Teodor Dună – un chestionar

I. Fişa individuală

Nume: Dună

Prenume: Teodor

Pseudonim(e) literar(e): -

Data şi locul naşterii: 6 martie 1981, Tâncăbeşti, judeţul Ilfov

Blog/ site personal: -

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj- când e cazul): trenul de treieşunu februarie, 2002, ed. Vinea, 500 de exemplare; catafazii, 2005, ed. Vinea.

Premii obţinute: Premiul Naţional „Mihai Eminescu” pentru debut, 2003, Botoşani

Colaborări: România literară, Luceafărul, Viaţa românească, Vatra, Hyperion, Caiete critice, Steaua, Ziarul de duminică, Ziua literară, Cultura, Pana mea, Familia, Time Out Bucureşti, Dilemateca, Cuvântul, Euphorion, Tribuna, Wespennest (trad. de Nora Iuga), Manuskripte (trad. de Ernest Wichner), Balkani etc.

Cenacluri frecventate: -

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Institutul Cultural din Viena, Institutul Cultural din Berlin, Euridice, Muzeul Literaturii Române, Prometeus (şi alte  peste 30 de recitaluri prin ţară, licee, cluburi, închisori, al căror nume nu-l mai ţin minte)

Debut revuistic : Poesis, 2000

Debut în cenaclu: Euridice, 2004 (cred)

Debut on-line (reviste literare on-line): Tiuk!, 2009

Debut sonor (înregistrari Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Radio România Cultural, 2003 (cred)

Debut underground (ediţii fără ISBN): -

Debut în volum: trenul de treieşunu februarie, Vinea, 2002

II. Topuri (1-10)

1. Edituri : Polirom, Humanitas, Curtea Veche, Art, Paralela 45, Leda (Grupul Corint), Cartea românească, Cartier, Trei, Vinea.

2. Reviste literare : Dilemateca, Vatra, România Literară, Observator Cultural, Cuvântul, Idei în Dialog, Adevărul literar şi artistic, Cultura, Tribuna, Verso

3. Bloguri / site-uri literare : -

4. Cartea de poezie / Cartea de proză (autori români) : Ieudul fără ieşire (Ioan Es. Pop), Versuri (M. Ivănescu), Arta Popescu (Cristian Popescu), Poemul care nu poate fi înţeles (Ion Mureşan), Ghinga (Dan Coman), Va fi linişte, va fi seară (chiar dacă e antologie, Virgil Mazilescu), Mesagerul (Aurel Dumitraşcu), Parcul (Angela Marinescu), Malul albastru (Gellu Naum), Jucăria mortului (Constantin Acosmei) – m-am rezumat la perioada postbelică.

Lumea în două zile (George Bălăiţă), Nostalgia (Mircea Cărtărescu), Remember (chiar dacă e nuvelă – Mateiu Caragiale), Întâmplări în irealitatea imediată (M. Blecher), Cimitirul Buna-Vestire (Arghezi), Cartea milionarului (Ştefan Bănulescu), Patul lui Procust (Camil Petrescu), Cafeneau Pas-Parol (Matei Vişniec), Manualul întâmplărilor (Ştefan Agopian), Vânătoarea regală (D.R. Popescu).

III. O…

- întrebare pentru scriitorul preferat : Până unde se poate glumi ?

- idee pentru o “viaţă” literară “mai bună” : nu am nici o astfel de idee, dar presupun că dacă ar apărea vreo 4-5 Don DeLillo, vreo 2-3 Bartis, un Barthes şi vreo 2 T.S. Eliot viaţa literară ar fi de la sine mai bună.

- problemă cu (pe) care s-a confruntat (a observat-o) de când a “intrat” în literatură : scriu din ce în ce mai rar şi mi se par futile tot mai multe lucruri care se circumscriu sferei literaturii. Cu cât intri mai mult în literatură, cu atât ea se depărtează, în ce are ea mai adevărat, de tine.

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare “în regulă” în lit. română actuală?

Că în general, cel puţin în poezie, se scrie bine şi foarte bine, că, raportat la ce se întâmplă în Occident, ai posibilitatea unei afirmări mai rapide – chiar dacă aceasta este de cele mai multe ori iluzorie.

2. Ce ţi se pare “în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

Cvasi-absenţa unor critici de poezie şi faptul că nu sunt mai multe poete frumoase şi sensibile.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru)

Dacă aş trăi din scris, scrisul s-ar transforma în «meserie », şi-ar modifica funcţia originară pentru mine – şi asta m-ar înveli în sârmă. Dacă, în schimb, cineva mi-ar oferi mii de euro doar pentru a-mi aştepta scrisul, atunci, da, aş accepta fericit.

4. Cum “cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

În nici un fel.

5. Ai un model de performanţă?

Malcolm Lowry

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Nu-mi dau seama ce ar putea include, dar ar trebui, ca efect, să aducă cu posteritatea lui Dostoievski.

V. 1. Un autoportret (în cuvinte) : 1.82, 77 de kg., păr lung şaten, barbă, constituţie atletică, semne particulare : o cicatrice pe nas, sensibil, ciclotimic (uneori), zâmbitor (în lume), cataleptic (acasă), melancolic, anxios etc.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

E o generaţie cu oameni care te bucură. O cafea la Bistriţa cu Dan Coman, o bere la Sângeorz cu Marin Mălaicu-Hondrari şi Florin Partene, o apă plată la Sibiu cu Radu Vancu şi apoi un profiterol cu Rita Chirian, un brifcor cu Costică Acosmei la Iaşi, o horincă la Bucureşti cu Cosmin Perţa şi apoi o savarină cu Claudiu Komartin privind Casa Poporului arzând, urmate de vinul de acasă, şi eu înconjurat de cărţile lor care în unele nopţi se ridică din teancuri şi se aşază peste mine, intrând unele în altele, iscodindu-se.

VI. 1.Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Acum nu-mi doresc decât ca volumul la care să zicem că lucrez (deşi ceea ce fac nu are nici o legătură cu ceea ar presupune cuvântul « lucrez ») să se aşeze pe hârtie mai repede şi să nu mă mai strige noaptea cu vocea lui pe jumătate nenăscută.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Să o întâlneşti pe cititoarea din Dacă într-o noapte de iarnă un călător, pentru care să fii cea mai vie carte.

Nu i-aş dori să creadă că literatura e doar un text. Are uneori mai multă viaţă decât viaţa însăşi.

Şerban Foarţă – un interviu inedit (I)

Cel mai frumos cadou primit…

N-aş prea vrea să cad în vorbe mari şi late, dar, pasămite, viaţa însăşi, – ce nu e, totuşi, un cadou, fiind un dar.
Cel mai frumos cadou trimis…

La şapte ani, unei „iubite” (în vârstă, ea, de nouă primăveri), – dar nu trimis, ci înmânat direct: o limpede oglindă-oglinjoară (de forma şi mărimea unor jetoane de ruletă) şi o cutiuţă cu Nivea.

Amintiri de 1 iunie …

În vrem-nu-vremile copilăriei mele (de după abolirea monarhiei), adică în, aproximativ, răstimpul 1948–1954, Ziua Copilului nu prea era în vogă. (Sau, cel puţin, nu-mi aduc eu aminte.) Noi aveam, chipurile, alte sărbători: anume 1 (întâi, nu unu!) Mai,  August 23 (cu inversiunea de rigoare, căci numele lunii e arimic, – iar cei mai mulţi, fireşte, n-àu gust pentru rime docte, ca a mea; fiind de acord, în schimb, cu oxitonizarea poporană a vocabulei cu pricina: augùst, – de unde şi graţioasa lozincă asonantă „23 Augùst/ Libertate ne-a adus!”), 7 Noiembrie (sau, mai curând, Noiembrie 7, din aceleaşi rimice motive; şi în varianta sineretică no[i]embre, – termen nepus, totuşi, cu membre [P.C.U.S sau P.C.R.] în rimă, întrucât membrele erau cam echivoce), 30 Decembr[i]e (ce, căzând, însă,-n frigorifica vacanţă, nu era luată în serios decât de-aceia pentru care Moş Gerilă îl uzurpase, între timp, pe Moş Crăciun). Aflu abia acum că 1 iunie va fi devenit ce este azi, la Geneva, în 1925. El mai e şi Ziua proclamării independenţei, în 1962, a Samoăi (genitiv-dativ de tipul rouăi şi, eventual, al Mururoăi).

credit foto White Noise

Andrei Gamarţ – invitat special

I. Fişa individuală

Nume: Gamarţ

Prenume: Andrei

Pseudonim(e) literar(e): -

Data şi locul naşterii: 8 septembrie 1980, Chişinău

Blog/site personal:

www.artmajeur.com/gamarts,  www.andrushap.wordpress.com & www.humanzone.wordpress.com (blogul grupului Human Zone din Chişinău).

