“E închis vă rugăm nu deranjaţi”,

Ed. Pontica, Constanţa, 2004

dimitrie întreabă

feţele meselor
ridicate în sus
ca fustele fetelor
vîntul le umflă
le înfoaie
pe masă
sticle pahare
zăngănesc
un poet tînăr
bea bere
nişte mături într-un
colţ
cînd obişnuiţi
să scrieţi
întreabă
dimitrie
dimineaţa seara
berea foşneşte
pe masă
femeia ascultă
vîntul bate
eu
dimineaţă încă
n-am putut
să
pe alături cineva
ştiţi
zice unul dintre ei  

lolita

părul ei îi atingea
ţăţele
le acoperea
nici nu se mai vedeau
hainele îi erau prea
strîmte
fugea ca lolita prin gradină
ţăţele ei în formare
abia mijite
se clătinau
îi dădeai părul într-o parte
cu limba
simţeai cu gura deschisă
cum i se rotunjesc ţîţele
ai atins-o cu mîna
a zăngănit
hainele ei îi plesneau
ca nişte seminţe
între dinţi

  cu mîinile treceam

cu mîinile treceam prin parc
dar tu
nu mai veneai
un geam puneam
şi un geamăt se auzea
din gard
eu garda depăşeam
şi ardeam de febră
alţii beau bere
spumoasă
aşa-s femeile
îmi spuneai
iubesc logica
şi siguranţa
gura ta se uita
ţintă la mine 

dimitrie

am apăsat întrerupătorul
şi deodată s-a făcut
lumină
şi deodată am văzut
scaunele am văzut
masa
am apăsat
întrerupătorul
şi deodată am văzut
patul am văzut
cearceaful am apăsat
întrerupătorul şi deodată
s-a făcut lumină şi te-am
văzut