Copilul Cafea
“editura” Vinea (2000, 2003)
După o primă ediţie care anunţa “generaţia 2000″(douămiiplusistă), cartea a fost retipărită în colecţia “ediţia a doua”(la rizograf) în 2003, beneficiind de o copertă de Constantin Vică, păstrându-i-se pasaje din jenanta prefaţă a “editorului”: “Ay, jocurile de-a cuburile în literatura română, imprevizibile, fără sfârşit! Cubul (perfect, care trebuie urgent sfărâmat la colţuri) al lui Nichita şi Cubul (orb şi de carne) al Zverei, unul pe un braţ al Balanţei, altul pe celălalt”. Ca şi prima ediţie, cartea s-a găsit pe la prieteni sau, cu preţ mereu modificat şi tiraj incert, pe la diferite târguri de carte. Prima ediţie a “câştigat” Marele Premiu la Festivalul Naţional “Ion Vinea” (ediţia a X-a), un alt “festival” fictiv al editoriadei româneşti (în fapt, premiul însemna pe-atunci tipărirea volumului. Fără contract, evident, şi cu un tiraj incontrolabil). N-ar fi exclus să găsiţi la târg ediţia… fără număr.
Jazz
Ascult jazz şi tocesc butoanele
interfonului
fug jos pe scări ca să le apăs
îmi răspunde cineva intru
urc gîfîi zece etaje
îmi încalţ papucii şi cuprind
tot apartamentul tot-tot
cu o singură privire.
Atunci liniştea se aşează
ca o glugă rusească
şi vine partea a doua
a zilei cînd de obicei ascult blues
fierb cafeaua bat
cu lingura în oala cea mare
şi vecinii fac coadă la uşa mea
uită ce voiau dacă
le dau un pumn de grîu,
le dau o lumînare,
le dau voie să mă sărute.










0 Răspunsuri to “Zvera Ion – Copilul Cafea”