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – când e cazul):

Roşul comun, Editura Arc, Chişinău, 2001; Măsura aproapelui, Editura Museum, Chişinău, 2004; Eu spun dragoste, Samizdat, Chişinău, 2007.

Premii obţinute: 2002 - Premiul Cartea de top-debut, pentru debut-poezie, Salonul

Internaţional de Carte, Chişinău, Ed. XI. Să zicem că e un premiu şi ăsta.

Colaborări:

Contrafort, Tomis, Paradigma, Oglinda Literară, Clipa Siderală, Versus/m, Pana mea, Secolul XXI.

Cenacluri frecventate:

Era o vreme când frecventam Clubul Literar Bunker Chişinău moderat de Dimitrie Crudu şi Nicolae Popa, de pe lângă Uniunea Scriitorilor, unde citeam şi discutam poezie, sau proză, sau fenomene literare, cum se nimerea. Jumătate de an l-am şi moderat. Cred că e singurul club de discuţii mai serios din Chişinău. Ne mai adunam în fiecare miercuri, cei din HZ, la Facultatea de Litere, cab. 7, unde ne tusuiam experimentând cu Alex Cosmescu, şi apoi în scuarul de lângă Liceul Gh. Asachi – un spaţiu cult pentru „neformalii” din Chişinău.

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Cu lecturile am ceva experienţă. Împreună cu cei din HumanZone am ţinut mai multe lecturi în cadrul cenaclurilor studenţeşti pe la facultăţile de litere din R.Moldova (Chişinău şi Bălţi). În România am citit la: Cenaclul Euridice Bucureşti; la Iaşi, în cadrul festivalului Virtualia V; Cenaclul Tomis Constanţa; Atelierul de Creative writing Râşca; în cadrul Festivalulului Primăvara poeţilor organizat la Suceava de grupul Turnătorii; în Club A din Bucureşti, cu HumanZone Bucharest Session 2007. De asemenea am participat „activ” la câteva reprezentaţii teatral/poetice HumanZone: PPT1 (Teatrul Naţional M. Eminescu, Chişinău, în cadrul atelierului de dramaturgie), PPT2 (Teatrul Poetic Al. Mateevici, Chişinău), şi Mecanisme (Teatrul Naţional M. Eminescu, Chişinău). Iar cel mai des citeam în stradă, în transport şi în alte locuri publice, că aşa era spiritul vremii, ne ocupam de terorism cultural. Era prea complicat să obţii o autorizaţie pt acţiuni de genu’ ăsta, aşa că operam în ilegalitate. În condiţiile astea s-a derulat acţiunea Poezie imediată, şedinţe de lectură în parcul public Ştefan cel Mare din Chişinău. Apoi am organizat expre Festivalul Primăvara poeţilor la Chişinău şi Săptămâna de poezie – HZ Poezia în stradă (8-14 octombrie 2007), cu lecturi şi performace-uri.

Debut revuistic: Eram la o tabără de vară, Brainstorming-98, lângă Nistru, într-o pădure, la Vadul-lui-Vodă, nu mai ştiu cum am ajuns acolo. Eram singurul din altă oală, în rest numai oameni f deştepţi. Acolo am făcut cu toţii o revistă, se numea Generaţia nouă, pe hârtie, cum trebuie. Atunci am apărut pt prima data într-o revistă. Nu aş spune că mândresc tare cu ce am publicat atunci. Oricum sunt nişte amintiri frumose.

Debut în cenaclu: 2004 spre 2005, când l-am cunoscut pe Hose Pablo. Chişinăul intrase în iarnă şi noi aşteptam îngheţaţi să ne strecurăm în barul Diamant de pe str. 31 August 1989, unde se ţinea întrunirea celor de pe poezie.ro

Debut on-line (reviste literare on-line):

În 2003 sau 2004 mi-am făcut cont pe www.poezie.ro. Nu e tcmai o revistă on-line, dar acolo am publicat pentru prima dată pe net.

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Cred că singura apariţie într-un alt format decât live sau on paper, a fost într-un film In Memoriam Eugeniu Coşeriu, unde eu, vadim vasiliu, hose pablo, daria vlas, vlad gatman, alex cosmescu şi corina ajder citim într-o fabrică părăsită. + scurte înregistrări de la acţiunile noastre poetice. Amintesc în treacăt şi câteva înregistrări de pe YOUTUBE făcute de Andrei Ruse, când am cântat în Club A. Aveam pe atunci vreo 4 “impresari” care îmi promiteau un viitor luminos.

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): - 2006. De fapt, nu ştiu dacă se pune. Să zicem că lipeam noaptea pe stâlpii şi pe gardudurile din Chişinău poeme printate pe A4. Dacă e să mă gândesc mai bine, aveam un loc unde ne petreceam serile zbuciumate, era un garaj lângă Kavkazkaia Plenitsa, un subsol imens – noi îl numeam underground. Mulţi scriitori au trecut pe acolo să se încălzească la un pahar de vorbă.

Debut în volum: Roşul comun (2001, Editura Arc, Chişinău). Pe atunci Fundaţia Soros avea un proiect cultural foarte binevenit – Trei debuturi literare. Din întâmplare am nimerit şi eu printre aceşti trei, atunci în 2001.

II. Topuri(1-10)

1. Edituri

Mmmda… vezi, eu vin din R. Moldova şi abia încep să-mi dau seama ce e cu piaţa editorială din România. În R. Moldova cea mai bună mi se pare Editura Cartier, apoi vine Prut Internaţional, pt biblioteca de poezie şi proză contemporană basarabeană, dar şi pt biblioteca de cărţi pentru copii (adevărat, în zilele noastre puţine edituri se aventurează să publice şi literatură contemporană, nu doar manuale) şi încheie topul Litera International şi Arc.

Edituri pur şi simplu. Din România, îmi plac editurile: Polirom – scoate multe cărţi de valoare, ai de unde alege; îmi place ce mai apare în ultimul timp la Art;  până nu demult urmăream cu atenţie Curtea Veche – pentru seria de autori ruşi contemporani; RAO rămâne biblioteca de literatură pe care aş vrea să o am la mine acasă; Ideea pt colecţia lor de eseuri. Când spun că îmi place, am în vedere nu doar valoarea dar şi aspectul grafic, că tot sunt grafician. În general, îmi plac editurile care îşi propun să-şi facă o imagine unitară, să aibă un concept la bază pe care să-l întrevezi în tot ce fac, şi să fie consegvente în ce şi cum publică. Publica e genul de editura care îmi place să o urmăresc. De altfel, dacă vrei să vezi ce e cu editură sau alta, intră pe site-ul ei şi îţi dai seama dacă stă bine pe picioare sau pluteşte cum vrea consumatorul.

Edituri care publică poezie. Pentru cei care vor să debuteze e o mare bătaie de cap să aleagă editura potrivită. E o întreagă strategie. Editura trebuie să fie bine văzută şi să aibă o reţea de difuzare a cărţii cât mai eficientă. Până nu demult cea mai dezirabilă era Cartea Românească. Acum, mulţi zic despre Cartea Românească că nu mai e interesantă, am auzit şi că difuzarea la ei lasă de dorit în ultima vreme. Vinea rămâne editura cu cele mai multe titluri de poezie, dar abia gaseşti cărţile în librăriile din Bucureşti. Şi totuşi, dacă vrei o un poet interesant, mergi la târgul de carte, la standul Vinea, şi găseşti cărţi de acum câţiva ani. Mai nou, am auzit de Brumar, cum că ar fi o editură bună, şi sper să fie aşa.

