Am debutat în volum foarte devreme, la 19 ani. Îmi câştigasem un soi de glorie la cenaclurile literare pe care le frecventam. Mă refer în primul rând la cenaclul „Junimea”, condus la acea dată de prozatorul Şerban Alexandru (Mirel Cană). A fost o perioadă foarte interesantă, cu multe contraste. Eram la un moment dat cel mai tânăr participant la acele manifestări şi mă simţeam deosebit de onorat că scriitori precum Nichita Danilov sau Lucian Vasiliu îmi acordau oarece atenţie, ba mai mult, spuneau despre mine cuvinte extrem de măgulitoare. Ce mai încoace şi-ncolo, îmi intrase în cap ideea că sunt un geniu. Dar s-a găsit cineva să-mi vină de hac. La un moment dat a apărut în peisaj Ştefan Baştovoi. A fost primit excelent. Chiar cu entuziasm! Geniul meu începuse să cam pălească.  Atunci am trăit pentru prima şi ultima oară sentimentul invidiei. Ştefan m-a trezit sau m-a ajutat să îmi revizuiesc total imaginea despre mine însumi. Deşi am fost pe punctul de a distruge cu un gest romantic tot ceea ce scrisesem până atunci, n-am rezistat ispitei de a debuta atunci când mi s-a oferit ocazia. Starea balanţei a apărut în anul 1996 şi face parte din preistoria faptelor mele literare.