Apropierea 

adusese o figurină ciobită, un coşuleţ

şi una niña enferma

(„încetează cu aceste vorbe străine”)

 

pe un cearşaf sfârtecat

încropea o cină.

mi se strâmtaseră maţele cât pribegise.

ay, mi vida, mida mia.

(“încetează”)

 

treceau nişte femei lungi (oase de moft)

ce le sălta de pe frunte pe ochi

şi de pe ochi pe buze? (o negură.

un filigran).

 

“ridică-te. să mergem”

mă prefăceam că umblu.

preferam grămada de moloz.

 

“dejame en paz, mujer.

găseşte-ţi un însoţitor mai bun,

o fire mai veselă.

azi-mâine voi şchiopăta

cu adevărat lipsit de inimă”

“încetează. nu  ştii ce vorbeşti”

 

faţa îi lucea ca o piatră udă.

 

urmarea era că fetiţa sa (o idioată)

la lăsatul nopţii va pretinde

un cântec de leagăn

acelaşi împuţit de cântec de leagăn

iar dinţii mei nu vor mai fi în stare

să muşte carnea asta stoarsă

care-şi făcuse loc lângă mine.