2. Reviste literare

Îmi plăcea Contrafortul, la începuturile lui. Era o revistă vie, tânără, care putea să aducă un suflu proaspăt vieţii literare din R.M. Acolo găseai autori într-adevăr tineri, cu o literatură şi atitudine pe măsura vremurilor tulburi şi violente prin care trecea R.Moldova… Acum, când mulţi din ei s-au stabilit în România şi au pierdut contactul cu realitatea din Basarabia, Contrafortul a devenit o oarecare revistă literară. Aşa mai răsfoiam Vatra,  Lettre Internationale, Observator cultural – destul de puţine pe care le puteam gasi la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu sau la Casa Limbii Române din Chişinău. Acum, ce să zic, nu cred că aş putea face un top de luat în seamă. Urmăresc ce se mai scrie/scria în Cuvântul, Pana mea & Starea de urgenţă. Ultima e din Chişinău, şi promite multe.

3. Cartea de poezie / Cartea de proză (autori români)

Recunosc, nu am un program, şi îmi lipseşte organizarea. Citesc pe sărite, mai mult proză rusă şi literatură universală, adică cărţile la care aveam până nu demult acces. Oricum, asta cu (a avea acces la carte) nu e o justificare deloc serioasă. De asta am să amintesc doar în treacăt de ce am citit mai recent: Craii de curtea veche a lui M.Caragiale; Karlik de Pavel Păduraru; 69 a lui I. Chiva; Iepurii nu mor de Baştovoi; Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu; proza lui Max Blecher; Noaptea de Sânziene de M.Eliade şi alte cărţi la care am rezonat.

În materie de poezie, îmi place Falsul Dimitrie, Dimitrie Crudu; Ursul din containăr, Marius Ianuş; Ecograffiti, Ruxandra Novac; Mic manual de terorism, A. Peniuc; Catafazii, Teodor Dună; Ieudul fără ieşire, Ioan Es. Pop; dar şi Gellu Naum, Stănescu, Blaga, Bacovia. Ca să vezi, ce dezoronat sunt.

III. O…

- întrebare pentru scriitorul preferat

Am mai mulţi scriitori preferaţi, în mare parte deja duşi pe lumea cealaltă. I-aş întreba cum e acolo, unde sunt ei acum.

- idee pentru o “viaţă” literară “mai bună”

Ar fi o idee să plecăm cu toţii în altă parte, unde să fie frumos şi interesant J, şi să avem de toate. Dacă serios – trebuie să trăim fiecare clipă ca pe ultima, să fim vii în spirit şi raţiune, să fim mai atenţi la ce facem şi ce fac alţii. Cu cât e mai rău cu atât e mai bine.+ la asta să ieşim din când în când din ţarc, să vedem cu alţi ochi ce ni se întâmplă. În astfel de împrejurări, vine momentul când trebuie să ne acordăm nouă înşine un credit de încredere, să ne punem la bătaie aşa-zisa “creaţie”, şi doar atunci când îi găsim sensul -“viaţa” asta continuă.

- problemă cu care te-ai confruntat/ pe care ai observat-o de când ai “intrat” în literatură

nu ştiu dacă am “intrat”, şi fiind stabilit în România de jumate de an, mă tot gândesc dacă asta într-adevăr e important pentru mine.

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare “în regulă” în lit. română actuală?

Că se mai scrie.

2. Ce ţi se pare “în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

Aroganţa. Spiritul de gaşcă. Competiţia, cum că tre fiu mai bun decât x, y sau z. Şi se cam uită de cititor. + literatura română actuală seamănă şi se comportă ca o istorie a literaturii române. Vreau să zic – nu e ceva flexibil, ci e o permanentă luptă de poziţii, pt un soclu, ceva…

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru?)

Poate nu neapărat din scris, aş zice mai bine – din artă în general. Da – aş vrea.

Deocamdată nu văd cum e posibil asta, poate dacă mă retrag undeva la sat, sau să câştig o sumă substanţială la Loto. Cred că este esenţial pentru un scriitor să trăiască numai din scris. Faza cu – ziua merg la job şi noaptea fac operă, nu ţine.

4. Cum “cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

Faptul că te citesc mulţi ar fi un semn de performanţă în literatură, nu premiile şi nici statutul care ţi-l acordă criticii literari. E adevărat, chestiile astea de faţadă, pot să-ţi mărească audienţa, dar nu şi s-o păstreze. Pentru mine contează mult dacă schimb ceva în aceşti cititori. Cred că poţi să ai şi zece oameni care te citesc şi să fii performant.

5. Ai un model de performanţă?

Tatăl meu care îmi spunea poveşti când eram mic.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

1. valoarea în sine a produsului; 2. o ţinută grafică ireproşabilă; 3.o bună difuzare a cărţii, susţinută prin diferite proiecte (turneu prin ţară, cu lansare + lectură, dezbateri), plus la toate astea, autorii ar trebui să circule, să schimbe mediul, să fie conectaţi la realităţile literare din ţară şi din lume. Vizând literatura română, aş propune un amplu program de traducere care să ia în calcul şi autorii mai tineri.

V. 1. Un autoportret (în cuvinte)

eu sunt andrusha eu spun dragoste totul se vede florile sunt frumoase straşnic şi liniştit

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Unii mă taxează – mizerabilist, alţii – postdouămiist, Ianuş zice că sunt fracturist. Aş vrea să rămân un scriitor din Basarabia. Alături de prietenii mei – poeţi din Human Zone – Hose Pablo, Vadim Vasiliu, Daria Vlas, Alex Cosmescu, Vlad Gatman, alături de Pavel Păduraru, Oleg Carp, Savatie Baştovoi, Alexandru Buruiană, Dimitrie Crudu, Vladimir Beşleagă, Nicolae Popa, Nicolae Esinencu şi Galea de la Barul Uniunii Scriitorilor (care acum, nu mai ştiu pe unde este). Pentru mine e mai important să aparţin unui grup de prieteni care pe de-asupra mai sunt şi scriitori, dar şi mediului în care m-am format, pe care la rândul meu ar trebui să-l resuscitez în fiecare zi. Sunt deocamdată stabilit în Bucureşti, dar din câte simt eu, nu pentru mult timp.

VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Să schimb ceva în lumea asta, adică să mă schimb spre bine.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Dragoste, multă dragoste. Iar ce nu ţi-aş dori (vreodată)… încă nu ştiu.

Şerban Axinte – un interviu inedit (IV)

Observ că e la modă bilanţul 2000-ismului (deşi aici sunt puţin contrariat de confuzia dintre “douămiişti” şi autori de după 2000). Cum vezi acest subiect? E apropierea lui 2010 un factor psihologic pentru a încerca bilanţuri sau e doar o modalitate de a testa, de data aceasta prin “arma” concluziilor generaţioniste, impactul pe care literatura îl mai are chiar în propria ogradă?

