

pînă cînd cineva a tras un foc de armă din spa-

tele unui balcon şi cîinele cel mare s-a

prăbuşit iar ceilalţi s-au mîncat între ei ca

lupii şi au fost aduse atunci din alte oraşe

conserve cartofi şi tot felul de iaurt italie-

nesc şi nemţesc în trenuri de marfă care nu

mai încetau să vină şi să vină în avioane şi

cînd s-au terminat avioanele simple au trimis

avioanele de război şi tancuri şi au umplut o-

raşul cu mîncare şi cu haine de alea nemţeşti

de la casele de modă cu tot cu femeile care

le prezentau încît nimeni nu-şi mai amintea

de săptămîna aceea de coşmar cu cîinii cu două

falusuri care mîncaseră tot căci le părea

doar un zvon de necrezut.