editura Muzeul Literaturii Române, 1999
copertă de Tudor Jebeleanu
Premiul USR şi premiul ASPRO
Mutilarea artistului la tinereţe O casă nouă,
ca un alt mormânt,
mai aproape parcă de cel definitiv,
mai aproape de ceasul
pentru care atât am trudit.
.
Nu mai aveam încredere în mine.
Dispăruse furnica de la care învăţasem
să pun pe picioare orice dezastru,
să înving fără să rănesc
nici măcar aerul pe care-l respir.
.
Până şi poezia
(ea, urmând existenţa, niciodată înlocuind-o)
uitase să mai pună
sticla de lapte în faţa uşii.
Uitase să-şi mai aducă aminte de mine.
.
Atunci s-a întâmplat.
Printre dărâmături şi abur proaspăt de ceai
s-a aşezat la masa mea,
a aranjat cu grijă
cele două-trei firimituri insomniace de pâine,
şi-a aplecat uşurel capul (ciudă copilăroasă!)
în semn de trecerea timpului,
a bolborosit printre colţoasele-i falduri:
.
“încrederea în sine vine şi pleacă
după cum de la început
ai stat ghemuit la pământ
sau ai privit stelele drept în faţă.
.
Vei mai răsturna zaruri
şi lehamitea te va îmblânzi
în dulce scorpie parfumată.
Vei mai atârna de obsesii
cu acelaşi scris larg la pungă,
până când frumuseţea va zornăi
şi-n casa săracului
şi-n galeria de cârtiţă.
.
Vei mai da ceva de ronţăit gurilor rele
precum sexul, alcoolul
şi pisica ruptă-n două din suflet.
.
Te vei golăni tot mai mult.
Doar la apusul soarelui
vei începe cu adevărat să trăieşti
printre tufişuri şi sperme galinacee
de refacere a echilibrului psihic.
.
Va râde lumea de tine
când în pas cocoşat
vei debita despre munci şi zile
cu pagina albă.
.
Va hohoti duhoarea de proastă
agăţată de alţii mai proşti decât tine
dar cu şfanţ şi cu ştaif,
numit stil câteodată”.
.
O casă nouă,
ca un alt mormânt,
mai aproape parcă de cel definitiv,
mai aproape de ceasul
pentru care atât am trudit.
sisif a murit undeva in sufletul meu bolovanul se
duce la vale de atitea ori cit se cern amintiri peste
zimbetul cuiva imbracat in tipla gradina de vara cu
povesti despre scamatori ce arunca flacari cuvinte iarba
de mare cuie alcooluri fragede istorisind magistrale de
poeme bluza rasfirata de vint ma uit dupa tine prin
atlase si buletine meteorologice ei hai sa-ti puvestesc cum ca
iubirea prea multa curge peste ferestrele vecinilor si
strigatul meu de coclauri fumeginde nu are sau nu va fi
un colt de care sa te agati capul albastru de sticla din
care poezia nu va mai trece niciodata inspre noi ne balacim in
sudoare vinul varsat din paharul de plastic tigarile care
nu se mai termina si imposibila noastra aminare
superb….ce zic eu…nu-si are rostul nici un coment, ai zis tot, simplu, cu modestie, cu gingasia sufletului strain de tot ce nu mai poate sa-l intineze, in lumea sa curata si atat de straina de ura, de minciuna, de ..toate cele…frumos…respecte si admiratie sincera:)}{
Somehow i missed the point. Probably lost in translation
Anyway … nice blog to visit.
cheers, Lumbar.