Am observat şi eu că unele reviste au început să facă bilanţuri, să încerce clasamente, să propună discuţii despre 2000-ism din perspectiva istoriei literare. După părerea mea e prematur să vorbim despre bilanţ. Încă nu au apărut marile cărţi ale acestei generaţii (cel puţin aşa sper). Majoritatea autorilor sunt la al doilea sau la al treilea volum. Dar la noi există obsesia clasicizării, a instituţionalizării. I-am auzit pe unii vorbind despre o viitoare generaţie literară a lui 2010. Mi se pare hilar. De cele mai multe ori se întâmplă ca o generaţie să se afirme prin încercarea de a se delimita de cea anterioară. Aşadar „lupii tineri” douămiizecişti îi vor sfâşia pe „lupii tineri” douămiişti? Eu sunt adeptul opiniei consacrate, conform căreia nu pot exista mai mult de trei generaţii într-un secol. Dacă în preajma anului 2010 se va produce o mutaţie în literatură, ea va reprezenta, cred, momentul de vârf al 2000-ismului şi nu afirmarea unei noi generaţii. Istoria literaturii se foloseşte de numeroase artificii. Eşalonarea experienţei scrisului pe promoţii de scriitori e convenabilă. Biologicul e un dat obiectiv. Mai greu ar fi să se realizeze „liste” de autori, pornindu-se de la trăsăturile poeticilor distinctive propunse de/ prin unii şi la care alţii aderă. Bilanţul 2000-ismului e un fals bilanţ. E o modalitate de a pune problema în discuţie, de a o teoretiza. Mereu s-a întâmplat aşa în istoria recentă. Optzeciştii au umplut paginile revistelor cu articole program şi cu profesiuni de credinţă. Antologia realizată de Gheorghe Crăciun, Bătălia continuă, confirmă acest lucru. Nouăzeciştii (generaţie cu statut special din cauza momentului istoric traversat) au avut parte de celebra dezbatere din „Echinox” petrecută în 1995, la foarte puţin timp de la debutul lui Ioan Es. Pop.

Se spune că literatura de după 2000  a avut nişte avantaje de imagine(mai corect spus, autorii ar fi fost avantajaţi, deşi putem discuta mult despre cum se raportau cititorii dinainte de 89 la autori şi cum se raportează cumpărătorii de azi). De parcă societatea nu ar fi evoluat în acelaşi ritm. Bun, aud pe la colţuri, că numita „generaţie 2000” ar fi inventată de edituri sau de presă (câţi îşi mai amintesc de formula “generaţia aşteptată”?). Tu ce crezi, chiar aşa să fie? Ca autor, te-ai considera „produsul” unei anumite edituri/ reviste ?

Eu nu sunt produsul unei edituri, nici al unei reviste. Dar ceea ce spui tu nu e departe de adevăr. Poate că mulţi dintre prozatorii de azi nu ar mai fi apărut, dacă nu ar fi existat un om, Lucian Dan Teodorovici, care să propună o colecţie de literatură tânără (Atenţie! de literatură tânără, nu de autori tineri!) ce părea utopică la început. Egoproză a deschis un nou drum în literatură. Editurile şi revistele nu inventează autori, ci le oferă acestora posibilitatea de a exista pentru un public, nu doar pentru ei înşişi.

Unde începe “generaţia 2000″ (ca să uzităm formula generaţionistă)? Cât din generaţia 2000 e în literatura de după 2000 reprezentativă? Daca ai face acum un pariu pe câteva titluri, care ar fi acelea care să rămână şi peste 20 de ani la fel de importante?

Oricât ar părea de bizar, nu vârfurile sunt cele care determină o schimbare de paradigmă, ci media. Probabil că primii 2000-işti s-au lăsat deja de scris. Eu nu cunosc situaţia de la nivelul întregii ţări, dar ştiu cum s-au petrecut lucrurile în zonele fecventate de mine. La OuTopos se vorbea foarte mult despre schimbare. Se vorbea cu pasiune şi în baza unor solide cunoştinţe. Pe acolo au trecut foarte puţini veleitari, care au fost, de altfel, imediat scoşi din circuit. Totuşi, cei mai aprigi combatanţi şi-au încheiat cariera literară odată cu studenţia. Au plecat fiecare care încotro şi nu s-a mai auzit nimic de ei. Toţi aceştia au contribuit la crearea unui orizont de aşteptare, i-au stimulat pe alţii care au confirmat ulterior. Şi pentru că Bogdan Creţu a pomenit pe acest blog despre „chelfăneala memorabilă” pe care a încasat-o în urma lecturii sale în cenaclu, aş vrea să adaug că, la vremea respectivă, nu Bogdan era văzut ca „un scriitor de perspectivă”, ci fratele lui geamăn, Cătălin, autorul unor proze foarte bune, din câte îmi amintesc eu. Începuturile sunt mereu bizare. Florin Lăzărescu ne-a încântat de câteva ori cu poezii pastorale, Adrian G. Romila a început prin a scrie poezie religioasă, eu am trudit o vreme la o epopee modernă, dar m-au lecuit ăştia. Bine au făcut. Ca că răspund la întrebare, pot paria pe cei amintiţi mai sus, pentru că le cunosc potenţialul şi pentru că au realizat deja lucruri importante, vizibile. Cred că Doris Mironescu şi Antonio Patraş vor aduce contribuţii substanţiale în zona criticii literare, a studiilor culturale şi a eseisticii,  cred în poeţii Radu Vancu, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Dan Coman, Cosmin Perţa şi în prozatorii Lucian Dan Teodorovici (mai trebuia s-o spun? Da, nu-l pomenisem în calitate de scriitor), Bogdan Popescu, Bogdan Suceavă, Dumitru Crudu, Filip Florian, Răzvan Rădulescu. După cum se vede, am introdus în listă atât 2000-işti, cât şi „autori de după 2000”.

Bogdan Creţu – invitat special

I. Fişa individuală

Nume: Creţu

Prenume: Bogdan-Mihai

Pseudonim(e) literar(e): –

Data şi locul naşterii: 21 ianuarie 1978, într-un spital din Medgidia (oraş de care nu mă leagă nimic altceva), pe un cearceaf verde

Blog/ site personal: Nu am timp, răbdare etc.

Cărţi publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, editura Timpul, Iaşi, 2005; Matei Vişniec – un optzecist atipic, Editura Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 2005; Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană, Editura Timpul, Iaşi, 2006; Utopia negativă în literatura română, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008

Premii obţinute: destule, în şcoală; chiar unul pentru poezie în studenţie; pentru cărţi, vreo 4: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (2006); Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare” (2006), Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi” (2006), Premiul pentru critică al revistei „Ateneu” (2007)

Colaborări: de-a lungul timpului, multe, prea multe: am susţinut (şi, în câteva cazuri mai susţin) rubrici constante la reviste ori ziare precum Adevărul literar şi artistic (seria Marius Vasileanu), Convorbiri literare, Contrafort, Însemnări ieşene, Tribuna, Paradigma, Viaţa românească, Ziarul de duminică, Ziarul de Iaşi. De colaborat am colaborat, uneori destul de frecvent, la Observator Cultural, Vatra, Steaua, România literară, Ateneu, Orizont, Cuvântul, Dacia Literară, Transilvania, Euphorion, Cultura, Poezia, Poesis şi câte şi mai câte…

Cenacluri frecventate: Câteva în Iaşi, dintre care vreme de câţiva ani Cenaclul Outopos, între 1997 şi 2000, în fiecare joi din timpul anului şcolar. Printre combatanţi se mai numărau: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Şerban Axinte, Doris Mironescu, dar, destul de des, şi prietenii din Club 8, de la O. Nimigean, la Radu Andriescu, Dan Lungu, Constantin Acosmei şi Antonio Patraş. Ne-a păstorit şi ne-a găzduit, ani buni, la Casa Dosoftei, Mirel Cană, romancier ignorat, pe nedrept, sub numele Şerban Alexandru.

Am mai participat, strict ocazional, şi la Cenaclul Euridice, condus de scriitorul Marin Mincu.

Lecturi în cenacluri, cluburi: Am citit, în anul al III-lea, parcă (deci prin 1999), poezie în cenaclul Outopos şi am încasat o chelfăneală memorabilă, care m-a făcut să mă las de meserie şi să mă reorientez.

Debut revuistic: Asta nimeni nu are cum să o uite: am debutat în aprilie 1997, în revista Convorbiri literare, cu un articol despre două cărţi despre Nichita Stănescu, semnate de Marin Tarangul şi, respectiv, Daniel Dimitriu. Îmi amintesc şi o întâmplare hazlie, care atunci mi-a ars destui neuroni: cum nu l-am găsit la redacţie pe redactorul-şef, i-am lăsat la birou articolul, scris cu pixul, însoţit de un bilet care începea cam aşa: „Stimată doamnă Cassian Maria Spiridon”. Nu s-a supărat, iar textul a apărut, spre marea mândrie a mea şi, mai ales, a părinţilor mei, cărora li se părea o mare reuşită faptul că vedeau tipărit numele odraslei din anul I în revista lui Maiorescu

Debut în cenaclu: Am mai spus-o, în Cenaclul Outopos, în calitate de poet, care ţinea să scrie, în ciuda tuturor, cu rimă, ritm etc. Azi textele acelea nici măcar nu mă mai înduioşează…

Debut on line: Cred că într-o revistă care se intitula Nordlitera, cu unele articole lungi cât o zi de post, despre Matei Vişniec… Prin 2003 sau 2004. Dacă nu oi fi apărut cu niscaiva poezele înainte, nu mai reţin…

Debut sonor: Din 2006 colaborez frecvent (adică săptămânal şi, de când emisiunea şi-a schimbat formatul, a odată la două săptămâni) la emisiunea Convorbiri literare de la Radio Iaşi, unde prezint câte o carte.

Debut în volum: Aici mi-e greu să spun. Fizic, am ţinut mai întâi în mână Arpegiile critice (editura Timpul), carte cu mult mai mult noroc decât merita. La vreo 2-3 săptămâni mai târziu, a ieşit şi monografia despre Vişniec, pe care eu o planificasem ca debut absolut şi la care lucram de mult timp. Aşa că am luat, fără mustrări de conştiinţă, premii de debut pentru ambele volume, care mi-au ieşit la finele lui 2005.

II. Topuri

Edituri: E clar că în ultimii ani piaţa editorială s-a mai aşezat şi asta datorită unor edituri (nu multe) care s-au hotărât să investească şi în literatura actuală. Am regretat mult, pe vremuri, dispariţia editurii Univers. Acum, în ceea ce priveşte literatura universală, cred că Poliromul şi Paralela 45, başca Humanitas au reuşit să suplinească dispariţia. Una peste alta, dacă ar fi să fac un top al editurilor actuale, pe primele locuri s-ar situa Polirom, Cartea Românească, Paralela 45, Cartier (din Chişinău), Curtea Veche, Humanitas şi, pentru seria de poezie tânără, Vinea. Regret diminuarea activităţii editurii Pontica

Reviste literare: Puţine sunt publicaţiile nearondate nici unui grup de interese, căci autocefalia nu mai e profitabilă. Observată în paginile revistelor de cultură, viaţa noastră literară e tare mediocră, uneori chiar meschină. De aceea, mi-au plăcut mereu tentativele independente, care ieşeau din sistem, de la Fracturi, la Ca şi cum ori mai recenta Pana mea. Dintre revistele de top, prefer Viaţa românească (o publicaţie în care chiar ai ce citi), Observator cultural, Bucureştiul cultural, Ziarul de duminică, Vatra, Orizont, Paradigma, Argeş, Tribuna, Contrafortul din Chişinău (o revistă mult mai bună decât majoritatea din ţară), şi, fireşte, anumite pagini din România literară, Convorbiri literare, Timpul, Apostrof, Ramuri. Oricum, prefer să îi citesc, oriunde, pe scriitorii care se manifestă onest şi care nu îşi schimbă opiniile în funcţie de revista în care publică.

Cartea de poezie/ cartea de proză: Nu cred că pot încropi un top pietrificat; voi aminti scriitori, nu cărţi. În funcţie de tonus, de toane, preferinţele se mai modifică. Oricum ar fi, i-aş aminti oricând pe Eminescu, pe ultimul Bacovia, pe Arghezi, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Nichita Stănescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, pe Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea. Dintre poeţii ultimelor decenii optez ferm pentru Ion Mureşan, Nichita Danilov, Mariana Codruţ, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Vişniec, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, O. Nimigean, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Marius Ianuş, Constantin Acosmei, Dan Coman, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, V. Leac, T.S. Khasis. Ştiu, sunt mulţi, dar cred că poezia reprezintă cel mai fertil areal al literaturii noastre. În ceea ce priveşte proza, aş aminti şi trezit din somn nume precum Dimitrie Cantemir (cred că Istoria ieroglifică e cel mai bun roman al nostru), I.L. Caragiale (maestru absolut al prozei scurte), Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, M. Blecher, Mateiu I. Caragiale, G. Ibrăileanu, Călinescu (în special pentru Scrinul negru), Marin Preda, Eugen Barbu (care are 3 romane de neocolit), Nicolae Breban (care îmi place în mod special, are o forţă aparte), Ştefan Bănulescu. Dintre prozatorii mai recenţi, îi aleg pe Ştefan Agopian, Petru Cimpoeşu (mai ales cel din Povestea marelui brigand), parţial Cărtărescu, Radu Aldulescu şi, pe picior de egalitate cu cei înşiraţi mai sus, Răzvan Rădulescu şi Bogdan Popescu, despre care cred că vor deveni prozatori mari.

III. O…

…întrebare pentru scriitorul preferat:

Da, dar care e scriitorul meu preferat? Când răspund la acest interogatoriu, îl recitesc pe Tolstoi şi mai că aş spune că despre el e vorba… Dar dacă mă apucă pohta de Cervantes, de Dostoievski, de Shakespeare, de Eminescu, de Caragiale ori de Borges? Sau dacă mi se face dor de Ioan Es. Pop? Pe care să-l iau la întrebări? De regulă nu cred că există întrebări atât de isteţe, încât chiar să poată pretindă un răspuns care să lămurească o problemă esenţială. Aşa că aş avea curiozităţi benigne, eventual pitoreşti. I-aş convoca, de pildă, pe Eminescu şi pe Caragiale şi i-aş întreba dacă merita Veronica Micle atâta atenţie. Fireşte, Caragiale ar bârfi-o cinic, mi-ar oferi, după câteva halbe, şi amănunte picante, iar bietul Emin m-ar lua la palme… Pe Tolstoi l-aş întreba cum a fost în ultima excursie pe care a făcut-o. Pe Borges l-aş întreba oricum altceva decât l-a întrebat Marin Sorescu (cum i se pare pilaful pe care îl înfuleca); ceva de genul: „Cum vi se pare Marilyn Monroe?” Mi-ar fi plăcut, oricum, să fi petrecut câteva nopţi cu Nichita Stănescu, aşa cum am petrecut cu Ion Mureşan.

… idee pentru o viaţă literară mai bună:

Oho, dacă aş avea o asemenea idee, aş fi mare. Deocamdată nu am decât dorinţe utopice. De pildă, bine ar fi dacă tot scriitorul ar fi onest şi şi-ar recunoaşte limitele. Şi dacă ar avea, totodată, altruismul de a accepta valoarea confratelui. Bine ar fi dacă nu ar mai pune orgoliul pe primul plan. Şi dacă nu am mai accepta să cocoţăm mediocrii în posturi cu decizie. Şi dacă orice favoritism vizibil ar fi înfierat pe faţă. Dacă ar dispărea parti-pris-urile. Dacă şi-ar face critica datoria şi nu ar mai executa tot felul de scenarii. Vieţii noastre literare îi lipseşte, pe scurt, onestitatea. Există prea multe găşti, prea multe interese şi prea mulţi autori care cred că dreptatea şi adevărul nu există dacă nu sunt formulate de ei. Prin urmare, nu am nici o idee, am doar regrete că nu e aşa cum ar trebui să fie.

… problemă cu (pe care) s-a confruntat (a observat-o) de când a „intrat” în literatură:

Am să mă refer la una care ţine de critica literară. Nu-mi plac criticii care scriu la comandă, ţinând cont de tot felul de zvonuri, indicaţii, interese. Nu-mi plac nici cei care îţi dau impresia că îţi arată ei cum stau lucrurile, care cred că un scriitor există doar pentru că a scris el, marele critic, despre el. Nu-mi plac criticii lipsiţi de empatie, cei siguri să sunt invincibili, că nu pot greşi. Nu-mi plac, altfel spus, criticii cărora le lipseşte capacitatea de a comunica propriu-zis cu opera. Nu-mi plac criticii-ginecolog. Toate acestea pornesc de la lipsa de umor. Prin urmare, principala problemă de care te loveşti este lipsa de umor a unor scriitori. Doar un scriitor obtuz îţi poate purta sâmbetele pentru că nu te-ai arătat entuziasmat de o carte a sa. Am mai observat că, în general, critici literari sunt mult mai înverşunaţi decât scriitorii. Cred că e vreun ciolan de împărţit. Ei bine, nu e!

O altă problemă reală căreia am fost nevoit să-i fac faţă este obiceiul scriitorului veleitar de a-l hărţui pe critic. Cel bun, conştient de valoarea sa, nu o face, are încredere în cărţile sale. Iar când acest scriitor este o damă trecută de a treia tinereţe, lucrurile devin chiar dezagreabile. Credeţi-mă, am păţit-o…

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare „în regulă” în literatura română actuală?

Mă bucur să contat că, în ciuda scepticismului multora, a apărut o serie de poeţi foarte buni, cum ar fi cei pe care i-am înşirat mai înainte. În regulă mi se pare şi programul pe care şi l-au impus edituri precum Polirom, Cartea Românească, Vinea ş.a. de a publica scriitori tineri. E o şansă şi, de vreo 5 ani, scena literară s-a reconfigurat şi a devenit, oricum, mult mai vizibilă. Există şi câţiva critici literari, de la Paul Cernat la Daniel Cristea-Enache, de la Antonio Patraş şi Doris Mironescu la Andrei Terian, care dovedesc seriozitate, chemare şi de cele mai multe ori onestitate. În plus, paginile revistelor sunt deschise, editurile se află şi ele în căutare de talente, nu-i mai rămâne scriitorului decât să-şi facă treaba. Şi, nu în ultimul rând, „în regulă” mi se mai pare şi Vasile Leac.

2. Ce ţi se pare în neregulă?

Am mai amintit ce mă deranjează, în mare. Sintetizez şi adaug. Lipsa de onestitate. Deschiderea către compromis. Plecarea spinării. Înverşunarea. Exilarea lui Paul Goma. Minimalizarea lui Marin Mincu. Hărţuirea lui Liviu Ioan Stoiciu. Sistemul care nu acceptă independenţii. Tăcerea scriitorului român, atunci când ar fi cazul să răcnească. Prea facila deschidere a Uniunii Scriitorilor către toţi neaveniţii doritori de pensii. Premiile aranjate, cu zecile. Râca, uneori chiar ura dintre scriitori. Literatura „făcută”, falsă.

3. Ai vrea să trăieşti din scris?

Nu, nu aş vrea să trăiesc din scris, pentru că îmi place foarte mult meseria mea de dascăl şi nu aş renunţa la ea. Nu aş putea nici să nu scriu, dar m-ar agasa un ritm care nu ar fi al meu, ci ar fi impus de comenzi, de obligaţii etc. Ar însemna să trec pe pilot automat şi nu mai vreau aşa ceva. A fost o vreme când am păcătuit astfel, dar între timp priorităţile mi s-au reordonat. Am luat, vara asta, o pauză de la cronica literară şi m-am simţit liber. Dar, mi-am dat seama, îmi şi lipsea ceva, aşa că m-am întors spăşit la masa de lucru. Nu ca să trăiesc din ceea ce scriu, ci pentru a-mi satisface o nevoie.

4. Acum cuantifici performanţa în literatură?

Nu văd un criteriu absolut: nici numărul de cititori, nici premiile, nici tirajul, nici reacţiile criticii nu certifică valoarea, deci „performanţa”. S-au scris cărţi despre asta, nu cred că pot eu rezolva aici problemul…

5. Ai un model de performanţă?

Greu, foarte greu… Am cam multe, de la G. Călinescu, la Al. Paleologu. Visez, totuşi, să scriu cândva o carte care să poată sta lângă Gogol-ul lui Lucian Raicu. Sau lângă Dicţionarul personajelor lui Dostoievski al lui Valeriu Cristea.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

Oameni capabili să se ocupe de toate etapele pe care le are de parcurs o operă de la stadiul de manuscris la cel de carte. Adică agenţi literari. Şi ar mai fi nevoie de oameni capabili, la vârf, care să distribuie cu responsabilitate banii şi care să ceară socoteală pentru ei.

V. Portret/ autoportret:

1. Un autoportret:

Nu ştiu cum sunt, tot ce ştiu e că încerc să fiu un critic onest şi că nu mă apuc de scris dacă nu vine de la sine. Nu mai forţez lucrurile. Critica este tot o formă de expresie a sinelui, aşa că nu are rost să te străduieşti prea tare. Nu înghit literatura din prefabricate, ci doar pe aceea care îmi transmite un puls autentic. Caut, altfel spus, oriunde, viaţa, nu dibăcia. Tot ce ştiu este că dorm liniştit atunci când am impresia că mi-a ieşit un text bun. Altfel, ca om sunt un măscărici care găseşte un motiv de râs din orice. Nu prea am prejudecăţi, am doar principii pe care încerc să nu le trădez. Am comis, fireşte, destule greşeli, dar încerc, şi în viaţă, şi în meserie, să nu fac rău cu bună ştiinţă.

De la o vreme, de când am trecut printr-o experienţă cam grea pentru umerii mei înguşti, lucrurile mi se par mult mai simple decât înainte. Nu mai acord importanţă intrigilor, nu mai sunt orgolios şi nu mă interesează aliş-verişurile vieţii literare.

Încerc, pe scurt, să fiu un profesor bun şi un critic onest, fără să forţez prea mult lucrurile. Atât! Restul nu e de mărturisit în public.

Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra):

Cred în prietenie, nu în generaţii. Am mai scris că, după mine, ceea ce se tot numeşte „generaţia 2000”, „milenarism” etc. nu reprezintă decât găselniţe ale criticii, care dramatizează lucrurile. Prin urmare, nu am cum să confecţionez un portret al tinerilor scriitori, preferând să mă pronunţ cu aplicaţie, când o fac, despre individualităţi. Omeneşte, sunt mai apropiat de Radu Vancu, de V. Leac, de C. Acosmei şi de alţi câţiva. Profesional, mă simt aproape de orice critic sau scriitor care-şi face treaba cu responsabilitate, fără compromisuri.

VII. Ultima dorinţă

Ce-mi doresc eu, ce-mi propun eu, ca scriitor:

Nu cred că sunt scriitor. Altfel, îmi doresc/ propun ca textele mele să mă exprime pe mine aşa cum sunt, cu atuurile şi cu stângăciile pe care mi le ştiu. Dincolo de asta, zace în mine la dospit o materie umană în care mă tem să sap deocamdată, preferând să o mai las să se decanteze. Nu detaliez, dar presimt că o să mă surprind şi pe mine cândva.

Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori?

E simplu: îţi doresc să te bucuri de cât mai multe cărţi bune. Şi să devii un om modelat de aceste cărţi. Adică unul responsabil, cu umor, cu bun simţ şi, din când în când, sărit de pe fix.

Nora Iuga pe Giuleşti

Nora Iuga a mers după 20 de ani pe stadionul echipei preferate, asistând la victoria cu 3-0 a Rapidului în meciul cu Otopeniul.

foto de colecţie (Nicu Rotaru foto 2 şi un cristian)

Şerban Axinte – un interviu inedit (III)

Cum te vezi în următorii ani? E pariul critic mai important decât cel legat de poezie?
E o întrebare grea. Nu ştiu sigur ce va fi. Tot ce pot să spun este că mă interesează ambele la fel de mult. O diferenţă există totuşi. Critica literară este şi profesia mea. În consecinţă, îi acord mult mai mult timp. Critica literară presupune studiu aplicat şi constant, presupune luciditate şi efort susţinut. Dacă optezi pentru cronica de întâmpinare, toată activitatea ta se desfăşoară automat sub ochii vigilenţi ai publicului. Dacă te retragi în cercetare, este foarte posibil să pierzi contactul cu literatura momentului pe care îl trăieşti, pentru că lipseşte provocarea actualităţii. Ideal este să ai puterea şi voinţa de a le face pe amândouă.
Poezia îţi oferă răgazul de a lucra pe muţeşte. Când te simţi pregătit, când crezi că ai ceva interesant de oferit, poţi reintra în scenă. Aşa fac eu. Fac critică literară la vedere şi scriu poezie fără să fac valuri. Cum proiectele mele critice necesită o perioadă de elaborare mai îndelungată, este posibil ca următoarea mea carte să fie tot de poezie.

Cum a fost la Botoşani? Am văzut că figurai pe lista de invitaţi a Congresului Naţional de poezie. Ai mai participat la acest congres? Ce presupune şi cum crezi că ajută el concret piaţa literară?
Anul acesta nu am reuşit să ajung la Botoşani pentru că nu eram în ţară în momentul desfăşurării Congresului Naţional de poezie. Am participat în alţi ani. Astfel de evenimente sunt utile deoarece prilejuiesc întâlniri între indivizi cu aceleaşi preocupări. Sunt simple reuniuni ale unor grupuri profesionale. Eu aşa le văd. Nu ştiu cum ajută concret piaţa literară. Cred că la acest capitol editurile au un cuvânt mai important de spus.

Cum stai cu drepturile de autor? Te mulţumesc sau încă aştepţi să le descoperi?
Mai primesc bani de la reviste pentru articole. Am mai câştigat câte ceva şi de la unele posturi de radio şi televiziune. Cam atât.

Eşti un tip extrem de sociabil, ba chiar în grupurile în care te regasim, poţi fi sufletul “petrecerii”. Crezi în sinceritatea parteneriatului literar? Pentru că nu pari genul să ai animozităţi făţişe, cum reuşeşti să te menţii “în formă”, vesel şi deschis, către toate taberele?
Mă intrigă întrebarea asta. Eu nu mă percep deloc aşa. De cele mai multe ori mi se întâmplă ca la petrecerile de care pomeneşti lumea să mă întrebe continuu de ce sunt supărat. De cele mai multe ori sunt exagerat de rezervat şi tăcut. Nu ştiu să spun bancuri, nu mă consider un individ prea spiritual. Bineînţeles, există şi excepţii. Dacă se întâmplă să am un tonus foarte bun, atunci probabil că devin „extrem de sociabil”. Mi-ar plăcea ca parteneriatele literare să se bazeze pe sinceritate, dar nu este chiar aşa. Cei mai mulţi îşi urmăresc doar interesul, cultivă prietenii şi amiciţii în scopuri bine definite. Cel mai tare mă întristează şi mă dezgustă prietenia bruscă pe care o manifestă unii scriitori faţă de mine atunci când le apare o carte. Dacă nu scriu despre aceştia, le devin automat duşman. Am primit mai multe email-uri jignitoare de la astfel de „prieteni”. Aş putea edita la un moment dat (dacă această stare de fapt ar continua) o antologie a linguşelilor şi a răzbunărilor post-linguşeală.  Cred că ar fi un best-seller.
Eu detest conflictele, mă epuizează. Îmi place să mă pot frumos şi civilizat cu toată lumea şi să înţeleg atitudinile tuturor. Nu sunt deschis către toate taberele, dar nici nu mă risipesc în dispute lipsite de un obiect real. A întoarce spatele este atitudinea mea de negare. O negare, cred eu, mai categorică şi mai concretă decât dacă aş purta războaie mediatice, răsunătoare.

Viviana Muşa – un chestionar

Baza de date – Autori

I. Fişa individuală

Nume: Muşa

Prenume: Viviana

Pseudonim(e) literar(e): -

Data şi locul naşterii: 25 noiembrie 1977, Buzău

E-mail: best_vivi_ever@yahoo.com

Blog/ site personal: www. scoalaspeciala.blogspot.com

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – când e cazul):

A publicat volumul de poezie «Şcoala Specială», (2008, Editura TREI, Bucureşti, Prefaţă de Radu Andriescu, ediţie bilingvă, traducere în limba engleză de Patricia Rădoi) , «Iubirea departelui», (1997,  Editura Mad Lynotipe, Buzău). Textele mele au fost incluse şi în antologiile «Primăvara cuvintelor» (1996, Editura Mad Lynotipe, Buzău) şi «Literatura tânără 2007», (Uniunea Scriitorilor, Cluj). Am publicat versuri în revistele «România literară», «Pana mea»,  «Apostrof», «Tiuk» etc

Premii obţinute: Între 11 şi 18 de ani, în fiecare an am primit cel puţin unul.

Am “măturat” tot ce înseamnă premiul doi literatură scrisă de pionieri gen Tinere condeie, Pana de aur, Tinere talente , de-astea, în general pentru poezie dar am luat la un moment dat şi un premiu pentru proză SF.  Am luat şi un premiu la radio pe la 14 ani, m-au invitat la Bucureşti, emisiunea Şcoala elitelor. Mă pot mândri cu adevarat de două premii: locul I la Concursul Naţional de Poezie al Poliţiei Române, deci dupa 89 dar nu mai ştiu exact anul şi în luna imediat următoare Premiul de poezie al  revistei “Amprenta” oficiosul poliţiei din Buzău. Amândouă au fost premii în bani, câte 100 de lei,  pentru celelalte primeam loc în tabere de creaţie.

Colaborări: Păi dacă te uiţi în fişa mea fiscală în ultimii ani o să vezi Cuvântul, Observator cultural, Cultura,  Le monde diplomatique , Ziarul financiar,  Psychologies magazine, Elle, Tabu, Cosmopolitan etc.  Şi TVR Clutural şi Euforia. .

Cenacluri frecventate / Lecturi în cenacluri, cluburi / Debut în cenaclu / Debut on-line (reviste literare on-line):

Săptămânal începând cu clasa a doua până în clasa a opta am frecventat cenaclul „Floare albastra”, Casa şoimilor patriei şi pionierilor  din Buzău (condus de Melania Vergu, da da, de la Gîndul şi am avut-o colegă de cenaclu pe Cristina Modreanu, da da cea care face cronici de teatru şi emisiuni pe TVR Cultural).  În 97 m-am mutat în Bucureşti şi am fost o vreme la cenaclul  de la Litere condus de Mircea Cărtărescu. Am şi citit acolo cu Răzvan Ţupa în aceiaşi zi. M-a lăudat Paul Cernat şi m-a facut praf, pe bună dreptate, Cărtărescu. Pe Ţupa invers. Eu din ziua aia m-am lăsat de scris pentru 10 ani. Apoi am reluat după ce m-am plictisit de făcut şcoli de psihologie şi m-am trezit cu timp liber. Am început să merg în Club A la serile lui Răzvan, unde nu-i neapărat un cenaclu e mai mult o emisiune de divertisment cultural dar mie  îmi lipseşte acum că nu mai ajung joia acolo. Apoi m-am reapucat de scris în 2007 pentru câteva luni şi  textele noi le-am postat prima oară pe www.clubliterar.com, tot un soi de cenaclu.  Le-am citit apoi în Club A, la Muzeul Literaturii în Cenaclul Euridice şi la Cluj la Colocviul tinerilor scriitori. Acum frecventez Cursurile de scris creativ organizate gratis pentru şomeri de primăria oraşului Ris Orangis, o suburbie a Parisului, unde locuiesc din iulie.

Debut revuistic: Revista Ramuri din Târgovişte prin clasa a şasea sau cam aşa ceva … Cum au ajuns poeziile mele acolo nu mă întrebaţi că nu ştiu! Tot prin anii aia am apărut şi la Poşta redacţiei în România literă. Constanţa Buzea a zis că aveam o bună nebunie poetică. . Acolo am trimis eu, asta ştiu sigur!

Debut sonor (înregistrari Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Prima dată şi prima dată am fost la Radio prin clasa a patra, la Radio Cluj când am participat la un concurs pionieresc pe acolo. Apoi cum spuneam Şcoala elitelor la Bucureşti şi tot aici ceva interviu cu mine la emisiunea Clubul Adolescenţilor. La Radio Campus în Buzău de nenumărate ori. Aici am avut şi rubrică într-o emisiune pe la vreo 16-17 ani. Apoi în  partea a doua a carierei mele literare iar Radio Cluj în 2007 şi iar Radio Bucureşti emisiunea Elenei Vlădăreanu plus bonus la RFI cu Matei Martin. La Buzău nu am mai ajuns.

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): Şcoala specială, no name

II. Topuri(1-10)

1. Edituri: Topul meu este unul pur sentimental şi nu ţine de cărţile editurilor deşi îmi sunt drage şi ele ci de cei care lucrează pentru cărţile astea:   Locul I şi coroniţă fireşte Editura TREI iar locul I bis, Polirom şi Cartea Românească.

2. Reviste literare: Ei na, am fost PR 4 ani! TOATE!

3. Cartea de poezie / Cartea de proză (autori români)

Cântece excesive, Dan Sociu / viitorul roman al lui Ionuţ Chiva.

III. O…

- întrebare pentru scriitorul preferat

L-am întrebat, mi-a zis NU.

- idee pentru o “viaţă” literară “mai bună”

Viaţa mea literară merge foarte bine. Din ce ştiu eu am apărut ca personaj într-un roman publicat şi într-unul care va fi publicat în curând şi în poeziile a vreo 5 poeţi şi poete. În general personajul meu face sau se aşteaptă de la el să facă dragoste. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult de la o viaţă literară?!

- problemă cu (pe) care s-a confruntat (a observat-o) de când a “intrat” în literatură

Eu în literatură nu am probleme. Mă descurc.

V. 1. Un autoportret (în cuvinte)

Când zic auto-portret îmi vine în cap pisică făcută afiş pe asfalt. Eu ca avatar prefer un gif, măcar 4 – 5 poze care să ruleze pe “fast” cu Anita Hegerland  cântând “Trollkarlen Lurifix” ca fond sonor. Na, daca-mi dau un tur  văd că iar ar trebui să mai slăbesc apoi mă înduioşez de mine şi-mi zic “lasă Vivi că tu eşti sexi oricum!”. Îmi sunt dragă în aproape orice circumstanţe. Asta e şi bine dar e şi rău. E bine că dacă te iubeşti le faci chef celorlalţi să te iubească şi ei, dar e rău că asta te încetineşte când trebuie să fii dură cu tine.  Deci sunt iubibilă păcat că sunt obositoare. Am multe lipsuri şi excese dar sunt abilă şi ajung la performanţă suprapunându-le. Cum zicea naşa mea “Viviana pe tine orice zdreanţă arată elegant”. Apuc să fiu şi surprinzătoare din când în când dar de cele mai multe ori din cauza vitezei pedalez în platitudini. Nu sunt în stare să mă abţin şi de aici mi se trage de regulă sinceritatea. Nu-mi place neapărat aventura dar nu am dus lipsă. Şi ca pe mine îi iubesc şi pe ceilalţi, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi deşi spre diferenţă de ei, eu nu mă pot părăsi. Şi dacă ei o fac îi înţeleg până la urmă: eu sunt un spectacol minunat mai ales în condiţii extreme. Când e să plâng nu mă plâng. Ştiu ce-am făcut şi ce nu am fost în stare să fac şi-mi cer iertare.

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Literar vorbind eu mă încadrez la excepţii. Sunt simpatică  la chefuri de scriitori, îi frecventez asiduu dar e greu să porţi discuţii prea serioase cu mine. Nu-s bună de intrat într-o şcoală, eu mai mult cu recreaţiile. Nu că nu duc dar casc autentic la teoretizarea înaltă. Am 6 la gramatică şi nu ştiu să citez pe de rost. Dacă e să zic ceva zic din reziduurile măcinate în mine şi cum sunt sintetică în zis termin repede cu vorbitu şi prefer să fac. Deci nu că nu vreau, că eu sunt sociabilă, dar în condiţiile astea cui îi arde să se încadreze cu mine, literar vorbind? Eu şi generaţia mai mult dansăm, mai mult ne veselim. Şi credeţi-mă îmi e greu să-i trag spre astea pentru că, pe invers decât ceea ce zic unii critici, generaţia asta e citită şi e muncită de lectură. Sunt vii şi mâncaţi de vii de ceea ce scriu. De-asta îmi e şi greu să mă numesc scriitoare prin comparaţie cu ei. Eu prefer să simt, să fac şi textul e abia la coada priorităţilor. Văd poezie pe unde trec, mă bucur de ea, dar nu mă preocupă să o lucrez să iasă literatură. Înjură-mă de poezie şi nu mă supăr, ei te vor lua la bătaie în schimb!

VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Cum spuneam eu nu scriu, eu pleznesc nişte texte. Nu-mi propun, doar sper să-mi mai iasă. În plus treaba asta cu propusul şi doritul e foarte încâlcită în capul meu de câteva luni. Eram convinsă că voi merge în Suedia, am fost în Spania şi Portugalia. Eram convinsă că voi avea o viaţă boemă la Berlin, am o viaţă de confort la Paris. Eram convinsă că voi fi fericită, sper să merg în Africa în 2 ani.

2 Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Doresc oricui să găsească sens.

Ce nu ţi-aş dori(vreodată)? Să vezi răul venind şi să nu poţi face nimic să-l opreşti.

Şerban Foarţă la BdP

Şerban Foarţă, Ioana Pârvulescu şi Livius Ciocârlie

foto un cristian

Şerban Foarţă – chestionarul lui Mihail Vakulovski (I)

Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Crochetul, pe care-l jucam, de obicei, cu o soră, Beba, a străbunicii mele. Lotonul, tot cu ea. (Aproape că-l uitasem, când  l-am regăsit în Max Jacob, Invitation au voyage: „Il passe sur automobiles/ Il passe de fragiles rentières/ Comme sacs à loto mobiles…”) Şahul, pe care nu ştiam să-l joc, căci îl învăţasem cu un domn ce se lăsa bătut de mine, în lipsă de alt partener; eşichierul, însă, şi piesele-i alb-negre, cvasiheraldice, mă fascinau, – albele, mai ales, din fildeş vechi. (Regele alb, de pildă, ca pe Dragomán György, copil.) O pasiune va fi fost aceea (călinesciană) de clinchetitor: „Lumea suna frumos. Făceam ţimbal/ Din linguriţe, tăvi, pahare, ceşti…” Am început să clinchetesc, apoi, la pian, – pianul alb-negru ca şi şahul. Să clămpăn mai întâi, şi, numai după, să scot un clinchet acceptabil din, bunăoară, Campanella (nu… Clămpănela, vai!) de Paganini-Liszt. (Mult mai târziu, dar tot în alb şi negru, aveau să mă atragă, semiopaci, copacii din parcul lui Bacovia.) Crescând, pe lângă sporturile, multe, pe care le practică mai toţi băieţii, începând cu-acela de-a războiul (respectiv, de-a nemţii şi de-a ruşii), îmi plăcea, vara, în grădina casei, să joc teatru. Puneam în scenă schiţe de I. L. Caragiale (Justiţie, bunăoară, – care a fost un fiasco). Eram şi regizor, şi protagonist. Fusesem, mai demult, director de circ sau, mai degrabă, vag iluzionist. Aveam, de la bunicul meu german, pe lângă o mască veche de scrimeur, un joben negru şi lucios ca lutra, şi, de la mama, două-trei eşarfe de mătase. Trupa (un băiat şi două fete) era, în fond, mai bună decât mine. Ce-aş fi putut fi, deci, de nu director?! În fine, mă opresc aici, ca să nu mă apuce nostalgia…

Când te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Despre viitorul apropiat.